Social-democrații reuniți în ședința Comitetului Executiv, au decis organizarea unui miting de amploare în cursul lunii mai. Tema a fost anunțată după terminarea reuniunii de președintele social-democrat: sprijinirea familiei tradiționale. Luna mai fusese avansată, anterior, ca termen și pentru organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției în sensul redefinirii familiei, informează evz.ro.

Liderul PSD a precizat că mitingul va avea ca temă susținerea familiei tradiționale.

„Am adoptat câteva decizii importante. Cea mai importantă decizie pe care am adoptat-o astăzi este legată de propunerea pe care am făcut-o colegilor mei să organizăm un miting mare al PSD pentru susținerea familiei tradiționale. Vreau să organizăm acest miting și am luat decizia asta pentru a nu mai exista niciun echivoc privind abordarea pe care o are PSD pe acest subiect”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei CEx.

Liderul social-democrat a mai spus că premierul Viorica Dăncilă a prezentat un „bilanț al guvernării pe primul trimestru”. „Nu vreau să intru acum în detalii pentru că, în cursul zilei de astăzi, toată presa o să primească acest bilanț”, a arătat Dragnea.

Ideea organizării unui miting de amploare al PSD nu este deloc nouă. Și în luna decembrie 2017 social-democrații au discutat și, în final, au decis organizarea mai multor manifestații, în București și în alte mari orașe din țară. „Va fi un miting de protest, nu pentru susținerea Guvernului, a lui Dragnea, a programului de guvernare. E un miting împotriva statului paralel, împotriva abuzurilor, împotriva ascultării telefoanelor. Un miting pe care românii l-au cerut. Mesajul este că aceasta este majoritatea, aceștia sunt românii, care vor altceva, mesajul poate o să fie receptat și la Bruxelles”, declara atunci Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD.

Mitingul va avea loc în București, în luna mai. Nu s-a stabilit data în acest Comitet Executiv, dar s-au stabilit cele două teme mari care să fie prezentate oficial.

Totuși, va fi vorba de un miting de susținere a Guvernului condus de Viorica Dăncilă, care a prezentat în fața colegilor un mini-bilanț la 100 de zile de la preluarea șefiei Executivului, fără a propune remanierea echipei guvernamentale.

Ședința de luni a Comitetului Executiv pare să fi fost aplanat, pentru moment cel puțin, subiectul unei eventuale demisii a premierului Viorica Dăncilă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.