Vestea că se apropie de finalizare Dosarul Revoluției, în care fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni împotriva umanității, i-a făcut pe liderii PSD să acuze folosirea acestui subiect în lupta politică.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat, marți seară, că în scurt timp va fi dată o soluție în Dosarul Revoluției din ’89 și că procurorii au noi documente „impresionante” și probe „certe”. Lazăr a vorbit despre importanța ca românii să cunoască „adevărul” despre Revoluție. Din declarațiile acestuia reiese că, cel mai probabil, dosarul va fi trimis în judecată.

În acest dosar Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Potrivit Parchetului, întreaga forţă militară a României, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român.

Cercetările procurorilor vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe. Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Lideri PSD (contactați de stiripesurse.ro) au declarat că dosarul Revoluției este folosit în lupta politică.

Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD:

  • Așa cum s-au derulat lucrurile și cum am văzut dosarul comentat prin diverse comunicate ale Parchetului în spațiul public, așa cum am văzut diversele formule de jonglerie mediatică și cu dosarul Mineriadei, îmi face impresia că de fapt sunt folosite doar ca instrumente. Așa cum erau folosite dosarele de corupție în lupta politică, se apelează la aceste dosare tot în lupta politică, în speranța că opinia publică poate fi influențată de asemenea formule.
  • Nu am cum să cred în seriozitatea anchetatorilor în aceste dosare, nu am cum să cred în buna lor credință și nu am cum să cred în utilitatea unui asemenea demers. Nu are nimic cu aflarea adevărului, cu tragerea la răspundere a vinovaților, are de a face doar cu comunicate mediatice, cu mesaje cu impact emoțional și cu speculații care să se manifeste în spațiul public în scop politic. În extindere ținta ar fi Ion Iliescu, plus PSD, plus tot ce înseamnă construcția asta politică aflată acum la guvernare.
  • Vă dau un exemplu: se spune în spațiul public că nu a răspuns nimeni pentru morții din Decembrie ’89. Au fost procese, au fost oameni care și-au executat pedeapsa în închisoare, cum să spui că nu a fost nimeni tras la răspundere? Pe urmă sunt prezentate cifrele globale ca să se dea impresia că dacă vorbește de Ion Iliescu și alții, ei sunt vinovați de o mie și ceva de morți, deci toate aceste formule speculative de fapt Lazăr încearcă și el să se gudure pe lângă stăpânii săi politici și securiști și încearcă să pară util. Ca să citez din timpul Revoluției, se face că lucrează.

Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui: „Ion Iliescu și-a asumat sarcina grea de a înlocui vechea ordine socială”

  • Dl Lazăr, care stătea pitit prin cine-știe-ce cotloane în timpul Revoluției, când a căzut dictatura și s-au creat premisele noii ordini democratice, a ajuns să-l judece pe dl Ion Iliescu și să-l trimită în judecată pentru a fi băgat la pușcărie în condițiile în care acesta și-a asumat sarcina grea de a pune bazele înlocuirii vechii ordini sociale cu alta nouă. Văd că dl Lazăr, în pană de idei și după ce nu a luat nicio măsură pentru a îndrepta consecințele abuzurilor care au fost săvârșite, acum încearcă să câștige ceva capital politic la adepții dreptei care cred că singura șansă de a câștiga alegerile în România din partea lor este să-i bage pe toți ceilalți la pușcărie. Cred că majoritatea oamenilor sunt cu mult mai deștepți decât oamenii de genul acesta.
  • Din nefericire, să-i reproșezi acum dl Iliescu că nu a luat nu-știu-ce măsuri de forță în vremea aceea…nu știm toți cum nu îndrăznea nimeni din cei care ar fi avut rolul, menirea să asigure ordinea, nu îndrăznea nimeni să scoată capul, nu știu cum se ascundeau polițiștii, nu știu cum dispăruseră procurorii, judecătorii într-o ceață completă, nu știm lucrurile astea, că ne confruntam zilnic cu mișcări de stradă? Nu știm lucrurile astea? Atunci, mai degrabă să stăm toți veșnic la pușcărie.

Codrin Ștefănescu, secretarul general PSD: „Generația mea, decreții, eram toți anticomuniști”

  • Este o acțiune politică dosarul acesta și în același timp este o bătaie de joc vizavi de adevărul despre Decembrie 1989. Modul în care a fost făcut dosarul îi jignește și pe cei care sunt considerați martiri ai Revoluției și de care cimitirele eroilor sunt pline în orașele-martir dar și pe cei care supraviețuit dar au fost torturați în acele zile. În primii 15 ani de la Revoluție s-au făcut mai multe comisii parlamentare. La comisia lui Sergiu Nicolaescu, măcar de bun simț, au fost chemați oameni care au participat în mod direct la Revoluție la Timișoara, la Cluj, București, Sibiu, Arad și Buzău, Brăila, Constanța, Brașov, care au dat declarații, au explicat ce au văzut, ce știu. Probabil că, în subsidiar, o anumită forță care nu a dorit niciodată să se afle adevărul a pus capacul întotdeauna pe ce înseamnă declarații reale, pe ce înseamnă adevărul gol-goluț. Iar ceea ce au făcut acum procurorii este o însăilare prin care se încearcă să se arunce vina asupra unor oameni cărora nu li se poate reproșa nimic din acuzațiile care li se aduc. Petre Roman, omul în pulover la Revoluție, nu știa pe nimeni din Armată, din Securitate, să poată să fi fost în vreo conspirație. Nici Gelu Voican nu era membru sau nu făcea parte din sistem. Iliescu era cu domiciliu forțat, la fel ca alți disidenți din PCR.
  • Prin acest dosar, o spun răspicat, se încearcă inducerea ideii că Revoluția de fapt a fost o lovitură de stat cu victime sau că a fost coordonată de niște forțe care nu sunt încă palpabile. Este nu o minciună, este revoltător. Revoluția a fost a poporului român, a fost condusă pe baricade de oameni curajoși, în special de o generație tânără care a riscat tot și era hotărâtă să iasă cu pieptul în fața lunetiștilor și a mitralierelor să pună capăt unui regim odios. Nu putea fi coordonată de nimeni. Generația mea, decrețeii, erau toți anticomuniști și o spune un decrețel, începând din școala generală și liceu noi decreții eram clar valul care urma să dea jos acest regim odios, pentru că noi nu spuneam numai bancuri despre Ceaușescu, despre partid, noi îl uram din tot sufletul. Nu poți să spui acum că de exemplu Dumitru Dincă, Dan Iosif, Romeo Raicu, la București au fost manipulați de cineva, sau Călin Nemeș de la Cluj care a fost și împușcat, sau alți eroi au fost coordonați de cineva, este o mizerie lucrul ăsta, iar acest dosar încearcă să inducă în opinia publică această idee absolut greșită la 30 de ani de la Revoluție, în loc să li se mulțumească celor care supraviețuiesc, încă trăiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.