Dragoș Damian este CEO la Terapia SA, companie farmaceutică importantă la nivel național, el fiind cunoscut atât de clujeni, cât și la nivel național pentru opiniile sale pe care le expune mereu în spațiul public. Gazeta de Cluj a luat legătura cu șeful Terapiei SA pentru a afla care sunt obiectivele principale ale companiei pe care o conduce, cum ar caracteriza el sistemul medical din România și dacă are de gând să facă pasul cel mare spre politică.
Gazeta de Cluj: Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o ca CEO al companiei Terapia SA în ultimii ani și cum ați depășit-o?
Dragoș Damian: Au existat două mari provocări cu care s-au confruntat foarte multe organizații industriale din România: pandemia și spate în spate, criza din Ucraina. În primul caz, a trebuit să ne asigurăm că putem continua să fabricăm medicamentele necesare pacienților care se bazau pe noi – Terapia / SUN Pharma deservește circa 4,5 milioane de pacienți cronici din 20 de țări în fiecare lună – în condițiile în care trebuia să avem grijă și de sănătatea angajaților care nu puteau lucra de acasă.
În cel de-al doilea caz, din cauza blocării unor canale logistice și financiare, ne-am confruntat cu probleme de aprovizionare cu materii prime și materiale, dar și cu blocaje în livrarea medicamentelor către Ucraina și țările din Asia Centrală, unde livrăm în mod tradițional. În ambele cazuri am schimbat modelul operațional și ne-am adaptat la noile condiții. Se poate spune, privind în urmă, că ambele crize au fost lecții din care am învățat că până și cele mai dificile momente pot fi depășite dacă organizația lucrează în echipă.
Gazeta de Cluj: Ne-ați vorbit despre provocări, acum să trecem puțin și la principalele obiective strategice ale companiei pe care o conduceți. Care sunt acestea și cum intenționați să vă dezvoltați și să vă consolidați poziția pe piața farmaceutică?
Dragoș Damian: Privind la nivel de afaceri, urmărim să ne dezvoltăm în continuare și să creștem atât organic cât și inorganic în următorii 5 ani. Un aspect important pe care îl avem în vedere este să dezvoltăm, modernizăm și tehnologizăm platforma din Cluj-Napoca, unde mai este mult de lucru în special în proiectele de regenerare. Dar în următorii 3 ani platforma Terapia / SUN Pharma de pe Fabricii va arată foarte bine – o nouă față a clădirii albastre de producție, o împrejmuire modernă, un extindere a depozitului logistic, o fermă solară de 2 hectare – astfel încât întregul sit operațional se va alinia la procesul de urbanizare și estetizare prin care trece zona industrial din nord-estul orașului.
Dragoș Damian: Ambele crize au fost lecții din care am învățat că până și cele mai dificile momente pot fi depășite dacă organizația lucrează în echipă
Gazeta de Cluj: Ce măsuri ați luat pentru a asigura calitatea produselor Terapia SA și cum vă asigurați că acestea respectă cele mai înalte standarde de siguranță și eficacitate?
Dragoș Damian: Producția de medicamente este domeniul industrial cel mai reglementat prin reguli, standarde și convenții de calitate. Medicamentele trec prin zeci de analize în toate etapele de producție în așa fel încât produsul final, care este utilizat de pacient, să fie un produs de calitate, sigur și eficient. Activitatea unei fabrici de medicamente nu se termină după ce medicamentul a ieșit pe poartă. Așa numitul serviciu de farmacovigilență urmărește că orice sesizare venită de la pacient, medic sau farmacist să fie imediat verificată și soluționată în așa fel încât să nu existe dubii asupra calității produsului.
Gazeta de Cluj: Cum vedeți evoluția sistemului medical și farmaceutic în România în prezent? Vom reuși prin PNRR să facem noi spitale și să modernizăm odată pentru totdeauna sistemul de sănătate românesc?
Dragoș Damian: În opinia mea, nu banii lipsesc sistemului medical din România, sumele alocate pentru sănătate s-au dublat de la 24 la 46 de miliarde în perioada 2016-2021. Lipsește dorința, dar și știința de reformare a unui sistem care înghite 10 miliarde de Euro pe an și care totuși, în ciuda acestei finanțări, livrează indicatori foarte slabi, la coadă Uniunii Europene. Ultimul raport critic la adresa sistemului sanitar din România este raportul GLOBSEC care măsoară cu aceeași indicatori de performanță gradul de pregătire a sistemelor sanitare pentru a răspunde la nevoile de sănătate ale populației. Deloc surprinzător și în acest raport România este pe ultimul loc la nivelul UE.
Dragoș Damian: Lipsește dorința, dar și știința de reformare a unui sistem care înghite 10 miliarde de Euro pe an
Referitor la PNRR, rămân la opinia mea exprimată anul trecut, România nu are capacitatea administrativă de a absorbi toți acești bani și nici capacitatea umană și materială de a construi toate proiectele aprobate cu finanțare din PNRR sau alte surse. Sau cel puțîn nu în jaloanele temporale stabilite de finanțatori.
Gazeta de Cluj: Trecem puțin din sistemul medical și ajungem la politica internă. Vă întreb direct: care este relația dumneavoastră cu Emil Boc? De ce doctrină sau partid vă simțiți cel mai apropiat?
Dragoș Damian: Terapia / SUN Pharma are relații instituționale bune cu Primăria Cluj-Napoca, unde sprijinim proiectele de educație, de mediu și comunitare, cu universitățile clujene unde pregătim viitorii absolvenți pentru piața muncii și de unde ne recrutăm angajații și cu mediul medical unde am fost parteneri în proiecte importante la SCJU, Spitalul de Boli Infecțioase, ISU, etc.
Gazeta de Cluj: Tot nu mi-ați răspuns concret.
Dragoș Damian: Nu fac politică, nu mă interesează funcțiile publice, îmi pun cunoștințele și experiența în slujba oricărei formațiuni politice care dorește să le utilizeze pentru a îmbunătăți politicile publice de sănătate, politicile publice din resurse umane și politicile publice legate de industria de prelucrare. Sunt convins că există în Cluj-Napoca mulți oameni de afaceri care au ajuns la acel nivel de împlinire personală, satisfacție profesională și suficientă materială care să-i motiveze să-și pună cunoștințele și experiența în folosul comunității fără a (mai) cere ceva la schimb.
Gazeta de Cluj: Cum ați descrie orașul Cluj-Napoca în momentul de față? Este un oraș „de cinci stele” cum îl laudă primarul?
Dragoș Damian: Este un lucru știut că există în Uniunea Europeană orașe – Barcelona, Amsterdam, Cracovia – care, deși nu sunt capitale sau poate tocmai de aceea, din spirit de competiție, au cunoscut o transformare, dezvoltare și evoluție care practic a tras țară după ele. Asta probabil trebuie să fie și menirea orașului Cluj-Napoca, să continue să fie un vîrf de lance de dezvoltare și în felul acesta să tragă România după el.
În încheierea interviului vreau să menționez faptul că Dragoș Damian nu mi-a răspuns la următoarele întrebări:
TERAPIA SA este un sponsor principal al Primăriei, dar cu toate acestea nu ezitați să trimiteți săgeți municipalității, din când în când. Care este motivul?
Societatea clujeană s-a împărțit în două de când cu nebunia în ceea ce privește metroul. Cum vedeți dumneavoastră acest lucru? Va avea Cluj-Napoca metrou în următorii ani?
Daca asta i fabrica sau companie o fosta sectie de tabletaj-fiolaj, atunci terapia veche platforma cum sa numit ?