Polițiștii din Dâmbovița au întocmit un dosar penal în urma deraierii unui utilaj CFR în județul Dâmbovița. Nouă persoane se aflau în utilaj, două fiind rănite.
Reprezentanții Poliției Dâmbovița au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au deschis un dosar penal în acest caz.
Nouă persoane se aflau în utilajul care aparține Regionala CFR București și care a deraiat în zona Hălții Boteni.
Dintre acestea, două, doi angajați CFR, ambii în vârstă de 45 de ani, au fost rănite, una dintre ele fiind preluată de un elicopter SMURD.
”Victimele sunt angajate CFR. Persoana preluată de elicopter prezenta politraumatisme și suspiciune de fractură de coloană vertebrală, iar persoana transportată la Târgoviște prezenta politraumatisme la brațe”, au declarat reprezentanții ISU Dâmbovița.
Utilajul era folosit la lucrări de întreținere la calea ferată.
Un utilaj CFR a deraiat joi între stațiile CFR Titu și Boteni, județul Dâmbovița. Potrivit unor surse locale, în urma testării cu etilotestul, s-a stabilit faptul că mecanicul utilajului avea o o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Centrul Infotrafic a informat că traficul feroviare pe Magistrala 901 Bucureşti – Piteşti este oprit pe firul Boteni către Titu, la kilometrul feroviar 43+800 metri, judeţul Dâmboviţa.
[…] citeste mai mult pe aici […]