Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei vă invită vineri, 24 februarie 2012, între orele 18.00 şi 23.00, la un program special dedicat Sărbătorii Dragobetelui. Iniţiativa acestei manifestări aparţine grupului Prietenii Muzeului.
Publicul interesat este aşteptat la Muzeul Farmaciei situat în Piaţa Unirii nr. 28, ca să descopere, alături de muzeografii care le vor fi ghizi, secretul „Elixirului Dragostei”. Ambianţa va fi asigurată de către formaţia clujeană OM, o trupă etno-fusion caritabilă.
Accesul la această manifestare se face prin achiziţionarea unui bilet de intrare în muzeu, la preţ redus.