Două firme cârmuite de personaje care s-au aflat sub lupa DNA ani la rând se pregătesc să pună mâna pe contractul pentru atribuirea serviciilor DDD (dezinsecție, dezinfecție, deratizare), cu o valoare cuprinsă între 36 milioane lei și 72 milioane lei, pus la bătaie de Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, din subordinea Consiliului Județean Ilfov. Este vorba de Wasval SRL și Atopum Invest SRL, societăți care au nenumărate legături cu persoane sus-puse din SRI și politicieni certați cu legea. 

Cu toate că licitația abia a început, este destul de clar cine va reuși să semneze contractul baban cu Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, din subordinea Consiliului Județean Ilfov. Singura ofertă declarată admisibilă în a fost cea depusă de asocierea de firme Wasval SRL (leader) – Atopum Invest SRL. Asocierea este cel puțin bizară pentru că în spatele acestor societăți stau persoane cu un trecut mânjit de corupție și strâns legat de afacerile dubioase efectuate în perioada în care Sorin Oprescu era primarul Capitalei. 

Wasval SRL a dat lovitura în București

Oprescu a ajuns după gratii după ce a pus bazele unui sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat. 

Printre acești operatori care și-au propus să se îmbogățească peste noapte cu orice preț se numără Wasval SRL, societate din Iași, deținută de Valentina Tudurachi, soția unui fost colonel SRI și, totodată, cumnata fostului ministru al Energiei – Constantin Niță. 

Potrivit surselor noastre, firma ar fi controlată neoficial de fiul Valentinei Tudurachi, Claudiu Valentin Tudurachi care s-ar ocupa în realitate de executarea lucrărilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. 

Wasval SRL a încheiat primul contract cu o instituție din subordinea Primăriei Municipiului București în vara anului 2012, când și-a asumat că va efectua servicii de dezinfecție și dezinsecție la Centru Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștilor.”, contra sumei de 976.200 de lei. 

Câteva luni mai târziu, Wasval SRL pune mâna pe un alt contract important care are ca obiect „prestări servicii dezinsectie exterioară pe arealul jud.Ilfov”, încheiat cu Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, din subordinea Consiliului Județean Ilfov. în valoare de 344.300 de lei. În noiembrie 2013, aceeași instituție îi oferă firmei Wasval un contract în valoare de 5.946.000 de lei, iar în vara anului 2014, societatea încheie un contract în valoare de 4.251.733 de lei cu Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București pentru realizarea unor tratamente împotriva căpușelor. 

Afacerile dubioase cu bani publici scoase la iveală de Curtea de Conturi

Cel mai probabil firma respecta cu strictețe sistemul creat de Oprescu, deoarece inspectorii Curții de Conturi au descoperit că societatea a făcut dezinsecția din cimitirele din București numai pe hârtie, uneori chiar de două ori pe zi. Instituțiile care îi puneau societății Wasval SRL contractele pe masă erau conduse de Bogdan Cornel Popa, denunțătorul lui Sorin Oprescu, care a divizat patru contracte cu o valoare totală de 160.000 de lei pentru a le atribui direct către societatea Wasval SRL, în așa fel încât să nu fie necesară organizarea unei licitații. Inspectorii de la Curtea de Conturi au depistat că, în baza înțelegerilor financiare, Wasval SRL dădea cu substanțe chiar și de două ori pe zi. 

„Prin încheierea contractului pentru combaterea căpușelor s-a încercat doar crearea unui cadru legal pentru efectuarea unor tranzacții, pentru care există indicii că sunt nereale în fapt”, se arată în raportul Curții de Conturi. 

Inspectorii de la Curtea de Conturi au depistat chiar plata dublă a unor servicii în sumă de 164.605 lei, la care se adaugă penalități de 65.743 de lei.

Printre numeroasele nereguli depistate se numără depășirea nejustificată cu 750.850 de lei a valorii maxime estimate a acordului-cadru de servicii încheiat în 2014 cu Wasval SRLprin încheierea altor cinci contracte subsecvente în decursul primelor opt luni din perioada de patru ani; angajarea la plată nejustificată a sumei de 2.045.701 lei prin acceptarea la decontare a unor servicii de dezinfecție neprestate de către Wasval, aferent căreia s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere de 428.539 de lei; plata nejustificată în sumă de 744.806 de lei a unor servicii de combatere a căpușelor realizate de Wasval, la care s-a calculat și penalități de 217.558 lei.

Cu un picior în groapă, dar încă în inimile instituțiilor publice 

Wasval SRL și-a cerut insolvența în anul 2015, tot atunci, atât Valentina Tudurachi, cât și fiul acesteia, Claudiu au avut probleme cu legea, fiind vizați de un control de la ANAF, care a stabilit diferenţe de plată la bugetul de stat de trei milioane lei. Wasval SRL a scăpat basma curată, după ce procurorii Anticorupție au intrat pe firul Primăria București – Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porţile Bucureştiului”, neapărând în dosarul lui Oprescu, chiar dacă a beneficiat de sumele transferate de PMB printr-un contract ciudat. Firma nu a fost obligată să restituie banii obținuți prin acte de corupție și chiar i s-a permis Valentinei Tudurachi, înscrisă la masa credală, să retragă fabuloasa sumă de 800.000 de euro din societate. 

Cu toate că procedura insolvenței s-a finalizat numai în anul 2017,  Wasval SRL nu și-a diminuat cu mult profitul pentru că instituțiile publice cu care colaborase în trecut au găsit o modalitate de de atribuire la limita legii, prin care au renunțat la licitațiile deschise și au organizat proceduri simplificate, negocieri fără publicare prealabilă și achiziții directe. Printre aceste instituții se numără Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov.

În anul 2016, procurorii DNA au dispus aplicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând Wasval SRL. La data de 21 octombrie 2022, magistrații de la Tribunalul București au dispus ridicarea măsurii asiguratorii. 

„În temeiul art. 2502 din Codul de procedură penală, dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispus de procuror prin ordonanța nr. 236/P/2016 din data de 13.11.2018, a Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC WASVAL SRL. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică din 21.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia publicului prin mijlocirea grefei.”, arată soluția pe scurt a instanței. 

Până la acest moment, societatea Wasval SRL a câștigat nu mai puțin de 21 de licitații publice, semnând contracte cu o valoare totală de 101.925.201 lei (21.015.505 euro). Pentru anul fiscal 2021, Wasval SRL a înregistrat o cifra de afaceri de 6,9 milioane de lei, având numai 8 angajați. 

Atopum Invest se trage dintr-o altă șmecherie cu bani publici

Societatea Atopum Invest SRL este controlata de Gogonea Raluca și Falan Gabriela și pare să aibă și ea legături strânse cu oameni politici care au ajuns să fie condamnați pentru fapte de corupție. Potrivit surselor noastre, Raluca Gogonea este rudă cu Teodor Gogonea și Cristina Giorgiana Gogonea, patroana firmei Green Line Construct SRL. Mai mult, Gabriela Falan (fostă Modoran) a fost asociată cu Teodor Gogonea în societatea E-Achiziții Construct Proiect SRL ( fosta E-Achiziții Consultanță Online SRL). Legăturile dintre Wasval SRL, Atopum Invest SRL și contractele date pe sub mână de instituțiile subordonate Primăriei Municipiului București, în perioada în care Sorin Oprescu era primar general, sunt mai mult decât evidente. „Coincidența” face că și în acest caz există nenumărate legături cu Sorin Oprescu. În perioada 2013-2015, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Administrația Cimitirelor au încheiat contracte cu societatea Green Line Construct SRL. Primul contract, cu o valoare de 2,7 milioane lei, a fost încheiat la data de 10 aprilie 2013 și prevedea lucrări de întreținere și reparații drumuri în cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului. 

În ianuarie 2014 a fost încheiat un nou contract mult mai baban, cu aceeași instituție publică, care avea ca obiect „Execuție lucrări de reparații și întreținere construcții aflate în administrarea – Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, valoarea acestuia fiind de 11,8 milioane lei. 

Teodor Gogonea a fost unul dintre martorii denunțători „de nevoie” în dosarul fostului primar al Capitalei, pentru a-și scăpa propria piele. Teodor Gogonea a fost funcționar în cadrul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP). Acesta a ajuns în fața magistraților în calitate de denunțător în dosarul lui Sorin Oprescu, dând detalii despre schema infracțională și traseul mitei. La acel moment, Gogonea a fost atenționat de judecători că locul acestuia ar fi trebuit să fie de cealaltă parte a baricadei.  

„Dumneavoastră nu trebuia să fiți martor în acest dosar, ci inculpat! (…) Convingerea mea e ca sunteți de rea-credință și vă voi face sesizare pentru mărturie mincinoasă!”, i-a spus  judecătoarea lui Teodor Gogonea.

Teodor Gogonea a afirmat că a avut și el un rol destul de important în schema prin care firmele preferate de instituțiile publice aveau toate portițele deschise către contractele publice dacă plăteau un mic „comision către primărie”.

Acesta a mai afirmat că în cursul anului 2012 deținea două societăți,  respectiv Achiziții Consultanță Online SRL și Greenline Construct SRL, administrator în drept fiind soția acestuia, dar de fapt el era cel care se ocupa de administrarea acestora. 

„Prin prima societate am realizat un studiu de fezabilitate unde director era Popa Cornel. La finalul anului 2012, legat de realizarea execuției am purtat discuții cu Popa, eu întrebându-l dacă există o societate care să execute lucrarea și el mi-a propus să se ocupe societatea mea, Greenline. În acest context, propunerea lui Popa a vizat și anumite procente precum: 2/3 din profit pentru Popa, 1/3 pentru subsemnatul și, în plus, mi-a spus să remitem cu titlul de mită/ cumpărare influență 10 la sută lui Oprescu Sorin și 5 la sută lui Constantinescu Mircea –  procente calculate din valoarea contractului.”, a declarat acesta în fața judecătorilor.

Începând cu anul 2019, atât firma Atopum Invest, cât și Green Line Construct SRL au înregistrat cifre de afaceri colosale. 

Atopum Invest a câștigat 9 licitații publice cu o valoare totală de 96.462.195 de lei numai în perioada septembrie 2018 – august 2022. 

Denunțătorii lui Oprescu au rămas pe val

Interesant este că firmele care au încasat sume exorbitante de la Primăria Capitalei în perioada în care Sorin Oprescu ocupa funcția de primar, au ajuns să-și sporească profitul într-un mod spectaculos.

Faptul că cele două firme vor pune mâna pe contractul cu o valoare cuprinsă între 36 milioane lei și 72 milioane lei pus la bătaie de Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, din subordinea Consiliului Județean Ilfov, le va deschide larg ușile către alte contractracte cu multe zerouri, pentru că suma exorbitantă va reprezenta un avantaj major în atribuirea altor licitații. 

Scopul scuză mijloacele! 

Firma Wasval SRL se ocupă cu activități generale de curățenie a clădirilor, iar obiectul de activitate al societății Atopum Invest SRL se referă la lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Cele două firme nu s-au asociat pentru că și-au dat seama că împreună vor face echipă bună și vor executa lucrările ce urmează să fie încredințate ca la carte, ci pentru că Wasval SRL avea nevoie ca de aer de o altă societate care să-i țină spatele și să-i ridice cifra de afaceri pentru a îndeplini criteriile impuse de autoritatea contractantă. Mai exact, potrivit condițiilor de participare, operatorii economici au obligația să prezinte media cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani financiari încheiați, respectiv 2019, 2020 și 2021 de cel puțin 24 de milioane de lei. Wasval SRL nu a ajuns deocamdată la această performanță, media cifrei de afaceri pentru anii menționați fiind de 8,8 milioane de lei, însă Atopum Invest SRL a dus-o extrem de bine în ultimii 3 ani, înregistrând o cifră de afaceri în medie de 18,2 milioane de lei. 

Potrivit caietului de sarcini, operatorii economici înscriși la licitație sunt obligați să aibă cel puțin 15 angajați certificați în servicii DDD (deratizatizare, dezinsecție și dezinfecție), 30 de utilaje pe care să opereze cei 15 angajați, inclusiv un utilaj care să aibă capacitatea de „pulverizare de minim 50 metri pe verticală pentru zonele cu vegetație foarte înaltă”, chiar dacă în județul Ilfov nu sunt zone cu o vegetație de o asemenea înălțime. De asemenea, autoritatea contractantă le pune la dispoziție celor 15 angajați numai patru zile pentru a face dezinsecția și larvicidarea întregului județ, procedură ce trebuie repetată de patru ori pe an.

O altă anomalie descoperită în acest caz este faptul că drumurile din județul Ilfov au fost lungite din burtă. Potrivit defapt.ro, comuna Vidra, una din cele 40 de localități ilfovene, are (conform caietului de sarcini) o rețea de drumuri care însumează în total 1.729 hectare. Ceea ce înseamnă că lungimea drumurilor din Vidra ar trebui să fie de 1.729 kilometri (dacă luăm în calcul o lățime de zece metri a fiecărui drum). Cam cât distanța dintre București și Berlin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.