Perceptia populatiei cu privire la evenimentele publice din ultima luna a fost analizata in cadrul unui studiu al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES). Cercetarea, realizata in 18 februarie pe un esantion de 1.100 de persoane, vizeaza principalele evenimente si dezbateri care au dominat mediatic in aceasta luna.

 
Studiul releva faptul ca 65% dintre romani au o parere foarte buna despre o posibila inlocuire a premierului, dar doua treimi declara ca aceasta schimbare nu le-ar imbunatati increderea in actualul guvern. Mugur Isarescu a fost nominalizat de catre cei mai multi respondenti ca posibil viitor premier la plecarea lui Emil Boc, acesta fiind mentionat de un sfert dintre cei intervievati. Isarescu este urmat in topul optiunilor cetatenilor romani de Victor Ponta si Klaus Johannis. In ceea ce priveste sansele de succes ale unui nou partid pe scena politica romaneasca, parerile sunt impartite, dar cei mai multi dintre cei intervievati considera ca acesta ar trebui sa fie de centru. Dintre cei care dau sanse unui nou partid, cei mai multi sunt sustinatorii Noii Uniuni Social Liberale si tinerii.
 
Desi 80% dintre respondenti considera un lucru bun faptul ca raziile de la vamile romanesti s-au soldat cu arestarea vamesilor corupti, doar jumatate considera ca aceste actiuni vor ajuta la reducerea coruptiei la frontiera. 62% dintre cei chestionati sunt de parere ca banii erau directionati catre finantarea unor partide. Cu toate acestea, 80% au declarat ca nu si-au schimbat parerea despre partidele politice dupa episodul arestarilor din vami, iar mai bine de jumatate dintre cei care si-au schimbat-o si-au imbunatatit aceasta parere. Aproximativ 80% dintre respondenti au incredere putina si foarte putina in institutiile centrale: Guvern, Presedintie, Parlament, Justitie, dar si in sindicate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.