Opinia publică din România are dovada că toate interceptările efectuate de DNA constituie mijloace de proba care stau sub spectrul nulității, întrucât metodele de procurare și folosire a acestor mijloace de probă nu permit experților în voce și vorbire să expertizeze aceste interceptări. Realizând interceptări care nu permit expertizarea lor reală, precum și prin duplicarea lor cu metode neprevazute de lege, practic Serviciul tehnic al DNA și-a asumat conștient riscul folosirii unor mijloace de probă fără valoare probatorie.
Este suficient ca în prezent părțile acuzate în orice dosar pe baza unor interceptări folosite ca mijloc probă SA NEGE AUTENTICITATEA ÎNREGISTRĂRILOR (adică să susțină în instanță ca sunt contrafăcute) și probele DNA sunt bune de aruncat la coș. Pentru că niciun expert pe voce și vorbire, nici de la INEC (expert al statului), nici vreunul independent din străinătate, nu poate efectua o expertiză fără a avea suportul original și echipamentul original cu care s-a realizat o interceptare – condiții obligatorii în materia realizării expertizelor pe voce și vorbire.
În fața acestor realități, se pune întrebarea legitimă: cine a permis DNA (ca și SRI) să achiziționeze pe zeci și sute de milioane de euro echipamente de interceptare și să folosească proceduri care nu permit expertizarea conform standardelor internaționale a înregistrărilor care se efectuează?
Azi e dovada ca la Înalta Curte a început să se spargă buboiul, iar de voie de nevoie, in dosarul judecătorilor sindici de la TMB acuzați ca au luat mita (Mircea Moldovan, Elena Roventa, Ion Stanciu și Ciprian Sorin Viziru) Secția Judiciară a DNA a trebuit să răspundă și să recunoască, și direct și indirect, că a efectuat interceptări ce nu pot fi expertizate conform standardelor internaționale întrucât cadrul legislativ în vigoare din România nu definește ce înseamnă “original” și “autentic”, și ca la instanta sunt trimise copii/duplicate, realizate în afara unui cadru legal.
DNA a recunoscut oficial la ÎCCJ că interceptează pe aparate cu memorie interne, refolosibile, și că face duplicate fără bază legală întrucât legea nu definește ce înseamnă “original” și “autentic”.
Procesul judecătorilor sindici de la TMB se află în prezent în faza de apel la Înalta Curte, iar la termenul din 10.11.2015, din dosarul 4153/2/2014, instanța a admis cererea judecătorului Mircea Moldovan și a dispus efectuarea unei expertize criminalistice a vocii și vorbirii. Expertul INEC Gheorghe Pop a concluzionat în luna martie 2016, referitor la cele 20 de înregistrări folosite de DNA ca mijloace de proba în acuzare, că niciunul dintre DVD-urile puse de procurori la dosar nu reprezintă suportii originali pe care s-au făcut interceptările. Aparatura originala cu care s-a efectuat interceptările nu a fost pusă la dispoziția expertului, expertiza fiind făcută pe aparatura din dotarea INEC. Fișierele conținând interceptări telefonice și ambientale cu judecătorii sindici de la TMB și cu câțiva practicieni în insolventa, au fost declarate drept simple copii (duplicate), neoriginale si neautentice iar, ATENȚIE, o serie de interceptări, printre care și cele privindu-l pe judecătorul Mircea Moldovan, au fost catalogate drept neautentice în sensul că reprezintă “montaje realizate prin juxtapunerea unor fragmente din mai multe înregistrări”. Adică falsuri în înțeles popular!
Vizavi de raportul expertului INEC Gheorghe Pop – care a fost efectuat unilateral, fără prezenta experților parte ai judecătorilor acuzați – DNA a reacționat nervos și a recunoscut lucruri absolut năucitoare, necunoscute opiniei publice, nici măcar experților cărora niciodată nu li s-au pus la dispoziție echipamentele originale, așa cum cer uzanțele internaționale în materie de expertizare a înregistrărilor.
Comentarii finale
-practica internationala in materie de interceptari digitale spune clar ca nu se poate realiza o expertiza fara suportul original pe care s-a imprimat in timp real un eveniment acustic /video, precum si echipamentul original (aparatul) cu care s-a efectuat inregistrarea;
-din adresa DNA se observa ca aceasta se ascunde sub lacunele legislative, pentru a justifica de ce nu prezinta instantelor de judecata si expertilor suportii originali ai inregistrarilor;
-DNA recunoaste ca “In noul Cod de procedura penala terminologia ‘original‘ nu se mai regaseste, fiind inlocuita cu termenii ‘suport‘ si ‘copia suportului‘”.Cu toate acestea, desi oricine poate realiza ca suportul original pe care s-a efectuat o inregistrare este prevazut de lege cu notiunea “suport” (caci legea face distinctie folosind notiunea ‘copia suportului’) la instante sunt trimise numai copii, iar in arhiva DNA este pastrata tot o copie, dupa descarcarea ei din aparatele cu memorie interna. In opinia noastra, acest mod de lucru este o incalcare a legii, intrucat aparatele cu memorie interna fiind folosite in continuare la alte interceptari, suportul original este compromis, prin rescriere, si oricum nu este pus la dispozitia expertului si nici a instantei, deci notiunea de ‘suport’ din lege, in sens de original, ajunge sa nu mai aiba corespondent in realitate. De vina, in opinia noastra sunt nu doar cei care folosesc asemenea mijloace de proba care nu garanteaza autenticitatea si originalitatea inregistrarilor, dar si cei care au achizitionat aparatura care nu permite/garanteaza efectuarea unei expertize conform standartelor internationale in materie;
-extrem de grav, DNA critica folosirea de catre expertul INEC a unui algoritm AES27, pe motiv ca acesta a fost creat nu pentru inregistrarile digitale, ci pentru cele pe banda magnetica folosita in trecut, subliniind faptul ca standartul AES “nu are caracter de reglementare nationala”, dar se face ca nu stie ca standartul folosit de DNA, respectiv SHA256 nu este nici el prevazut de vreo lege sau reglementare din legislatia Romaniei;
-pretentia DNA ca “stabilirea autenticitatii inregistrarilor este data si garantata de modul in care functioneaza echipamentele de inregistrare cu care au fost efectuate aceste inregistrari”, precum si de procesele-verbale ale angajatilor DNA este evident o bazaconie, care sfideaza bunul simt. Practic, DNA pretinde la o maniera non-juridica ideea ca trebuie sa luam de bun ce zice el, adica sa se accepte proba ca asa zice el;
Citește mai multe pe luju.ro