Două firme din comuna Apahida, Redes Art SRL și Emblem Art SRL, patronate de Teodora Dumitru, s-au abonat la lucrările Primăriei Ciucea. Cu toate că ambele societăți au avut ZERO angajați în anul 2021, au reușit să pună mâna pe contracte prin achiziții directe de peste 1.336.578 de lei. Primarul comunei, Radu Florin  Abrudan, susține că lucrările au fost executate ca la carte și că echipa care se prezintă pe teren este formată din aproximativ 10 angajați. 

În comuna Ciucea, județul Cluj, treaba merge ca pe roate și chiar se face singură, având în vedere că o serie de lucrări atribuite prin contracte de achiziții directe au fost executate de două societăți comerciale, Redes Art SRL și Emblem Art SRL, în ciuda faptului că în acea perioadă cele două firme nu au declarat niciun angajat. Numai în anul 2021, Redes Art SRL și Emblem Art SRL, societăți controlate de Teodora Dumitru, au semnat contracte de peste 1,3 milioane de lei cu Primăria Ciucea.  

Dacă lucrările se fac, nu contează în mâna cui ajung banii publici

Primaul comunei, Radu Florin Abrudan susține că lucrările executate de cele două firme, Redes Art SRL și Emblem Art SRL, au fost realizate în conformitate cu criteriile stabilite și recepționate fără probleme. Mai mult, instituția pe care o conduce a trecut cu brio de controlul Curții de Conturi, nefiind constatate nereguli în acest sens.  Edilul susține că nu cunoaște situația angajaților celor două societăți comerciale, însă în teren s-a prezentat o echipă formată din 10 persoane.  Radu Florin Abrudan a afirmat că a ales să lucreze cu firmele patronate de Teodora Dumitru, pe motiv că atât Redes Art SRL, cât și Emblem Art SRL sunt neplătitoare de TVA, fapt care avantajează autoritatea publică locală, având în vedere că prețurile sunt mult mai scăzute.  

„Cele două firme au lucrat la prețuri bune, lucrează foarte bine. Eu nu mă uit la Registrul comerțului să văd dacă ei au angajați sau nu. Habar nu am. Dânșii au venit să facă ce aveau de făcut. Poate oricine să vină să vadă, să verifice prețurile la care lucrează. Oamenii au echipă, au 10 angajați. Acum, nu știu să vă spun pe ce firmă sunt angajați. Noi avem mai multe lucrări cu dânșii, ei sunt foarte serioși, lucrează foarte bine, au ingineri. Am avut și control de la Curtea de conturi și totul a fost în regulă. Probabil că dânșii au mai multe firme, iar pe noi ca și administrație publică locală e ajută foarte mult că noi nu suntem recuperatori de TVA și dacă o firmă are încasări de până la 300.000 de lei/an nu sunt plătitori de TVA, iar pe noi acest lucru ne avantajează foarte mult pentru că prețurile sunt mai mici.  Ce pot să vă spun este că lucrările au fost realizate, recepționate. Nu pot să verific eu câți angajați au firmele sau la ce firme sunt angajați”, a declarat primarul comunei Ciucea, Radu Florin Abrudan. 

Teodora Dumitru: „Numai eu știu cum am tras-o”

Reporterii Gazeta de Cluj au contactat-o și pe Teodora Dumitru, administratorul și beneficiarul celor două firme, care ne-a comunicat că, în ultima perioadă, a întâmpinat dificultăți în colaborarea cu angajații. Aceasta susține că majoritatea persoanelor pe care le-a angajat nu erau interesate de lucrările pe care trebuiau să le realizeze și așteptau numai ziua de salariu, zi care nu le aducea prea multă mulțumire angajaților, pe motiv că salariile pe care le primeau erau destul de mici. 

„Știți cum este? Încheiem contracte, dar oamenii nu ne vin la lucru, îi dăm afară, angajăm alții și tot așa. Oamenii sunt neserioși, vor să ia bani fără să lucreze. Este foarte greu să ții un om angajat prea mult timp, mai ales că nu poți să îi oferi nici un salariu prea mare, firma fiind foarte mică. Nu poți lucra pentru că nu te poți baza pe oameni. În ziua de astăzi este foarte greu să ai o continuitate. Este foarte greu. Ultimele lucrări s-au efectuat numai în octombrie. În iulie, august și septembrie nu s-a facturat nimic. Numai eu știu cum am tras-o. Mai ales că vara se poate lucra, nu iarna.”, a afirmat Teodora Dumitru. 

Reporterii Gazeta de Cluj au întrebat-o pe Teodora Dumitru dacă nu a dat lucrările în antrepriză, având în vedere că a întâmpinat nenumărate probleme cu angajații, aceasta ne-a comunicat că în cele din urmă a reușit să o scoată la capăt: „Nu, nu-i vorbă, că până la urmă ne descurcăm. V-am zis, este foarte greu.”. Cât despre despre faptul că niciuna dintre cele două firme pe care le deține nu a avut niciun angajat pentru anul 2021, aceasta ne-a recomandat să discutăm cu inginerul care se ocupă de proiecte și cel care deține 1% din societatea Emblem Art SRL, Matei Alexandru Lenkei. 

Inginerul: „Eu bag mâna în foc că sunt angajat”

Contactat de reporterii Gazeta de Cluj,  Matei Alexandru Lenkei a rămas extrem de uimit când a aflat că în anul 2021 cele două firme figurează cu zero angajați. Acesta ne-a transmis că în cazul în care nu au existat contracte de muncă înregistrate cu societatea Emblem Art SRL, cu siguranță contractele au fost semnate cu Redes Art SRL. Matei Alexandru Lenkei ne-a dezvăluit că au colaborat și cu alte firme pentru că nu aveau utilajele necesare în vederea executării lucrărilor asumate. 

„Nu sunt angajați? Niciunul? Nu se poate!  Eu sunt angajat pe Redes Art SRL încă de la înființarea firmei. Dacă nu am avut contracte de angajare pe Emblem Art SRL, am avut contracte pe Redes Art SRL. Am făcut contracte de antrepriză între firme. Este vorba despre o colaborare între cele două firme, care au același administrator. Am mai colaborat și cu alte firme, tot așa în antrepriză, mai ales pentru săpături. Nu am avut buldoexcavator și am închiriat. Eu bag mâna în foc că sunt angajat.”, a declarat inginerul Matei Alexandru Lenkei, care deține 1% din societatea Emblem Art SRL. 

Cu toate că, potrivit datelor oficiale, societățile Emblem Art SRL și Redes Art SRL nu au avut niciun angajat în anul 2021,  Emblem Art SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 268.982 de lei și un profit net în valoare de 89.588 de lei, iar firma Redes Art SRL a înregistrat, în anul fiscal 2021, o cifră de afaceri de 638.206 de lei și un profit net de 189.069 de lei. Numai în perioada septembrie 2021 – octombrie 2022, firma Emblem Art SRL a încheiat șapte contracte cu Primăria Ciucea, iar societatea Redes Art SRL a încheiat trei contracte în valoare de peste 400.000 de lei cu administrația publică locală. Cel mai probabil, primarul Radu florin Abrudan a mizat pe încredere atunci când le-a pus în brațe celor de la Emblem Art SRL și Redes Art  SRL cele mai importante contracte prin achziție directă ale comunei, neștiind că societățile comerciale nu au niciun angajat, având în vedere că datele pentru anul financiar 2021 au fost comunicate ulterior și până în acel moment cele două firme figurau cu cel puțin un angajat pe an. 

În această situație se nasc două ipoteze extrem de nefavorabile: fie cele două societăți comerciale lucrează cu diferite persoane fără să încheie contracte de muncă cu acestea, adică „la negru”, fie firmele Redes Art SRL și  Emblem Art SRL au dat lucrările în antrepriză unui alt antreprenor, ceea ce reprezintă o altă anomalie des întâlnită în atribuirea contractelor prin achiziții directe, deoarece firmele care încheie contractul cu primăria decid pe mâna cui ajung de fapt banii publici și cine se ocupă de lucrări. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.