Firma clujeană Nova Power&Gas, controlată de fraţii Simion şi Teofil Mureşan, patronii Electrogrup, au câştigat un contract de aproximativ două milioane de euro de la compania de apă din Timişoara, Aquatim. Anterior, acţiunile Nova Power&Gas a fost deţinute de Alin Ardelean, fiul fostului şef DGIPI, Virgil Ardelean, zis „Vulpea”, şi de Rareş Criste, unul dintre ”băieţii deştepţi” din domeniul energiei. Firma este administrată de Bica Ioan Mircea, care este şi şef în cadrul Transelectrica.
În urmă cu o săptămână, compania de stat Aquatim din Timişoara a publicat rezultatul unei licitaţii de achiziţie de energie electrică al cărei câştigător a fost desemnată firma clujeană Nova Power Gas. Dacă cei de la Aquatim estimaseră contractul la suma de 24.000.000 de lei, fără TVA, clujenii au licitat cu cel mai scăzut preţ posibil, de 8.163.120 de lei, fără TVA, şi au câştigat contractul, procedura de atribuire fiind ”negociere fără anunţ de participare”.
Prin aceeaşi modalitate de ofertare, cei de la Nova Power Gas au câştigat în decembrie anul trecut o licitaţie de la compania Naţională a Uraniului. Acolo, estimarea iniţială a contractului fusese de aproximativ un milion de lei, iar clujenii au licitat cu jumătate din preţul estimat şi au luat contractul.
Firma este deţinută de compania Electrogrup SA, controlată de fraţii MURESAN SIMION ADRIAN şi MURESAN TEOFIL OVIDIU, şi administrată de Bica Ioan Mircea. Administratorul este şi şef la DET CN Transelectrica SA, însă potrivit declaraţii de avere şi de interese din 2015 calitatea de administrator al Nova Power&Gas nu apare. Teofil Mureşan a fost dispecer şef la Dispeceratul Energetic Naţional.
Până în 2010, firma Nova Power&Gas a fost controlată de Alin Ardelean şi de Rareş Criste şi a schimbat două denumiri. Până în 2007 firma a fost cunoscută sub numele de AMGAZ FURNIZARE SRL şi, ulterior, până în 2010 a funcţionat sub denumirea de TEN GAZ SRL.
În 2005, Rareş Criste a intrat în afaceri prin intermediul Premier Construct şi, în paralel, la Ten Transilvania Energy, Inc.. Dacă la Premier Construct, Criste a stat doar un an, la Ten Transilvania Energy a făcut afaceri timp de 5 ani. La această societate, Criste a dezvoltat un adevărat “lanţ al puterii”. A deţinut controlul acestei firme alături de Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean, fostul sef al Doi şi-un sfert, şi alături de Sorin Piciu, un alt personaj bine înfipt în afacerile cu energie. De asemenea, Criste este unul dintre partenerii constanţi ai unei firme olandeze, Energon Holding Delft B.V, axată pe afacerile cu energie. Ten Transilvania Energy avea contracte cu centralele de la Turceni şi Rovinari, de unde cumpără energie pentru a o vinde mai departe.
Prietenii cu un primar penal
Actualii patroni de la Nova Power & Gas SRL, fraţii Simion şi Teofil Mureşan au cumpărat NetCity, o reţea subterană de fibră optică prin care se realizează transferul de date din Bucureşti. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei, va fi făcută prin intermediul SC Direct One SA, o companie deţinută de MURESAN TEOFIL OVIDIU, MURESAN SIMION ADRIAN, PANTAZESCU MARIAN şi DOBRESCU MIHAI. Primii doi sunt şi patronii companiei clujene Electrogrup, Marian Pantazescu este membru în consiliul de administraţie al companiei Poşta Română şi fost director tehnic adjunct al Vodafone România în perioada 2004-2008.
Atunci când Dosarul Apostu făcea ”valuri” prin Cluj, Simion Mureşan a fost chemat la DNA să dea cu subsemnatul, însă procurorii nu au luat nici o acţiune împotriva lui. Cu toate acestea, la data respectivă, pe site-ul Electrogrup au fost făcute o serie de clarificări. ” În ce priveşte prezenţa la sediul DNA a domnului Simion Mureşan, din data de 9 noiembrie (2011, n.red.), menţionam că declaraţiile solicitate domnului Mureşan de către DNA au vizat furnizarea unor clarificări în ceea ce priveşte relaţia de prietenie între familia sa şi familia domnului Sorin Apostu. În cursul serii de ieri (n.red. miercuri, 9 noiembrie), după audiere, domnul Simion Mureşan a părăsit sediul DNA. Nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa. Nicio altă persoană din cadrul Electrogrup SA nu a fost invitată la sediul DNA. În ceea ce priveşte contractul ‘Servicii de transmişii de date la dispeceratul de monitorizare de la sediul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca’, acesta are că obiect închirierea reţelei de transmişii care cuprinde camerele de supraveghere urbană, reprezentând o investiţie proprie a Electrogrup SA. Atribuirea contractului de achiziţii publice s-a realizat în urmă unei licitaţii publice deschise”.
Electrogrup a secat albii
În 2014, site-ul energyreport.ro scria cum ”câţiva dintre primii 10 cei mai bogaţi oameni de afaceri din Cluj sunt asociaţi într-o firmă prin care se pregătesc să facă o nouă amenajare hidroenergetică, de data aceasta pe Crişul Negru, în Bihor, unde au deja o microhidrocentrală. Acelaşi grup de afacerişti, numiţi uneori în presă “băieţii deştepţi” din Cluj, deţin şi alte microhidrocentrale în Bihor şi în Sibiu.
Oamenii de afaceri sunt Claudiu Sugar, Simion şi Teofil Mureşan, Sorin Ghiţe şi Alexandru Meciu. Aceştia au mai fost asociaţi şi în alte afaceri, printre care şi una tot pe energie, respectiv în firma SC Alesis, prin care au construit o microhidrocentrală într-o zonă protejată ecologic, mai precis Bistra-Pădurea Neagră-Budoi, tot din Bihor. Acolo au reuşit să capteze apa cu atâta putere încât… au secat albia naturală a râului. Astfel s-au ales cu amenzi, după un control al Gărzii de Mediu.
Sorin Ghiţe si Eugen Meciu au facut parte din grupul oamenilor de afaceri care au gestionat afacerea radarelor fixe Codec. Mai precis, aceştia au încheiat un protocol de colaborare cu autorităţile din Cluj pentru instalarea de radare fixe în mai multe localităţi din judeţ. În plus, Sorin Ghiţe este şi unul dintre fondatorii Băncii Transilvania astfel că acum are… domiciliul în Monte Carlo.
Simion şi Teofil Mureşan sunt mai cunoscuţi însă pentru afacerile pe care le au în construcţii infrastructură şi telecomunicaţii iar Electrogrup, principala lor afacere, este cu rulajul cam la acelaşi nivel de la începutul crizei pe sectoare unde afacerile au cam căzut.
Claudiu Sugar este un prosper om de afaceri din Cluj, având printre altele şi dezvoltări imobiliare. Despre acesta, presa a scris că a fost unul dintre sponsorii campaniei electorale a lui Emil Boc din anul 2008.
Revenind, firma în discuţie, la care sunt asociaţi cei cinci, se numeşte GV Energy. Pentru amenajarea hidroenergetică a Crişului Negru din zona localităţilor Cristioru de Jos şi Poiana, asociaţii au hotărât să contracteze un credit de până în 8,2 milioane de lei pentru o perioadă de 120 de luni de la Banca Carpatica, se arată într-un document consultat de Energy Report.
Cu o şpagă nu se face justiţie
În 2013 Rareş Criste a oferit o şpagă de 1,4 milioane de euro pentru a cumpăra energie, într-un mod dezavantajos pentru stat, de la Hidroelectrica. A urmat un dosar care a fost trimis în judecată, cei care au primit şpaga au fost reţinuţi, dar de afaceristul clujean nu s-a atins nimeni.
Criste a studiat la McGill University de unde s-a transferat la universitatea austriacă Wirtschaftsuniversität Wien, unde a absolvit studii la nivel de master în domeniul afacerilor cu energie electrică. Face parte din prestigiosul club select Aspen Institut, alături de Bogdan Chiriţoiu, preşedinte la Consiliul Concurenţei, Eugen Popa, consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, omul de afaceri Ion Nestor, partener în NNDKP, etc. În acelaşi timp, face afaceri cu persoane din anturajul “Vulpii”.
Sebastian Albescu