Text scris de generalul Dumitru Iliescu:

S-a încheiat și călătoria lui Herr Iohannis la Washington D.C. făcută în prag de campanie electorală, mulți legând-o de interesul vădit al președintelui de a arată că are susținere puternică de peste Oceanul Atlantic, ori Pacific (în funcție din ce direcție sosești) și în felul acesta să influențeze electoratul, care se subțiază pe zi ce trece, să îl voteze din nou sau mai bine zis să influențeze structurile de forță, cele care l-au impus președinte în 2014 să o facă și acum. Este și această afirmație adevărată, dar nu ea primează. A fost invitat, spun alții, de către Trump, care chiar și-a întrerupt concediul să îl primească. În parte și acest lucru este adevărat. Ceea ce nu este adevărat vi se ascunde, nu vi se prezintă, și este adevărul crunt. Iohannis nu a fost invitat la Washington, așa cum spre exemplu a fost invitat Președintele Poloniei, Excelența-Sa Andrzej Duda, ci a fost convocat, chemat de către Trump, pentru că americanii nu invită la întâlniri slugile, agenții lor sau ai altor state, doar le cheamă la ordin.

Bun, și atunci de ce și-a întrerupt concediul președintele american că să se întâlnească cu el? Din mai multe motive. Este cert că, prin intermediul lui Maior, Iohanis a făcut demersuri disperate să fie primit pentru a i se reconfirma sprijinul american în viitoarele alegeri prezidențiale, dar rolul determinant l-au avut CIA, Pentagonul, Departamentul Energiei, lobby-ul maghiar foarte puternic în ultima perioadă și, nu în ultimul rând, câteva multinaționale. Nu mai este de mult un secret faptul că George Maior nu mai acționează în slujba statului român, ci a celui american, de fapt el este ambasadorul americanilor din partea României la Washington, total fidelizat de către CIA în folosul SUA, ale căror interese le promovează cu o stăruința demnă de invidiat, dar în același timp are și vădite „sensibilități” cu vecinii noștri de la vest, adică ungurii, cu care își armonizează interesele și acțiunile.

Lui Trump i s-a prezentat, de către importantele structuri statale menționate anterior și care au acționat coordonat, oportunitatea de a rezolva câteva chestiuni majore pentru SUA și prietenii ei. Sunt arhicunoscute interesele americanilor în ceea ce privește ascensiunea Chinei în diverse domenii, dar mai ales în cel al înaltelor tehnologii și cel al armamentelor strategice de ultima generație. De fapt, Trump nu se poate împăca cu gândul de a pierde poziția de lider mondial în zona economică și este pe punctul de a o pierde și pe cea militar-strategică și ca atare face eforturi disperate pentru a bloca acest proces, mai ales că în ultimii ani s-a constatat o cooperare din ce în ce mai strânsă între China, Rusia și chiar India în zonele de referință, cooperare care prevestește apariția unui nou centru global de putere, de fapt cel mai important și din care nu numai că SUA sunt excluse, dar, mai mult, este îndreptat împotriva lor, considerându-le cel mai periculos inamic.

Tendința Rusiei și Chinei de a-și spori influența în diverse zone, dar mai ales în Europa, este atât de pregnantă încât i-a pus pe jar pe americani și ei caută soluții disperate să-și păstreze zonele de influență, mai ales că în ultima perioadă acțiunile primilor au dat rezultate creând breșe inclusiv în interiorul NATO – a se vedea atitudinea ostilă aTurciei, a două putere militară ca mărime din Alianță, față de SUA și favorabilă Rusiei, de la care a început să achiziționeze tehnică militară de ultima generație. Disperarea SUA este cu atât mai mare, cu cât și alte state europene puternice, mă refer la Germania și Franța, dar nu numai ele, s-au arătat reticente la demersurile americane pentru păstrarea polului de putere, interesul lor național primând și neriscând să nu ocupe un loc pe noua scenă și să aibă relații avantajoase cu actorii noii zone de putere.

Dacă mai-marii Europei ezită să colaboreze, atunci Unchiul Sam și-a îndreptat atenția spre actorii mai mici, dar cu o poziție geostrategica semnificativă, pe care să-i atragă în confruntarea cu China și Rusia, iar oricine se alătură efortului este binevenit. Mai ales că, față de România, sunt și alte interese, în special resursele sale din Marea Neagră pe care le vor gratis multinaționalele, dar pe care americanii, la solicitările ungurilor, vor să le repartizeze și la ei. Nu sunt însă singurele vizate, ci multe altele, pe care le-am prezentat în articole  anterioare, printre care sunt și câteva obiective strategice neprivatizate, adică neluate cu japca de „parteneri” și companiile lor. Atragerea României, Poloniei și a altor țări din Centrul și Estul Europei le asigură americanilor premisele realizării blocadei pe care doresc să o creeze în calea expansiunii Rusiei și Chinei pe bătrânul continent.

Adăugând la toate acestea și posibilitatea unor noi vânzări, către țara noastră, de armament și tehnică de luptă de câteva miliarde de dolari, dar și miliarde importante pentru finanțarea trupelor americane staționate pe teritoriul țării noastre – cât despre vize luați-va gândul, stăpânii sunt obișnuiți doar să primească, nu să și dea – deci vom realiza ușor de ce Trump s-a lăsat convins să-și întrerupă concediul și să-l cheme la ordin pe Iohannis, mai ales că interesul personal al acestuia din urmă se suprapunea perfect peste interesul americanilor.

Trădătorul Iohannis s-a conformat imediat, îndreptându-se spre Washington, fără să consulte Parlamentul și Guvernul și angajând România într-o acțiune deosebit de periculoasă împotrivă Chinei, față de care interesele noastre sunt total diferite de cele promovate de președinte.

China a dat semnale clare că dorește să-și consolideze relațiile și cooperarea cu țările europene, acordând României un loc aparte, chiar dorind să construiască la noi capul de pod, centrul prin intermediul căruia să-și deruleze afacerile în această zonă, dar demersurile începute de Premierul Ponta au fost stopate imediat de americani și de fidelizații lor din România: Maior, Coldea și Kovesi.

Punerea de acord asupra subiectelor abordate în cadrul întâlnirii s-a făcut prin intermediul lui Maior, nu de altă, dar Iohannis să nu se ducă acolo cu temele nefăcute și să nu cumva să nu ducă stăpânului PLOCONUL atât de râvnit și de așteptat. Ce și-a zis el, trădătorul de Maior: decât să ne spioneze chinezii prin intermediul tehnologiei Huawei 5G, mai bine ne spionează americanii cu o tehnologie similară și uite așa mai și încasează câteva miliarde de dolari.

Sunt pro-NATO, sunt pro-Europa, dar înainte de toate sunt ROMÂN și apăr interesele ȚĂRII MELE indiferent că este vorba de stăpânul nostru strategic, că de partener nici nu se poate gândi, de Rusia, de China sau ce țara o mai fi. Dacă se întâmplă altfel înseamnă că îmi trădez țara și poporul din care fac parte, așa cum de fapt au procedat Iohannis și Maior, ultimul chiar semnând Memorandumul respectiv, fără să-i pese de interesele noastre, fără să aibă un accept scris al Parlamentului, așa cum era și firesc, iar primul probabil nici nu a avut timp să-l citească, darămite să-l înțeleagă.

Nu realizez cum a permis Guvernul României să semneze un document de asemenea importanță un individ demonstrat ca acționează contrar intereselor statului nostru și a cărei revocare a propus-o deja președintelui României! Poate opinia publică va primi explicațiile cuvenite din partea celor ce ne conduc… Gândiți și simțiți românește, Herr Iohanis, că pe la noi, românii, nu se vede în niciun fel așa…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.