În perioada 8-12 mai 2017, proiectul „Donează sânge! Fii erou!” organizează o nouă campanie de donare de sânge. Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 10 centre universitare din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu.
În ceea ce privește organizarea evenimentului din Cluj-Napoca, la realizarea lui au contribuit aproximativ 100 de voluntari activi ai proiectului, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”Cluj-Napoca. Aceștia participă la organizarea campaniilor de donare de sânge, la informarea și educarea populației generale clujene. Creșterea procentajului actual scăzut de donator (2-3 % la nivelul țării noastre comparativ cu 20-30% în țările europene și chiar 50-60% în țările nordice) și facilitarea accesului acestora la actul donării sunt doar câteva dintre obiectivele voluntarilor.
Cu ocazia acestei campanii dorim să lansăm și plaftorma cu aplicația „donez450” (www.donez450.ro) prin care dorim să facilităm comunicarea dintre Centrul Regional de Transfuzie Sanguină și donatorii de sânge, utilizatori ai aplicației. Platforma a fost dezvoltată de către compania IT – Life is Hard – Work Soft în parteneriat cu proiectul „Donează sânge! Fii erou!” din cadrul Organizației Studenților Mediciniști din Cluj și LIONS Genesis.
Astfel, facem un apel către clujeni, și anume că donatul de sânge trebuie să fie făcut constant pentru a asigura o sursă continuă de sânge. Pe lângă acțiunile de educare și informare a populației, s-au efectuat și activități de renovare și reutilare a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj cu aparatură medicală, acțiuni realizate de către LIONS Genesis.
Pe parcusul pregătirii campaniei, voluntarii au contribuit la informarea și conștientizarea populației clujene asupra importanței și beneficiilor actului donării de sânge prin intermediul comunității online și al prezentărilor ținute în cadrul facultăților clujene.
Succesul campaniilor de donare de sânge de care s-a bucurat proiectul „Donează sânge! Fii erou!” se datorează în egală măsură voluntarilor dedicați care se implică în organizarea campaniilor din proiect, donatorilor care răspund mereu apelului nostru și conștientizează nevoia de sânge cu care se confruntă clinicile medicale clujene, dar și a partenerilor noștri și sponsorilor care ne sunt mereu aproape și ne sprijină în realizarea scopurilor propuse. Printre partenerii principali care ne-au fost alături la realizarea acestei campanii din Cluj-Napoca se numără: Lions Genesis și donez450.ro
Cu ajutorul dumneavoastră putem crește procentajul de donatori din populație la un nivel european și putem atinge numărul de 1000 de donatori în 5 zile de campanie, acoperind pentru o scurtă perioadă de timp necesarul de sânge cu care ne confruntăm.
Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să poţi dona sânge?
Oricine poate dona sânge, dar pentru că ne preocupă sănătatea ta atât după actul de donare, cât şi a primitorului, trebuie să indeplinesti anumite condiţii:
- donatorii trebuie să aibă la ei actul de identitate;
- să mănânce dimineață un mic dejun ușor fără grăsimi;
- vârsta 18-60 ani;
- stare generală de sănătate bună;
- greutate corespunzătoare femei>55kg, bărbați>60kg;
- să nu fi avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase;
- să nu fie alergic;
- să nu fie răcit;
- să nu fie sub tratament medicamentos;
- să nu aibă tensiune arterială >180/100 mmHg;
- să nu fie în perioada menstruației;
- să nu fie sub tratament anticoncepțional;
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale sau dentare
- să fie odihnit;
- să nu fie după tură de noapte la serviciu;
- să nu fi consumat alcool în ultimele 72 ore;
- să nu fi mâncat grăsimi în ultimele 24 ore;
- să nu fie în pensie de boală (indiferent de diagnostic);
- să nu te fi vaccinat în ultimele 2 săptămâni,
- să nu-și fi făcut tatuaje în ultimele 6 luni
Facilităţile donatorului de sânge:
- Primeşte 7 bonuri de masă cu care va putea face cumpărături în orice magazin care acceptă bonuri de masă.
- Următoarele analize de sânge sunt gratuite:
* Hepatită B şi C
* HIV (SIDA)
* VDRL (Sifilis)
* HTLV (Leucemie)
* Hemoglobină
* Grup (A, B, O, AB), Rh (D)
* Anticorpi antieritrocitari (pentru fetele cu Rh – ) - Primeşte o adeverinţă pentru:
* Reducere de 50% pentru transportul în comun (RATUC) pentru 1 lună
* 1 zi liberă
În plus:
- nu există substitut pentru sângele uman;
- sângele donat are o durată de viață limitată (de aceea este important să donezi constant);
- se recoltează 450 de ml de sânge, dintre care o unitate de sânge recoltată de la un donator (420 ml) poate salva 3 vieți, iar restul (30 ml) se folosește pentru analize;
- cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde;
- doar 2% din populația României donează sânge, deși este estimat că aproximativ 60% din populația țării va avea nevoie, la un moment dat, de minim o transfuzie de sânge;
- nu te costă nimic;
- scade riscul de a dezvolta anumite forme de cancer;
- scade riscul de producere a infarctului miocardic acut;
- este un act umanitar
În acest sens, lansăm o invitație către toți clujenii capabili să doneze pentru a ni se alătura în perioada 8-12 mai la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca de pe strada Nicolae Bălcescu nr.18 (la colț cu str.Paris) între orele 7:30 și 13:30, unde donatorii vor fi întâmpinați de voluntarii proiectului pe perioada campaniei cu o mulțime de premii, tombole mâncare, sucuri, cafea, ceai, înghețată și multe alte surprize.
Vă mulțumim și vă aşteptăm cu drag să ne susțineți încă o dată în număr cât mai mare pentru a ne atinge obiectivul principal – salvarea de vieți omenești!
[…] citeste mai mult pe aici […]
[…] citeste mai mult aici […]