Dragoș Damian, CEO-ul Terapia Cluj, avertizează că economia românească va avea de suferit de pe urma ordonanței de urgență pe energie, „trecută sub tăcere de guvernanți, analiști și comentatori.”

„(…) Marii contribuabili au fost scoși cu totul din orice schemă de plafonare a energiei electrice. Asta înseamnă că dacă până în septembrie costul unui MWh de electricitate era plafonat undeva la 1000 lei, de acum încolo el va fi cumpărat de pe piață liberă, unde se tranzacționează în momentul de față tarife de 600 Euro, adică circa 3000 lei/MWh”, a declarat CEO-ul Terapia Cluj.

Dragoș Damian a mai precizat că fabricile din țară vor fi obligate să cumpere curent la un cost de trei ori mai mare decât în momentul de față.

„Ne așteptăm că fenomenul închiderii temporare sau definitive a fabricilor să continue în următoarele 6 luni”

Mai mult, în scrisoarea publicată, Damian susține că cele mai afectate fabrici vor fi cele producătoare de bunuri de larg consum deoarece nu își vor mai permite să plătească facturile. În plus, orice transfer al valorii costurilor la utilități în prețul produselor fabricate va duce evident la inflație.

„Ce folos că plafonarea se menține la consumatorii casnici dacă fabricile se închid temporar sau definitiv iar angajații intră în șomaj și nu își vor putea plăti facturile, chiar și plafonate? Și ce folos are plafonarea utilităților la consumatorii casnici dacă prețurile bunurilor și serviciilor cresc până la cote exorbitante?”, a mai spus CEO-ul Terapia Cluj.

El a amintit de „taxa de solidaritate” care, până la urmă, a fost aplicată, îi va obliga pe marii contribuabili să cumpere curent și gaz foarte scump, iar companiile de energie vor fi supraimpozitate.

„Să nu uităm încă un lucru în furtuna perfectă de la orizont: produsele din import provin din țări care au deja scheme de plafonare și / sau compensare a utilităților pentru mari operatori industriali. Altfel spus, produsele importate vor avea un avantaj competitiv față de cele fabricate în țară, care vor fi astfel înlocuite. Se estimează că deficitul de balanță comercială va crește cu 50% în 2022, dar iată că în condițiile expuse mai sus este clar că va crește și mai mult în 2023”, a conchis Dragoș Damian, potrivit romaniatv.net. 

Citește: Anomaliile din ograda ISJ Cluj. Marinela Marc a rămas corijentă la credibilitate

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.