ciocan tribunal

Un tânăr din Neamţ este cercetat în stare de arest după ce şi-a violat în mod repetat sora mai mică şi a lăsat-o însărcinată. Adolescenta, care a şi dat naştere unei fetiţe, fusese batjocorită, ani la rând, şi de tată. Martoră la unul dintre violuri a fost chiar mama fetei, scrie ”Adevărul”.

Copila are 16 ani, iar în vara acestui an a devenit mamă. Cel care a lăsat-o însărcinată e fratele mai mare, acum în vârstă de aproape 19 ani.  

“În perioada august 2019 – mai 2020, în patru rânduri (luna august 2019, în cursul lunilor august-septembrie 2019, în preajma Sărbătorilor de Crăciun 2019 şi în luna mai 2020), fratele a întreţinut raporturi sexuale prin constrângere fizică şi morală cu persoana vătămată, sora sa minoră de 16 ani, profitând de starea de traumă psihică în care se afla aceasta, urmare a abuzurilor sexuale la care a fost supusă anterior de tatăl ei, aceasta fiind incapabilă să-i mai opună inculpatului o rezistenţă eficace”, se arată în rechizitoriul (rolii.ro) citate în Decizia Penală 55/CJ/2020 a Tribunalului Neamţ.

Trasă în toaleta din curte şi violată

Abuzurile tânărului asupra fetei au început după ce tatăl a plecat de-acasă. Fata le-a povestit anchetatorilor cum fratele a început seria de violuri, „a luat-o de mână, a dus-o într-o cameră a locuinţei, a dezbrăcat-o de haine pe jumătate şi a întreţinut un raport sexual normal”.

 Al doilea raport sexual s-a petrecut la scurt timp: „în timp ce se afla în curte şi spăla nişte rufe, a fost trasă de inculpat în toaleta din curtea locuinţei, a dezbrăcat-o pe jumătate şi a întreţinut cu ea un raport sexual normal neconsimţit”, după cum se mai arată în considerentele deciziei Tribunalului Neamţ.  

Cel de-al treilea raport sexual a fost comis în acelaşi an, în iarna anului trecut, în preajma Sărbătorilor de Crăciun, mai exact în dimineaţa zilei de 24 decembrie 2019. Atunci, adolescenta a şi rămas însărcinată, însă abuzurile au continuat şi-n primăvara acestui an.   

„Vrei să ajungi ca taică-tu?

Al patrulea raport sexual a avut loc în luna mai 2020 (la o dată care n-a putut fi stabilită cu certitudine), la domiciliul comun, în timp ce mama şi frăţiorul mai mic, în vârstă de doi ani, dormeau.   

„Într-o cameră a locuinţei, inculpatul i-a dat pantalonii jos persoanei vătămate, s-a urcat peste ea, întreţinând un raport sexual normal, prin constrângere fizică şi morală asupra acesteia. La finalizare, minora a strigat la mama sa (…) care se afla într-o cameră alăturată, moment în care inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată de două ori cu palmele peste faţă şi i-a cerut acesteia să ţină secret fapta, altfel o va bate”, după cum se mai arată în considerentele aceleiaşi decizii (rolii.ro).   

Femeia, martoră în dosar, a relatat ulterior că a fost trezită de ţipetele fiicei, care se afla în altă cameră cu fratele, s-a dus la ei pentru a afla ce s-a întâmplat, găsindu-i îmbrăcaţi.

„Persoana vătămată avea o cămaşă de noapte pe ea. Ar fi aflat de la persoana vătămată că inculpatul a încercat să-i dea jos pătura de pe ea. Martora a mai precizat că i-a atras atenţia inculpatului că nu este bine ceea ce face, zicându-i ”vrei să ajungi ca taică-tu”, au reţinut anchetatorii.  

A fost şi ultimul viol, căci tânăra l-a reclamat pe frate la poliţie. Mai mult, le-a spus anchetatorilor şi cum a fost batjocorită în anii precedenţi de tată.    

Între timp a născut o fetiţă, iar fratele este acum cercetat, în stare de arest, pentru viol şi incest.  

Tribunalul Neamţ a judecat în luna august contestaţia formulată de individ, deşi fratele violator a motivat că doreşte să se întoarcă acasă, la fratele mai mic, în vârstă de 2 ani, “care-l percepe ca pe un tată şi plânge de dorul său. A mai arătat inculpatul că nu este supărat pe sora sa, pentru că el a greşit, mama sa este grav bolnavă, are piciorul drept rupt, astfel că ar vrea să poată să-şi ajute familia, să-şi reia studiile, ca să obţină o diplomă pentru doisprezece clase şi să poată urma cursurile şcolii de şoferi, precum şi să revină la locul de muncă, deoarece are de achitat şi o rată de 6600 lei la magazinul Altex”, după cum se arată în considerentele deciziei Tribunalului Neamţ, contestaţia i-a fost respinsă.     
Instanţa a reţinut că prezintă o importanţă foarte mare aspectul conform căruia repercursiunile faptelor fratelui asupra psihicului copilei nu pot fi cuantificate cu adevărat în prezent, „în condiţiile în care persoana vătămată ar fi fost supusă unor abuzuri sexuale şi din partea tatălui său, aceste repercursiuni fiind însă susceptibile de augmentare odată cu trecerea timpului, elemente de fapt care amplifică, în mod cert, pericolul concret pentru ordinea publică”.  

Tatăl, care nu mai locuieşte cu familia de anul trecut, este, deocamdată, cercetat în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.