Companiile Hidroconstrucția și TCI au câștigat două contracte scoase la licitație de Compania de Apă Arieș în valoare de 112 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 și prevede extinderea și reabilitarea alimentării cu apă și canalizării menajere în cele două municipii.

Contractul pentru zona Turda Nord costă 45 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), iar cel pentru Câmpia Turzii, 67 de milioane, ambele având cu o durată a lucrărilor de 37 de luni. Ambele au fost câștigate de asocierea Hidroconstrucția – TCI Contractor General.

De asemenea, CAA a semnat contractul de servicii de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în zona Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020 cu asocierea Eptisa România – Eptisa Servicios de Ingineria, cu o durată de prestare a serviciilor de 78 de luni.

În prezent, CAA implementează proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POIM 2014-2020.

Cu o valoare de 151,3 milioane  de euro, plus TVA, acesta reprezintă o nouă etapă semnificativă în cadrul extinderii și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă, colectare și evacuare ape uzate din zonă, continuând procesul investițional derulat prin POS Mediu 2007-2013.

Investițiile propuse prin contractul de finanțare vizează 13 localități: Turda, Câmpia Turzii, Aiton, Călăraşi, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Ploscoş, Sănduleşti, Tureni, Tritenii de Jos, Viişoara, toate făcând parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieșului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.