După aproape trei ani de proceduri în cameră preliminară, dosarul în care fostul finanțator CFR, Arpad Paszkany, este acuzat de fapte grave constituire a unui grup infracțional a fost declarat în stare de judecată. Cu toate acestea, procesul nu avansează: instanța nu a fixat un termen pe fond, iar judecătorul cauzei a formulat cerere de abținere. Judecătoarea din acest caz este Liliana Anișoara Cociș.

Deși Tribunalul Cluj a decis pe 4 aprilie 2025 că dosarul în care Arpad-Zoltan Paszkany, Iuliu-Paul Mureșan și Szekernyes Karoly sunt inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani poate merge mai departe, judecata pe fond întârzie.

În lipsa unui termen pe fond și cu cererea de abținere în curs de soluționare, cazul rămâne suspendat într-o fază incertă. Parte civilă în proces este și Statul Român, prin ANAF, iar clubul CFR Cluj figurează ca parte responsabilă civilmente.

Rămâne de văzut când și în ce condiții va începe efectiv procesul pe fond, într-un dosar care se anunță deosebit de complex și cu implicații notabile în mediul de afaceri și sportiv din Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.