Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au reținut două persoane, de 17 și 19 ani, suspectate de trafic de droguri de mare risc. Judecătorii au dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Conform probelor administrate, cei doi tineri ar fi deținut, în perioada 30-31 decembrie 2024, aproximativ 10 kilograme de 3-CMC, un drog de mare risc cunoscut sub denumirea de „cristal”, destinat comercializării. De asemenea, persoana de 17 ani este suspectată că, între august și decembrie 2024, a deținut și comercializat atât canabis, cât și 3-CMC, către consumatori din județul Cluj, la prețuri între 50 și 100 lei pe doză.
Perchezițiile efectuate la domiciliile celor doi au condus la descoperirea mai multor obiecte purtând urme de droguri, cantități de 3-CMC, cântare electronice de precizie, peste 15.000 de lei, precum și alte mijloace de probă care susțin acuzațiile.
La data de 1 ianuarie 2025, persoanele au fost reținute pentru 24 de ore, iar Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, polițiștilor de la Transporturi, jandarmilor și poliției locale.
Pe întreg parcursul anchetei, cei doi tineri beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile procesuale prevăzute de lege.
Citește și: Soțul piroman a incendiat un autoturism în Cluj-Napoca, în urma unei dispute cu soția