Celebra artistă maliană Khaira Arby, supranumită ”privighetoarea din Timbuktu” şi autoare a mai multor cântece care celebrau revenirea păcii în nordul Mali, a murit duminică la Bamako, unde urmează să fie înhumată luni, au anunţat familia şi autorităţile, citate de AFP.

„Mătuşa mea a murit duminică într-un spital din Bamako. Ea va fi înhumată luni în cadrul unei ceremonii oficiale”, a declarat pentru AFP Amadou Diallo, profesor şi rudă a lui Khaira Arby.

Khaira Arby, născută în 1959 şi originară din Timbuktu, este considerată una dintre „cele mai frumoase voci” din nordul Mali. Ea şi-a început cariera muzicală la 11 ani, potrivit unor membri ai familiei sale.

Ministrul malian al culturii, Ndiaye Ramatoulaye Diallo, s-a declarat luni „foarte tristă” după ce s-a anunţat decesul artistei.

„Ea avea o voce de privighetoare şi avea mai multe albume în arabă, în bambara (limba poporului malian), tamasheq (vorbită de tuaregi) şi sonrai (songhai – un grup etnic din Africa de vest). Ea era ca un element de uniune între nordul şi sudul Mali”, a declarat luni pentru AFP Ismael Diallo, cercetător la Universitatea naţională din Bamako, scrie antena3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.