Liderul PSD, Liviu Dragnea, are un nou dosar la DNA, alături de fosta soție Bombonica, un dosar în care este acuzat că în perioada în care era președinte al CJ Teleorman, două angajate din subordinea Consiliului Județean erau plătite de instituție, dar de fapt lucrau pentru organizația PSD Teleorman.

 

Puse în fața procurorilor DNA, Adriana Botorogeanu și Anisia Niculina Stoica au recunoscut toate faptele, dar și faptul că știau despre aranajementul patronat de Liviu Dragnea.

Adriana Botorogeanu a fost angajată la DGASPC timp de opt ani, în perioada 20 iulie 2005 – 31 decembrie 2013, însă în toată această perioadă a lucrat de fapt la sediul PSD. Potrivit propriei declarații date în fața procurorilor, Botorogeanu a lucrat în perioada 1994-2004 la diferite birouri parlamentare, ale unor deputaţi şi senatori de Teleorman, care făceau parte din PSD. „Am fost practic cea mai veche şi longevivă persoană de la această organizaţie care şi-a desfăşurat activitatea la sediul PSD Teleorman”, a punctat femeia. „Chiar dacă sunt o persoană modestă şi retrasă, sunt cunoscută de foarte mulţi dintre membrii PSD Teleorman, inclusiv de către persoanele care au deţinut de-a lungul timpului funcţiile de conducere ale partidului”, a mai declarat Botorogeanu, informează Adevărul.

Cealaltă angajată a DGASPC care lucra de fapt pentru PSD Anisia Niculina Stoica a fost dansatoare în cadrul Ansamblului „Burnasul” din Teleorman şi a activat în cadrul Organizaţiei de Tineret a PSD Alexandria. Ulterior, ea s-a angajat la un ziar local, apoi a muncit la biroul de presă al PSD Teleorman. Stoica a fost angajată la DGASPC timp de patru ani, 22 mai 2006-27 decembrie 2010, perioadă în care a lucrat doar la PSD.

„Nu cunosc cu exactitate motivul pentru care s-a recurs la această soluţie însă datorită faptului că nu am putut fi remunerată de la organizaţia politică la care mi-am desfăşurat activitatea, preşedintele organizaţiei judeţene Teleorman din acea perioadă, Liviu Nicolae Dragnea, care deţinea şi funcţia de preşedinte al CJ Teleorman a luat hotărârea ca pentru o perioadă temporară, până se va găsi o soluţie de angajare efectivă a mea în cadrul organizaţiei PSD Teleorman, să fiu angajată în funcţia de referent în cadrul DGASPC Teleorman, instituţie ce se afla în componenţa şi subordinea CJ Teleorman”,a explicat Stoica.

Stoica îl indică direct pe Liviu Dragnea drept cel care a găsit soluția pentru ca ea să încaseze banii de la Consiliul Județean, dar să lucreze pentru PSD. ”În ceea ce priveşte faptul că am lucrat la sediul organizaţiei PSD Teleorman, la biroul de presă şi am fost plătită de la DGASPC Teleorman în perioada 2006 – decembrie 2010, menţionez că această situaţie era probabil cunoscută şi de alte persoane din conducerea organizaţiei PSD Teleorman însă persoana care a luat această decizie şi a găsit această formulă care nu a fost cea mai fericită, a fost preşedintele organizaţiei Liviu Dragnea, care era singurul care şi-a asumat această decizie”, a spus Stoica. Acesteia statul i-a plătit drepturi salariale de 33.019 lei de lei.

Oamenii din conducerea CJ Teleorman au recunoscut faptele lui Dragnea

Una din declaraţiile cheie este a Floarei Alesu, fost director executiv al DGASPC, care a povestit procurorilor DNA că atunci când a fost pusă în funcţie, s-a dus la Dragnea să-l întrebe ce să facă cu cele două angajate, care nu se prezentau la serviciu.

„Dragnea mi-a confirmat că avea cunoştinţă despre această situaţie şi mi-a cerut să le menţin în funcţiile deţinute la DGASPC pe cele două şi respectiv să tolerez în continuare acea situaţie în sensul ca să le las pe cele două să lucreze tot la sediul DGASPC Teleorman, până când va găsi o soluţie de angajare definitivă la sediul PSD Teleorman”, a povestit Alesu. Fosta şefă a DGASPC Teleorman este şi ea trimisă în judecată în acest dosar pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

La rândul lui, un consilier juridic din DGASPC a explicat la DNA că de aceste angajări de formă ştiau toţi şefii din Consiliul Judeţean. „Situaţia celor două angajate era cunoscută la nivelul conducerii CJ Teleorman, mai ales de către persoanele care aveau funcţii de conducere în cadrul Consiliului, şi care aveau cunoştinţă că cele două îşi desfăşoară activitatea la sediul organizaţiei PSD, deoarece în momentul în care se făceau modificări ale organigramei sau se aproba ştatul de personal, transmiteam la conducerea CJ Teleorman, atât ştatul de funcţii, organigrama cât şi ştatul de personal, care conţinea nominal angajaţii, iar Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina erau trecute în ştat”, a explicat consilierul juridic.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.