Clujeanca de 33 de ani, venită din Italia și care a ascuns acest lucru s-a ales cu dosar penal. 

S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art.352 Cod Penal, cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a se face cercetări de autoritatea competentă”, a declarat prefectul Clujului Mircea Abrudean.

Din fericire, persoanele din Cluj care au intrat în contact cu clujeanca de 33 de ani depistată cu coronavirus nu sunt bolnave.

Testele făcute arată că niciuna dintre cele șase persoane din județul Cluj, cu care aceasta a intrat în contact, nu sunt bolnave.

Clujeanca de 33 de ani, depistată cu coronavirus, s-a cazat la rude deși avea semne că este bolnavă. Aceasta a fost trimisă la hotel, dar pentru că s-a simțit rău s-a dus singură la spital.

Pacienta depistată pozitiv joi. Este vorba despre o femeie de 33 de ani, din județul Cluj, ajunsă în Vama Borș cu autoturismul în data de 10 martie, la ora 3 dimineața. În mașină a fost însoțită de două persoane din Caraș Severin și o persoană din Oradea. Aceste trei persoane au intrat în izolare la domiciliu. Cei din Caraș Severin au lăsat-o pe femeia din Cluj la niște rude, după care s-au deplasat acasă și nu au interacționat cu nimeni, fiind în izolare la domiciliu. Femeia din Oradea a rămas izolată la domiciliu, în familie. 

Femeia din Cluj a ajuns la rude în municipiul Cluj-Napoca, ulterior dimineața s-a cazat la un hotel din Cluj-Napoca. După 2 ore s-a deplasat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj cu simptome, s-a deplasat pe jos. Până acum au fost identificați 7 contacți, cărora li s-au prelevat probele, urmând a avea rezultatele în cursul zilei de astăzi”, a declarat prefectul Clujului,. Mircea Abrudean.

sursă: stiridecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.