Magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti au achitat definitiv șase membri din fosta conducere a Aeroportului Băneasa, printre care şi doi directori generali, într-un dosar privind nereguli la un contract de modernizare a aeroportului, cu prejudiciu de aproape 5 milioane de euro.

Este vorba de Florin Paul Fulger (director general şi ulterior director tehnic al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu” SA), Liliana Pop (director economic), Dorian Vlăsceanu (consilier juridic), Monica Cătălina Tuşer (fost şef Departament achiziţii publice), Emil Jernoiu (director tehnic) – acuzaţi de abuz în serviciu, respectiv Ştefan Mladin (fost director general al aeroportului) – acuzat de neglijenţă în serviciu.

După 12 ani de procese, judecătorii i-au achitat pe cei şase inculpaţi pe motiv că fapta nu există.

Acesta este unul dintre cele mai vechi dosare ale DNA care se mai află pe rolul instanţelor, ancheta fiind efectuată pe vremea când Direcţia era condusă de Daniel Morar.

În rechizitoriul trimis în instanţă în aprilie 2011, DNA susţinea că, în 20 februarie şi 14 mai 2007, persoane cu funcţii de decizie din cadrul Aeroportului Băneasa (Florin Fulger, Liliana Pop şi Dorin Vlăsceanu) au semnat două acte adiţionale la un contract de execuţie de lucrări de reparaţii şi modernizare a suprafeţelor de mişcare ale aeroportului, contract ce fusese încheiat cu firma SC Romstrade SRL (companie deţinută de Nelu Iordache), lider al Asocierii ROMSTRADE – UTI – DELTA – TEHNOLOGICA.

Conform DNA, prin cele două acte adiţionale, a fost modificată formula de actualizare a preţului lucrărilor printr-o formulă de revizuire ce nu corespunde dispoziţiilor legale aplicabile acestui contract de achiziţie publică, formulă ce a fost apoi aplicată şi unor lucrări conexe suplimentare celor contractate iniţial. Aplicarea noii formule de calcul, care nu corespunde formulei de revizuire legale reglementate imperativ, a avut drept rezultat obligarea Societăţii Naţionale ‘Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu’ SA la plata nejustificată, către executant, a unei sume totale în valoare de peste 23,6 milioane lei.

În acest fel, arăta la acea vreme DNA, a fost cauzat un prejudiciu atât în dauna Aeroportului Băneasa în cuantum de 8,4 milioane lei, cât şi bugetului de stat cu suma de 15,2 milioane lei.

Sursa: Agerpres

Citește și: Angajații Panemar Cluj combat risipa alimentară pe spatele clienților VIDEO – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.