Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca efectuează 3 percheziții domiciliare în municipiile Cluj Napoca și Dej, în două cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legi, în formă continuată și deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept.

Din cercetările efectuate în prima cauză a reieșit că, în perioada februarie – octombrie 2024, un bărbat în vârstă de 21 de ani, a deținut și vândut direct sau prin intermediul unor persoane apropiate, diferite cantități de canabis (drog de risc), către consumatori din județul Cluj.

Investigațiile desfășurate în cea de-a doua cauză penală a reliefat că în perioada martie-iulie 2024, un inculpat în vârstă de 47 de ani a deținut, manipulat și comercializat cantități de substanță psihoactivă 2 MMC către consumatori din județul Cluj, pentru sume cuprinse între 200 și 300 lei.

La finalul anului 2023 a deținut pentru consum propriu, fără drept, o cantitate de drog de mare risc (4-CMC) și substanță psihoactivă 2 MMC.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj și Poliției Municipiului Dej, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/perchezitie-la-cluj-intr-un-caz-de-pornografie-infantila-un-barbat-de-30-de-ani-suspectat-de-distribuirea-imaginilor-cu-o-minora/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.