Poliţiştii din Galaţi au întocmit dosar penal, în cazul accidentului de tren produse sâmbătă seară în gara municipiului, când o locomotivă a lovit cu viteză garnitura de tren, accident care s-a soldat cu moartea femeii conductor şi rănirea altor trei bărbați. Infracțiunile vizate: „distrugere sau semnalizare falsă”, „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest tragic eveniment feroviar, a transmis IPJ Galați.
Din declaraţia mecanicului reiese că locomotiva s-a accelerat brusc şi deși a încercat să acţioneze sistemul de frânare n-a reușit, ceasul vitezometrului locomotivei rămânând blocat la poziţia 75 km/oră. Conform declarației directorului CFR Călători, în momentul în care locomotiva se cuplează la un tren, viteza utilizată este de sub 10 km/oră.
Reamintim că accidentul s-a produs sâmbătă seară, la ora 19:19. Un vagon de călători etajat, care se afla garat la linia nr. 4 din Staţia CF Galaţi în aşteptarea formării garniturii trenului pentru ruta Galaţi – Mărăşeşti, a fost lovit cu viteză de locomotiva care urma să tracteze garnitura, condusă de mecanicul de serviciu, un bărbat cu vârstă de 49 ani, din municipiul Tecuci.
In urma coliziunii extrem de puternice, vagonul a fost deformat, deplasându-se aproximativ 80 metri. În momentul producerii impactului, în vagonul lovit se afla șeful de tren, conductorul – o femeie cu vârsta de 53 de ani, un bărbat cu vârsta de 47 de ani, de asemenea conductor, precum şi un călător (bărbat cu vârsta de 53 ani din comuna Piscu, judeţul Galaţi).
Atât mecanicul de locomotivă, cât şi cele trei persoane aflate în vagon au suferit leziuni. Din păcate, femeia a intrat în stop cardio-respirator iar ulterior a murit la spital.
Sursa: g4media.ro
Citește și: Dosarul fostului șef Antidrog Cluj, Liviu Șipoș, cusut cu ață albă de cei care i-au vrut capul