În urma unei acțiuni organizate de prindere în flagrant a procurorilor DIICOT, un bărbat a fost reținut în Săliște, după ce a ridicat un colet ce conținea peste 11 kilograme de substanțe psihoactive. Substanțele interzise erau procurate de pe teritoriul Olandei, și urmau să fie vândute consumatorilor din județul Cluj.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus pe 29 septembrie reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni, fără autorizaţie prealabilă, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul a procurat substanțe psihoactive de pe teritoriul Olandei, în vederea comercializării acestora către consumatori de pe raza județului Cluj.
La data de 29 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, pe raza orașului Săliște, după ce acesta a ridicat un colet ce conținea 11,4 kilograme de substanțe cu efecte psihoactive.
Ulterior, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat două percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 10 grame de cannabis și alte bunuri cu valoare probatorie.
De asemenea, la Punctul de Frontieră Cenad, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj și polițiștii de frontieră au depistat un alt colet, în interiorul căruia au fost găsite alte 5 kilograme de substanțe psihoactive care aveau ca destinatar același inculpat.
În cursul zilei de joi, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia și al polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Timișoara și Oradea.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, conform IPJ Cluj.
Citește și: O femeie din Florești s-a sinucis cu medicii în casă