Cantaretul britanic Joe Cocker a murit, luni, la varsta de 70 de ani, anunta surse citate de BBC News online.

Cântăreţul britanic, pe numele său real John Robert Cocker, a decedat din cauza complicaţiilor generate de cancerul pulmonar de care suferea de mai mult timp. Tragica veste a fost confirmată de managementul artistului.

Joe Cocker s-a născut în localitatea britanică Sheffield, dar s-a mutat în Statele Unite ale Americii înainte de a împlini 30 de ani. În 2014 a împlinit 50 de ani de carieră, timp în care a lansat 40 de abume şi a fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, interpretată în duet cu Jennifer Warnes.

Joe Cocker a susţinut patru concerte la Bucureşti, ultimul în august 2013, la Sala Palatului, unde a ridicat publicul în picioare cu hituri precum „Unchain My Heart”, „You Can Leave Your Hat On” sau „Summer in the City”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.