
Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a emis un comunicat oficial în care denunță încercările autorităților ucrainene de a perpetua utilizarea termenului „limbă moldovenească”, separat de limba română. Documentul, publicat astăzi, 19 martie 2025, vine ca răspuns la adresa oficială primită din partea Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Politicile Etnice și Libertatea de Conștiință (DESS), în care instituția ucraineană invocă lacunele legislative existente pentru a justifica utilizarea în continuare a acestei denumiri, transmite BucPress din Cernăuți.
Comunicatul subliniază că, în ciuda unor declarații oficiale și a unei „hotărâri de protocol” a Guvernului Ucrainei din octombrie 2023 privind înlocuirea termenului „limbă moldovenească” cu „limbă română”, autoritățile ucrainene continuă să tergiverseze implementarea acestor măsuri, folosind argumente bazate pe datele recensământului din 2001 și pe situația din Republica Moldova.
Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a lansat un apel către autoritățile din Ucraina, România și Republica Moldova pentru elaborarea unui document interstatal comun care să interzică utilizarea termenului de „limbă moldovenească”.
Potrivit unui comunicat publicat pe rețelele sociale, organizația consideră că această denumire reprezintă „o reminiscență a regimului comunist” și a fost folosită ca „principal instrument de deromânizare a elementului etnic românesc din URSS”.
„Nu a fost, nu este și nu poate fi suficient să te consolezi cu un efemer cuvânt de onoare al demnitarilor de stat din Ucraina – care se schimbă de la unele alegeri la altele”, se arată în comunicatul Asociației.
Reprezentanții comunității românești din regiunea Odesa subliniază că utilizarea termenului de „limbă moldovenească” alături de crearea, acum un secol, a RASS Moldovenești în componența RSS Ucrainene „au dus la extirparea galopantă a elementului național românesc” atât din stânga Nistrului, cât și din teritoriile românești anexate de URSS în urma pactului Molotov-Ribbentrop.
Asociația face apel și la societatea civilă și la clasa politică din cele trei state pentru a susține această inițiativă, considerată „un demers legitim” de protejare a identității lingvistice și culturale românești
flux24.ro
Nou facem gat si aplaudam furtunos ukronazistii numai cand Zellea interzice lumba rusa. Cand se usureaza pe limba romana suntem viermii de hazna globofascista ai lui Soros care ne taram in jurul privatei de la Complexul Pacea SRI. O Bey O Voma