Poveștile cu droguri din filme par tot mai tare să fie simple reprezentări ale realității și nu distopii ale firii umane, după cum tot mai mulți tineri ajung să fie dependenți de substanțe interzise și să distrugă, dincolo de propriile lor vieți, și pe ale celor dragi. Încercăm să le înțelegem dependențele și să îi sprijinim în tot procesul de revenire pe linia de plutire, însă nimeni nu vorbește despre cum arată lucrurile pentru apropiații acestora și despre lupta pe care o duc și ei. Mădălina a stat de vorbă cu reporterii Gazeta de Cluj și ne-a povestit drama prin care a trecut după ce a stat aproape doi ani într-o relație cu un tânăr dependent de droguri, pe care a încercat să îl salveze, însă, în final, și-a dat seama că nu are nicio șansă, după ce a trecut prin numeroase episoade traumatice.
„Mai fuma marijuana din când în când”
Mădălina l-a cunoscut pe Andrei pe vremea când era încă elevă în clasa a XII-a și visa să fie studentă în Cluj-Napoca, prin intermediul unei tabere dedicate celor care vor să studieze la Universitatea Babeș-Bolyai: „E vorba de cunoscuta tabără JSU (Junior Summer University), organizată de studenți, în parteneriat cu universitățile din cadrul UBB. Îmi doream foarte mult să intru la Facultatea de Fizică, iar faptul că fusesem selectată pentru această experiență m-a motivat enorm. Așa l-am cunoscut și pe Andrei, care era deja student la aceeași facultate și care tocmai terminase anul întâi. Am ieșit la o întâlnire și m-am îndrăgostit iremediabil de el, iar, pe atunci, părea că e totul reciproc. Din câte îmi amintesc, nu cred că tabăra a durat mai mult de două săptămâni, așa că am profitat la maximum de tot timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru sta împreună. La final, am decis să începem o relație la distanță, eu fiind la liceu tocmai în Craiova. Era un tip foarte grijuliu și amabil pe vremea aia. Îmi spusese la un moment că mai fuma marijuana din când în când, dar nu mi se păruse ceva ieșit din comun, întrucât cei mai mulți studenți experimentează, măcar o dată.” își amintește aceasta, fără să bănuiască nicio clipă că lucrurile ar putea să ia o întorsătură dramatică.
„Era foarte amețit, avea ochii roșii, purta haine murdare”
Aproape un an întreg s-au aflat la distanță, limitându-se strict la comunicarea online și așteptând să se reîntâlnească: „La început, era totul minunat, mă rog, cât de minunat pot arăta lucrurile într-o relație la distanță. Comunica mult cu mine și asta era tot ce contează. După câteva luni, deja nu mai vorbeam la fel de mult și se purta ciudat: uita mereu lucrurile pe care le discutam, dispărea uneori zile întregi, dar adevărul e că nici eu nu îmi făcusem atât de multe griji în legătură cu toate astea. Eram ocupată să învăț, se apropiau examenul de bacalaureat și admiterea și mă gândeam că cel mai probabil este și el la fel de ocupat cu facultatea și sesiunea. Cred că momentul critic a fost când n-am vorbit timp de o lună, iar asta m-a supărat tare, în special că știa că urmează să mă operez și nu mi-a mai dat niciun semn. Însă, din nou, m-am gândit că e incredibil de ocupat cu învățatul. Mai era foarte puțin și ne revedeam, dacă luam admiterea mă mutam și eu în Cluj, totul avea să fie perfect. Până în momentul în care ne-am revăzut. M-a așteptat la gară și prima dată nu l-am recunoscut. Era foarte amețit, avea ochii roșii, purta haine murdare și nu înțelegeam nimic din ce îmi spune.”, însă acesta nu era nici măcat începutul calvarului prin care urma să treacă.
„Nu mai era vorba de inofensiva marijuana”
„Am crezut că are probleme cu alcoolul mai degrabă, sinceră să fiu. Nu m-am gândit nicio secundă la droguri, fiindcă nici nu îmi vorbise vreodată despre asta. În schimb, după ce am ajuns acasă, am observat că prima lui grijă a fost să se drogheze. Locul arăta groaznic. Dacă anul trecut era un apartament decent, curat, acum mizeria era în floare. Credeam că o să vorbim despre asta sau că măcar o să petrecem timp împreună, dar și-a mai chemat un prieten, să se drogheze împreună. Nu știu ce substanțe consumau, dar nu mai era vorba de inofensiva marijuana.” Deși orice om ar fi considerat acest comportament ca fiind un semnal de alarmă, Mădălina era atât de îndrăgostită de Andrei, încât a încercat să îi rămână alături și să îl înțeleagă – „M-am gândit că sigur i s-a întâmplat ceva și că de asta a ajuns în acest stadiu. Deja îmi făcusem o groază de planuri și filme despre cum o să-l ajut să-și revină, am fost naivă.”
„Începuse să-mi ceară bani de mâncare, dar îi dădea pe droguri”
Mădălina a reușit să intre la Facultatea de Fizică și să se mute în Cluj, fiind, astfel, și mai aproape de Andrei și ajungând să-i studieze comportamentul îndeaproape – „Nu venea deloc la facultate, moment în care am aflat că nu și-a luat decât jumătate din examenele de anul trecut. Se afla mereu într-o stare de confuzie, ori cel puțin așa îl percepeam eu. De câteva ori a uitat și că trebuie să ne întâlnim și m-a lăsat să-l aștept. Problemele au început cu adevărat când începuse să-mi ceară bani de mâncare, dar îi dădea pe droguri, fiindcă cheltuise deja tot ce primea lunar de la părinți. Dacă îl refuzam, îmi spunea că nu țin la el, așa că am cedat, până când l-am văzut pentru prima dată în sevraj și mi-am dat seama că totul trebuie să se oprească. De urgență.”
„În decurs de câteva minute ajunsese să îi tremure tot corpul. Avea ochii roșii, gata să-i iasă din orbite”
Tânăra își amintește cu groază de episodul de furie pe care l-a avut Andrei când erau pe stradă, din cauza lipsei drogurilor – „Mergeam amândoi la facultate, nu știu cum reușisem să-l conving, probabil și pentru că el trăia cu impresia că o să-i dau bani. Mă rugase să-i dau măcar 100 de lei, că nu mai avea deloc, dar rămăsesem și eu fără bani, fiindcă îi tot dădusem și abia îmi ajunseseră pentru mâncare. Știu doar că a devenit foarte neliniștit, iar în decurs de câteva minute ajunsese să îi tremure tot corpul. Avea ochii roșii, gata să-i iasă din orbite. Am încercat să îl liniștesc, dar m-a împins. M-a jignit și a țipat că e clar că nu înseamnă nimic pentru mine, dacă sunt egoistă și îmi place să-l văd chinuindu-se, apoi a traversat pe cealaltă parte a străzii și m-a lăsat singură. Am plâns toată ziua, credeam că acela a fost, practic, sfârșitul relației noastre. Însă totul a fost foarte ciudat când m-a așteptat după cursuri, să mergem să mâncăm, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. N-am mai înțeles nimic. Aveam impresia că brusc, oricât de stupid ar suna, drogurile îl făceau om din neom. Pentru că doar atunci când nu le avea se purta groaznic.”
„Le-am spus că la mine în casă nu se consumă droguri, iar atunci mi-a tras o palmă”
Cu cât a trecut mai mult timp, cu atât relația celor doi devenea mai toxică, însă o izbucnire violentă a acestuia i-a deschis ochii Mădălinei și a făcut-o să înțeleagă că dacă nu vor, aceste persoane nu vor putea să fie niciodată ajutate: „Zilele deja treceau, iar eu mă obișnuisem. Și cu pierderile lui de memorie, și cu crizele de sevraj, și cu banii pe care începuse să mi-i fure, ca și cum nu mi-aș fi dat seama. Dar nu am mai spus nimic, eram mult prea obosită. Aproape că ne mutasem împreună, fiindcă își adusese toate lucrurile la mine. Într-o seară a venit destul de târziu, cu mai mulți prieteni, și chiar am răbufnit, fiindcă aveam examen a doua zi, iar ei mă treziseră cu gălăgia. M-am dus nervoasă la bucătărie, hotărâtă să le stric petrecerea, iar atunci am văzut că se pregăteau să tragă ceva pe nas, nu știu ce era acolo. În acel moment mi-am ieșit din minți. Le-am aruncat praful pe jos și le-am spus că la mine în casă nu se consumă droguri, iar atunci Andrei mi-a tras o palmă, de față cu toată lumea. Atunci i-am spus să își ia lucrurile și să dispară. Acela a fost sfârșitul. A mai continuat să mă caute încă doi ani după aceea, dar nu am mai întors capul în urmă. Tot ce pot să vă spun e să fugiți: fugiți mâncând pământul de oricine are probleme cu drogurile. E o iluzie toată faza cu salvatul. Nu salvați pe nimeni și vă îngropați și pe voi.”
