Companiile producătoare de autoturisme BMW și Jaguar Land Rover, au anunțat miercuri că vor începe un parteneriat pentru producerea de motoare electrice, transmisii, precum și alte piese electronice de putere. Alianța are ca scop scăderea costurilor de producție a mașinilor electrice, transmit cei de la Reuters.

Cele două companii producătoare de automobile au reacționat pe baza presiunilor făcute pentru lansarea de autovehicule cu scop de a respecta normele de combatere a poluării, dar în același timp să-și și mențină profitul în ceea ce privește costurile crescute ale producției de mașini electrice.

„Împreună, avem posibilitatea de a satisface mai eficient nevoile clienţilor prin reducerea timpului de dezvoltare cât şi de lansare pe piaţă a vehiculelor si a tehnologiilor de ultima ora”, a spus Klaus Froehlich, membru al consiliului BMW, potrivit Reuters.

Scopul principal din această colaborare va fi cel de a reduce costurile de producție, timpul alocat planificării producției și achiziționarea pieselor de ambii producători. Motoarele vor fi produse în propriile fabrici ale celor două companii producătoare de automobile, au declarat cei de la BMW.

Alianța dintre BMW și Jaguar Land Rover rivalizează direct parteneriatul dintre cei de la FiatChrysler și cei de la Renault, o alianță în valoare de 35 de miliarde de dolari.

Termenii financiari din parteneriatul BMW și Jaguar Land Rover nu au fost făcuți publici.

Acest parteneriat dintre cele două companii producătoare de automobile nu este primul din istorie, în anul 1984, BMW a cumpărat Land Rover, având, din păcate un succes temporar, vânzând compania celor de la Ford în anul 2000. Cei de la Ford, la rândul lor au vândut brand-ul celor de la Tata Motors în anul 2008.

Timiș Cristian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.