În urma publicării articolului Oamenii lui Vladimir Putin păstrează toate documentele SRI, reprezentanții SC Star Storage au emis următorul drept la replică pe care îl redăm integral

Articolul publicat are drept scop atât dezinformarea opiniei publice, prin prezentarea unor aspecte false, lipsite de fundament probator, precum și lezarea dreptului la imagine al STAR STORAGE S.A. și al administratorului companiei, domnul Cătălin Nicolae Păunescu. În primul rând, plasarea pozei domnului Cătălin Nicolae Păunescu în dreptul titlului ”Oamenii lui Vladimir Putin păstrează toate documentele SRI” generează, în mod tendențios, (i) o identitate falsă între domnul Cătălin Nicolae Păunescu și/sau STAR STORAGE S.A. și ”oamenii lui Vladimir Putin”, (ii) dar și percepția falsă că STAR STORAGE S.A. și/sau domnul Cătălin Nicolae Păunescu „păstrează toate documentele SRI”.
Mai mult decât atât, nerespectarea, de către publicația pe care o reprezentați, a eticii profesionale, rezultă și din asocierea domnului Cătălin Nicolae Păunescu și/sau a companiei STAR STORAGE S.A. cu ”sateliții lui Putin”, aspect care rezultă din conținutul și titlul paragrafelor cuprinse în articolul publicat. STAR STORAGE S.A. nu deține nicio legătură de tip satelit și/sau subordonare în sensul prezentat de către dvs. în mod tendențios, informațiile false prezentate în spațiul public, cu referire directă la subscrisa sau reprezentantul legal (e.g. plasare poza Cătălin Nicolae Păunescu sub titlu, referiri constante la STAR STORAGE S.A. – inclusiv prin analiza situației financiare) creând un prejudiciu grav de imagine, sens în care ne rezervăm dreptul de a solicita daune în fața instanțelor de judecată competente.
Spre corecta informare a opiniei publice vă comunicăm faptul că titlul și articolul în sine nu reflectă realitatea, afirmațiile dvs. sunt lipsite de obiectivitate și tind spre evidențierea unor elemente de suspiciune la adresa companiei și a reprezentantului legal al STAR STORAGE S.A.
1) Din însuși titlul articolului, insinuați că STAR STORAGE S.A. și/sau Cătălin Nicolae Păunescu păstrează toate documentele SRI, aspect total neconform cu realitatea. Etica profesională ar fi impus să nu postați poza reprezentantului legal al STAR STORAGE S.A. în dreptul titlului articolului, pentru a nu crea confuzia falsă pe care ați generat-o, potrivit căreia STAR STORAGE S.A. și/sau domnul Cătălin Nicolae Păunescu păstrează, în calitate de om al lui Putin, toate documentele SRI”. Nu dețineți niciun suport probator!
2) Afirmați, fără să indicați o referință plauzibilă, că STAR STORAGE S.A. asigură arhivarea documentelor pentru SRI, MApN, Parchetul General, Parchetul Militar și câteva consilii județene. Nu ați procedat la verificarea acurateții unei atare informații și nu ați furnizat un reper concret, obiectiv și verificabil pentru pretinsa prestare a serviciilor de arhivare a documentelor pentru instituțiile publice indicate.
3) Susțineți faptul că STAR STORAGE S.A. face parte din ”satelitul” lui Putin, indicând, din nou, faptul că prestăm servicii de arhivare pentru SRI, fără să dețineți un suport probator în acest sens.
4) Referirea directă și asocierea clară a STAR STORAGE S.A. și/sau a administratorului companiei cu oamenii lui Putin și cu păstrarea tuturor documentelor SRI nu reprezintă decât un atac concertate la adresa STAR STORAGE S.A.,
5) Ați afirmat faptul că ”multe dintre contractele câștigate în România (s.n. de către grupul
rusesc Softline) sunt în asociere cu STAR STORAGE S.A.”, fără să indicați pretinsa multitudine de contracte, în concret;
6) Precizăm că singura institutie la care am castigat un contract de achizitie publica in asociere cu Softline Internațional este Consiliul Județean Dolj, contract al carui obiect nu consta in arhivare, ci in: ”Achiziția infrastructurii hardware și software necesare pentru realizarea proiectului, respectiv a serviciilor de dezvoltare și implementare a Sistemului Informatic de Gestiune a Activității Primăriilor”, câștigat de asocierea Softline International SRL – Lider al Asocierii Softline International SRL –Star Storage SA – Transcendence Systems Group SRL – Ramboll South East Europe SRL (a se verifica SEAP);
Cu referire la solicitarea dvs. de a emite un comentariu privind implicarea domnului Cătălin Nicolae Păunescu într-o anchetă DIICOT, vă recomandăm să aveți în vedere legislația aplicabilă/incidentă, anterior emiterii oricăror atare solicitări și totodată vă asigurăm de buna conduită atât a societătii cât și a dlui. Cătălin Nicolae Păunescu, care in decursul a mai bine de 18 ani au derulat numai activități comerciale legale.
În consecință, în temeiul principiilor fundamentale care guvernează etica profesiei dvs. (respectul acordat persoanei, principiul adevărului și al corectitudinii informațiilor), vă solicităm să prezentați scuze publice pentru asimilarea tendențioasă cu ”oamenii lui Putin” și ”sateliții lui Putin” a STAR STORAGE SA și/sau a administratorului Cătălin Nicolae Păunescu și pentru prezentarea unor informații lipsite de referințe în plan probator (e.g. păstrarea tuturor documentelor SRI, arhivarea documentelor SRI, MApN, Parchetul General, Parchetul Militar și câteva consilii județene), cu consecința sancționării persoanelor responsabile pentru publicarea unor atare informații și comunicarea măsurilor ce vor fi adoptate pentru a evita repetarea, pe viitor, a unor situatii de acest gen.
De asemenea, vă solicităm să relatați, pe viitor, fapte obiective și informații corecte și complete, fără să aduceți atingere dreptului la imagine.
În atare condiții, în lipsa unor verificări a afirmațiilor dvs., în prealabil publicării articolului, ați încălcat grav drepturile, interesele legitime ale subscrisei și subsemnatului, creând, în principal, un prejudiciu de imagine, pentru care sunteți pe deplin răspunzători.
Pe cale de consecinta, vă notificam prin prezenta:
(i) Să stopați acțiunile denigratoare și neverosimile;
(ii) Să publicați dreptul la replică al subscrisei, prin care să informați corect publicul cu
privire la faptul că:
a. ați produs afirmații neadevărate, prin identificarea STAR STORAGE S.A. și a
subsemnatului cu ”oamenii lui Vladimir Putin”. Din însuși titlul articolului, ați
furnizat informații false publicului, neavând nicio bază (documente în suport)
pentru o atare afirmație;
b. ați afirmat, în mod tendențios, că firma STAR STORAGE S.A. este ”controlată” de
omul de afaceri Cătălin Nicolae Păunescu. Compania nu este ”controlată”, ci
reprezentată legal de către subsemnatul, Cătălin Nicolae Păunescu;
c. ați afirmat faptul că ”multe dintre contractele câștigate în România (s.n. de către
grupul rusesc Softline) sunt în asociere cu STAR STORAGE S.A.”, fără să indicați
pretinsa multitudine de contracte, în concret;
d. ați inclus compania STAR STORAGE S.A. într-un pretins ”satelit” al lui Putin care
arhivează documente SRI, fără să verificați acuratețea informației oferite în spațiul
public (scris și virtual), fapt total neadevărat;
e. ați afirmat că Softline și Star Storage S.A. asigură arhivarea documentelor pentru
SRI, MApN, Parchetul General, Parchetul Militar, Agenția Națională de Integritate,
și câteva consilii județene, fapt total neadevărat. Nu ați făcut referire în concret la
niciun document care sa sustina o atare afirmație;
f. singura instituție la care am castigat un contract de achizitie publica in asociere cu
Softline Internațional este Consiliul Județean Dolj, contract al carui obiect nu consta
in arhivare, ci: ”Achiziția infrastructurii hardware și software necesare pentru
realizarea proiectului, respectiv a serviciilor de dezvoltare și implementare a
Sistemului Informatic de Gestiune a Activității Primăriilor”, câștigat de asocierea
Softline International SRL – Lider al Asocierii Softline International SRL –Star Storage
S.A. – Transcendence Systems Group SRL – Ramboll South East Europe SRL” (a se
verifica SEAP);

(iii) Să eliminați articolul și să publicati scuze in mod public – atât de către autorul
articolului, cât și de către Gazeta de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.