La începutul acestei luni, Ministerul culturii a administrat aproximativ trei milioane de lei pentru reabilitarea Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei MNIT din Cluj Napoca. Procedurile sunt în curs de realizare a licitației care trebuie să se încheie până în luna martie, urmând ca în decurs de doi ani de zile o parte din muzeu să fie reabilitat. Ministerul a mai acordat bani pentru reabilitarea muzeului, însă, potrivit DNA, peste un milion de euro au fost ”sifonați” de șeful MNIT de atunci, Viorica Crișan, o parte dintre angajații ei și reprezentanții firmei Artex International Services. Însă, până acum nimeni nu a fost trimis în judecată pentru prejudiciu.

Suma alocată de Ministerul Culturii pentru lucrările preconizate pentru anul în curs e de 3 milioane de lei.

”Precizăm că în măsura posibilităților, muzeul va continua să funcționeze normal și pe perioada lucrărilor, cu expoziții temporare și alte evenimente specifice, ce vor fi organizate ca și până acum, la etajul 2 al clădirii”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii. Potrivit documentului, lucrările de consolidare și reabilitare vizează parterul și primul etaj ale corpului vechi a clădirii muzeului. Lucrările vor demara după finalizarea licitației, care va fi organizată pe parcursul lunilor februarie-martie a.c. Lucrările de consolidare vor dura doi ani, conform proiectului de execuție. Aceste lucrări le premerg pe cele de reamenajare la standarde europene a spațiilor expoziționale, proces de modernizare care va avea ca rezultat un muzeu reprezentativ pentru Transilvania.

Însă, în urmă cu aproximativ sase ani, Ministerul culturii a mai cheltuit aproape șapte milioane de lei pentru renovarea MNIT Cluj Napoca. Pe atunci, directoarea muzeului era Viorica Crișan, iar firma care a câștigat licitația de reabilitare a fost Artex International Services. cu toate acestea, potrivit unor acuzații venite din partea directorului de dinaintea lui Crișan, banii au fost sifonați între angajații muzeului, o parte din reprezentanții Ministerului Culturii și cei ai firmei Artex. La data respectivă, DNa a început urmărirea penală, însă până acum nimeni nu a fost trimis în judecată.

Contactată de reporterii Gazeta de Cluj, fostul director al Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei, Viorica Crișan, a declarat că se află la Ministerul Culturii și că nu poate vorbi. Datele de contact ale reprezentanților Artex afișate pe site-ul firmei sunt inactive. Până în momentul de față, în instanțele din București nu există înregistrat nici un proces penal în care reprezentanții Artex sau oficialii MNIT acuzați de corupție de DNA să fie trimiși în judecată. Potrivit DNA, ”în acest moment informații referitoare la stadiul anchetei, altele decât cele precizate în comunicatul nr. 1463/VIII/3  din data  de 14 octombrie 2014, nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001”.

În momentul de față, firma Artex face obiectul mai multor dosare de executare silită, iar diferite societăți comerciale cer insolvența acestei companii.

 

Milioane ”sifonate” pe tencuiala MNIT Cluj Napoca

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 25.11.2009 a fost semnat contractul de cesiune „Amenajare muzeală”, între Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, reprezentată prin director general Crişan Viorica şi contabil şef Taloş Emilia, suspecte în cauză, pe de o parte, și SC ARTEX SERVICES INTERNATIONAL SRL Bucureşti. Contractul avea ca obiect „ansamblul de opere de creaţie intelectuală şi artistică intitulat : amenajare muzeală”, în spaţiile Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Muzeul-de-istorie-al-Transilvaniei

S-a stabilit că preţul total al contractului este de 11.000.000 euro (echivalentul a 47.080.000 lei), la care se adaugă TVA 19%, în valoare de 2.090.000 euro (respectiv 8.945.200 lei).

Contractul a fost încheiat pentru perioada 25.11.2009-31.07.2011.

Din probele administrate a rezulta că atribuirea execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Amenajare muzeală” s-ar fi efectuat cu nerespectarea procedurilor legale privind achiziţiile publice, iar efectuarea de plăţi/cheltuieli de capital, în sumă totală de 6.939.565 lei, la acest obiectiv de investiţii, a fost făcută pe baza unor documente justificative care nu reflectă realitatea, sau a fost făcută pentru servicii şi lucrări neexecutate. Astfel, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a efectuat plăţi, în trei tranşe, în perioada 23.12.2009 – 29.12.2009, către SC ARTEX SERVICES INTERNATIONAL SRL Bucureşti. Pentru exerciţiul bugetar al anului 2009, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (denumit în continuare MNIT) a avut aprobată iniţial, în bugetul de venituri şi cheltuieli, la articolul bugetar „cheltuieli de capital”, suma de 1.000.000 lei.

La datele de 16.07.2009 şi 12.10.2009, suspectele Crişan Viorica şi Taloş Emilia solicitaseră abuziv suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al MNIT, neavând la bază o fundamentare legală a valorii investiţiei solicitate. Ulterior, Crişan Viorica şi Taloş Emilia au semnat şi Nota de fundamentare, la 12.10.2009, identică în conţinut cu referatul de necesitate, ambele având un conţinut general şi fără să furnizeze nici un element cu privire la modul de stabilire al valorii estimate a obiectivului de investiţii.

În baza acestor documente, în perioada octombrie – decembrie 2009, funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, respectiv suspecţii Staicu Mircea Cristian, Bălăuţă Roxana, Grosu Constanţa au aprobat, cu încălcarea prevederilor legale, suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al MNIT, pe anul 2009, cu suma de 7.663.000 lei, în trei tranşe”, arată comunicatul.

 

Urmăriții din Dosarul Artex MNIT Cluj Napoca

Potrivit DNA, în 2014 s-a ”dispus efectuarea urmăririi penale faţă de următoarele persoane: – CRIŞAN VIORICA, la data faptelor directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), pentru infracţiunea abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (7 acte materiale ),

– TALOŞ EMILIA, la data faptelor contabil șef al MNIT, pentru infracţiunea abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (6 acte materiale),

– STAICU MIRCEA CRISTIAN, la data faptelor secretar general în Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), pentru infracţiunea abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (3 acte materiale)

– BĂLĂUŢĂ ROXANA, la data faptelor directorul adjunct în cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) pentru infracţiunea abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (3 acte materiale)

– GROSU CONSTANŢA, referent în cadrul MCCPN, pentru infracţiunea abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (3 acte materiale)

– SC ARTEX INTERNATIONAL SERVICES SRL Bucureşti, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în condiţiile în care funcţionarul public a produs un folos material necuvenit faţă de o persoană juridică, în formă continuată (5 acte materiale).

 

Clădire de patrimoniu lăsată de izbeliște

Imobilul aflat lângă centrul vechi al Clujului adăpostește colecțiile MNIT, depozitele, lapidarul și spații administrative ale muzeului de la începutul secolului XX. Clădirea a fost ridicată la începutul secolului XIX, iar primele lucrări de amenajare a acesteia ca muzeu au fost făcute în intervalul 1911-1913. Lucrările au fost stopate în timpul Primului Război Mondial și reluate ‘ca urmare a stării deplorabile’ în care ajunsese clădirea în anii 1929-1930 și finalizate în aproape un deceniu. Din 1939, clădirea care adăpostește Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei nu a mai suferit reparații capitale.

Sebastian Albescu

1 COMENTARIU

  1. eeehehhe, sa vedeti in restul tarii ce au facut astia de la Artex!!! Jaf la drumul mare. Se sesizeaza cineva? NU!!! Sute de milioane de euro din bani publici au intrat in buzunarul unora prin intermediul lor si a celor de la OSIM care aproba dreptul de autor pentru un raschetat, un tapetat si un infotouch amplasat pe ici si colo intr-un muzeu. JAF LA DRUMUL MARE SI NIMENI NU SE SESIZEAZA!! Alo, DNA-ule, ce naiba faci?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.