În perioada boom-ului imobiliar toată lumea era constructor şi daca nu era, voia să fie. În anii 2007-2008 toată lumea a început să construiască tot felul de blocuri, în mare parte, realizate în dulcele stil românesc, adică printr-un parteneriat cu proprietarul terenului căruia îi reveneau o parte din apartamentele construite, urmând ca, în dulcele stil românesc, apartamentele să fie vândute în blocuri care nici nu erau construite sau mai rău, nu aveau autorizaţie de construire. Într-o perioadă în care toată lumea cumpăra orice şi oricine vindea orice, blocurile urmau a fi construite din banii primiţi de la cumpărători. Până aici, nimic foarte rău dacă în continuare nu s-ar fi mers din nou pe o direcţie tipic românească, iar  beneficiarul proiectului imobiliar ar fi investit banii în construirea blocului promis şi nu s-ar fi lăsat vrăjit de vacanţe exotice şi maşini luxoase.

 

Plângeri penale şi dosare ”uitate”

După ce banii zburau în toate părţile, a venit criza, s-au dus banii, blocurile au rămas neconstruite şi oamenii păgubiţi, iar un astfel de film local românesc a fost prezentat, avându-l ca personaj principal pe clujeanul Ioan Irimieş, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ţepari în materie de imobiliare.

Sunt mulţi cei care au făcut plângere penală împotriva lui Irimieş pentru înşelăciune şi încearcă să-şi recupereze banii. Şi pentru că plângerile erau foarte multe, dosarele s-au conexat între ele, iar în prezent există un dosar imens. Problema este că din 2014 dosarul stagnează şi nu se întâmplă nimic cu el.

Un caz concret este cel al lui Alexandru Ion Constantinescu care a depus o plângere penală împotriva lui Ioan Irimieş şi copiii acestuia, Mihai Sorin Irimieş şi Alexandra Ioana Irimieş, acuzându-i de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune. Alexandru Ion Constantinescu are domiciliul stabil în Germania, însă păstrează legături strânse cu ţara de origine unde are mai multe rude şi cunoştinţe. Din acest motiv, în anul 2004 a rugat-o pe mama sa Ruxandra Constantinescu să achiziţioneze un apartament pentru el într-un imobil ce urma să fie construit de Ioan Irimieş. Preţul stabilit şi achitat în întregime a fost de 25.000 euro. Toate aceste aspecte precum şi înţelegerea părţilor rezultă din ”Contractul de construire” încheiat de Ruxandra Constinescu cu Irimieş Ioan la data de 10.05.2004. În continuare, Irimieş Ioan a respectat întru totul termenii contractuali şi a predat apartamentul către doamna Constantinesscu la momentul finalizării sale, încheindu-se în acest sens contractul autentic de vânzare-cumpărare la data de 10.05.2005.

”Ulterior, la data de 10.03.2006, am încheiat personal cu Irimieş Ioan un ”Contract de construire” prin care acesta din urmă s-a obligat să construiască şi ulterior să-mi înstrăineze un apartament cu o cameră pe str. Pietroasa din Cluj-Napoca. Preţul care a fost achitat în întregime a fost de 29.555 euro şi a fost achitat integral la momentul încheierii contractului. Şi de această dată lucrările s-au desfăşurat conform clauzelor contractuale, astfel încă am dobândit încredere în persoana lui Irimieş Ioan.

Din aceste considerente, am hotărât să mai achiziţionez un apartament de la Irimieş Ioan în Ansamblul Rezidenţial Borhanci. Numitul Irimieş Ioan mi-a prezentat un proiect grandios care implică construcţia mai multor clădiri cu destinaţia de locuinţe, spaţii comerciale, amenajarea de spaţii verzi şi de locuri de parcare. În concluzie, era vorba de un proiect imobiliar de lux. Mi-au fost prezentat şi schiţele şi planurile aferente acestei investiţii, toate acestea părându-mi-se deosebit de atractive. La data de 06.12.2007, am încheiat cu Irimieş Ioan un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect achiziţionarea unui apartament cu suprafaţa utilă de 130,6 mp pentru preţul de 105.000 euro pe care l-am achitat în întregime la data de 01.02.2008. Recepţia construcţiei urma să aibă loc în perioada septembrie-decembrie 2008, iar transferul dreptului de proprietate în perioada aprilie-mai 2009. Construcţia imobilului în care urma să fie amplasat apartamentul contractat nu a fost realizată nici până în prezent.

fagului 34b

Am încercat în repetate rânduri să iau legătura cu Irimieş Ioan, iar acesta mi-a explicat că este vorba doar despre o întârziere însă situaţia se va rezolva în curând, iar construcţia va fi edificată. Pentru a mă convinge de veridicitatea afirmaţiilor sale, după ce l-am notificat prin avocat, ne-am deplasat la notarul public şi am încheiat Actul adiţional nr. 1 la promisiunea bilaterală de construire şi vânzare-cumpărare în forma autentică urma să aibă loc cel târziu la data de 31.06.2013. În cazul neîndeplinirii acestor obligaţii, Irimieş Ioan s-a obligat să îmi restituie suma achitată, respectiv 105.000 euro şi 15.000 euro cu titlu de daune pentru nerespectarea promisiunii încheiate în anul 2007”, spune  Ion Constantinescu.

 

Minciunile lui Irimieş

Ioan Irimieş este acuzat de Ion Constantinescu că i-ar fi vândut un proiect fals cu rea-credinţă pentru că Irimieş nu deţinea resursele financiare şi nu intenţiona să edifice blocul promis.

”Faptele numitului Irimieş Ioan, care, cu rea credinţă mi-a prezentat planurile sale cu privire la aşa-zisul proiect ”Ansamblul rezidenţial Borhanci” în valoare de 2 milioane de euro, deşi cunoştea că nu deţine mijloacele financiare necesare derulării sale pentru a mă determina să închei antecontractul de vânzare-cumpărare şi să-i predau suma de 105.000 euro precum şi fapta aceleiaşi persoane, care, cu rea-credinţă şi dorind să mă menţină în eroare, m-a determinat să închei la 24.06.2011 actul adiţional nr. 1 la antecontractul de vânzare-cumpărare amintit, ascunzându-mi din nou situaţia reală cu privire la faptul că acest apartament nu mai urma să fie edificat, producându-mi astfel un prejudiciu constând în suma de 105.000 euro şi dobânda aferentă acestei sume la zi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Irimieş Ioan mi-a prezentat în mod mincinos intenţia de realizare a ”Proiectului rezidenţial Borhanci” cu scopul de a mă determina să închei antecontractul de vânzare-cumpărare şi să-i predau suma de 105.000 euro. Totodată acesta m-a menţinut în eroare, încheind actul adiţional nr. 1/2001 la antecontractul amintit anterior şi prin care se angaja ca până la mijlocul anului 2013 să finalizeze edificarea apartamentului-obiect al contractului, în caz contrar obligându-se să-mi restituie de 105.000 euro şi daune în valoare de 15.000 euro. Tot pentru a mă menţine în eroare, numitul Irimieş Ioan a depozitat la locul la care trebuia să fie edificat imobilul materiale de construcţie pe care le-a lăsat o vreme acolo, tocmai pentru a-mi întări convingerea că începerea construcţiei era iminentă. Ulterior însă, aceste materiale au dispărut.

În realitate, Irimieş Ioan a ştiut tot timpul că nu deţine mijloacele materiale necesare edificării acestui imobil încă din anul 2007 şi cu toate acestea a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare şi a primit suma de 105.000 euro. Mai mult, pe lângă acest aspect, în anul 2011 ştia şi faptul că nu are nicio intenţie să edifice imobilul şi că nu are resurse financiare nici ca să îmi restituie suma achitată cu titlu de preţ. Cu toate acestea, pentru a mă menţine în eroare, a încheiat actul adiţional menţionat.

În plus, pentru a-şi crea o stare de insolvabilitate, numitul Irimieş Ioan a cumpărat bunuri pe numele altor persoane, în special pe numele copiilor săi Irimieş Sorin Mihai şi Irimieş Ioana Alexandra. De exemplu, nu mai târziu de anul 2012, Irimieş Ioana Alexandra ”deţinea” un imobil pe str. Fagului care a fost vândut. La fel au fost achiziţionate bunuri şi pe numele fiului său. Aceştia au cunoscut tot timpul provenienţa banilor tatălui lor şi pentru a-l ajuta să scape de posibilii creditori au acceptat şi au primit de la Irimieş Ioan bunuri mobile şi imobile de valoare mare. Din nefericire, aceste aspecte erau şi sunt bine cunoscute în Cluj-Napoca, multe dintre persoanele păgubite încercând să recupereze sumele de bani de la Irimieş Ioan, fie pe cale civilă, fie pe cale penală, însă se ”loveau” de insolvabilitatea lui Irimieş Ioan atunci când se punea problema recuperării efective a prejudiciului. Este revoltătoare această situaţie în condiţiile în care Irimieş Ioan şi copiii săi se plimbau în maşini de lux şi locuiau în imobile scumpe ”, subliniază Constantinescu.

Constantinescu susţine că atât Ioan Irimieş, cât şi copiii acestuia au acţionat cu intenţie şi rea-credinţă, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 105.000 euro şi dobânda bancară aferentă de la momentul predării banilor la zi.

”Referitor la latura subiectivă apreciem că este mai presus de orice discuţie faptul că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie, Irimieş Ioan, Irimieş Ioana Alexandra şi Irimieş Sorin Mihai conştientizând şi urmărind rezultatul acţiunilor şi inacţiunilor lor. Acest aspect este ilustrat cu claritatea de următoarele elemente:

  • – Irimieş Ioan a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare deşi nu deţinea 2 milioane de euro în anul 2007 pentru a putea edifica Ansamblul rezidenţial pe care mi l-a prezentat
  • – Cu rea-credinţă, Irimieş Ioan m-a determinat să închei actul adiţional din anul 2011 în faţa notarului public şi s-a angajat să-mi restituie suma de 105.000 euro deoarece cunoştea că nu doreşte să facă acest lucru şi nici nu poate edifica imobilul aşa cum s-a obligat
  • – Irimieş Ioana Alexandra şi Irimieş Sorin Mihai cunoşteau provenienţa bunurilor dobândite de la tatăl lor şi au acceptat să acţioneze în acest fel şi să primească bunurile oferite de tatăl lor în frauda creditorilor săi, au cunoscut tot timpul proiectele imobiliare ale tatălui lor precum şi faptul că erau imposibil de realizat deoarece acesta nu deţinea mijloacele financiare necesare, cu atât mai mult cu cât Irimieş Ioan Alexandra lucrează la o firmă în domeniu.

Prejudiciul cauzat subsemnatului, respectiv folosul material injust obţinut de către Irimieş Ioan, şi care le-a profitat şi numiţilor Irimieş Ioana Alexandra şi Irimieş Sorin Mihai, a constat pe în preţul achitat de subsemnatul, în cuantum de 105.000 euro”, încheie Ion Constantinescu.

fagului 34

Trăiesc în ilegalitate de peste zece ani

Ioan Irimieş, este cunoscut în mediul oamenilor de afaceri clujeni din domeniul investiţiilor imobiliare ca fiind legătura apropiată a unor funcţionari cu atribuţii în acest domeniu din primăria locală, dar şi implicat atât în procese juridice civile sau penale, cât şi cu ilegalităţi de autorizare sau intabularea a unor imobile construite, fiind amendat în acest sens.

De mai bine de zece ani, clujenii de pe strada Fagului din cartierul Bună Ziua vor să intre în legalitate, vor să plătească impozite şi cer Primăriei Cluj-Napoca să se ocupe de cazul lor.

”Din 2016, noi trăim bine-mersi, un şir de blocuri de pe strada Fagului nr. 34B, C, D sau fără număr sau 32-38, cum vreţi. Are atâtea numere încât nu mai putem urmări, fără să plătim niciun impozit pentru locuinţe sau teren, deoarece nu avem niciun act. Am fost înşelaţi de constructor şi de cei care deţin aceste terenuri, unul din ei construind în continuare mansardă deasupra capului nostru. Nu ar fi mai bine să vă ocupaţi şi de cazul nostru? Acei bani, mă gândesc, ar fi bineveniţi şi legali la primărie, noi am vrea să plătim, dar dacă nu îi urmăriţi pe cei care deţin terenurile şi au construit ilegal, treaba dvs., dar noi rămânem pe loc şi la fel”, sesizează primăria Cluj-Napoca, Amedeea V.

O altă locatară de pe strada Fagului nr. 32-36 face demersuri şi caută soluţii pentru a-şi putea intabula locuinţa. Şi de parcă nu ar fi suficient, din toamnă clujenii din acest bloc şi din cele alăturate, nu mai au acces la propriile garaje, deoarece domnul ce deţine parcela de teren de lângă blocuri, a montat un gard care le împiedică accesul intrării cu maşina în garaj.

”În realitate, ce se întâmplă aici e o nebunie şi o bătaie de joc pentru toţi. Când am cumpărat apartamentul, am văzut proiectul, era în regulă, însă constructorul ne-a minţit ulterior şi nu a respectat autorizaţia. Nu suntem în ilegalitate, plus că domnul care are parcela de vizavi, şi-a luat terenul înapoi. În mod normal ei aveau o convenţie constructorul de aici şi celălalt, dar nerespectând convenţia ne-am trezit din toamnă cu porcăria asta în faţa blocului, nu mai avem acces la garaje, nu putem intra în garaj. Nu cred ca e cel mai normal acest gard din faţa blocului.

Acum, încercăm să facem demersuri pentru intabulare. Ce e ciudat şi frustrant, e faptul că noi plătim impozite la primărie de ani de zile. Ce frumos, nu?  Sunt însă blocuri care sunt intabulate. E vai de noi, de toţi care locuim în blocurile acestea”, ne povesteşte locatara.

3 COMENTARII

  1. Irimies construieste in continuare. Acum construieste in satul Salicea com Ciurila. Langa terenul de sport al localitatii a cumparat teren si construieste pensiune. Totul e sub acoperire, actele fiind pe numele de Voaides Marius „seful lui”, cică. Si acolo a inceput constructii fara autorizație.

  2. Irimies a murit anul acesta in august. Sa-i fie tarana usoara, ce sa zic. Noi la fel traim in aceste imobile, fara sa fim intabulati. Mergem inainte. Nu mai avem nici forta nici vointa, se pare ca. Asteptam minunea din partea lui Emil Boc, dade ne vede si pe noi pe harta minunatului oras de 5 stele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.