Judecătoria Sectorului 6 judecă luni un nou termen în dosarul în care fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, este acuzat ca ar fi atribuit ilegal titluri de proprietate pentru 12 hectare de teren în Bucureşti. Printre beneficiari s-ar fi aflat şi un văr al soţiei edilului. În anul 2006, valoarea terenurilor era de 58 de milioane de euro, iar ele ar fi fost vândute ulterior, pentru circa 82 de milioane de euro. Anchetatorii susţin că, „în cursul anului 2006, inculpaţii, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 de metri pătraţi teren intravilan situat în municipiul Bucureşti”.
Citeste mai mult: adev.ro/mo5sm2