Asociaţia de Luptă Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) anunţă că "nu mai puţin de cinci tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani au murit, în ultima perioadă în Bucureşti, după ce au consumat 'Special Gold', substanţă comercializată legal, ca 'sare de baie cu aromă de fructe de mare', în "magazinele de vise". În România aceste magazine există cu acordul Ministerului Sănătăţii, iar produsele „etnobotanice” pot fi achiziţionate pe internet. Sarea de baie conţine 4-methylmethcathinone, numită şi mephedrone, „un derivat de amfetamină şi are efecte devastatoare: cei care o consumă nu mai mănâncă cu zilele, au halucinaţii – văd gândaci pe sub piele, se scarpină, îşi fac răni. ‘Special Gold’ şi orice substanţă asemănătoare afectează activitatea cerebral, dar şi inima. Pericolul de moarte e mare, ca urmare a unui atac de cord sau infarct”, atrage atenţia Eugen Hriscu, directorul executiv ALIAT.

Sarea de baie inhalată, prizată sau injectată are ca efecte halucinaţii, anxietate, palpitaţii, logoree, clănţănitul dinţilor, transpiraţie intensă, insomnie, memorie de scurtă durată, dureri la nivelul pielii şi a nasului. Un blog unde se comercializau amestecuri de fumat, „’fast-food’-ul high-urilor legale din Cluj-Napoca”, descrie în detaliu câteva din aceste droguri legale şi efectele acestuia. Potrivit blogului Smart Shop&Blog, „Spice Gold este cu siguranţă cel mai răspândit şi cel mai popular blend psihoactiv din lume.” Membru al unei întregi familii de astfel de produse, acest amestec de fumat este comparat de utilizatori ca efecte cu marijuana şi haşiş. Efectele ţin în jur de 5 ore, „se acumulează în timp, (…) vin ‘în valuri’şi te iau treptat”: relaxare şi euforie. Revenirea este mai lungă, cu somnolenţă şi ochi înroşiţi.

Droguri vândute ca „îngrăşăminte”

În Cluj-Napoca există mai multe astfel de magazine deschise până dimineaţa, printre cele mai răspândite fiind Legal Herbs, firmă cu sediul central la Brăila. Contactat de Gazeta de Cluj, unul din operatorii de „magazine de vise” a declarat că vânzările merg „destul de prost în comparaţie cu alte oraşe” şi că produsele vândute aici nu sunt periculoase pentru consumatori. De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că nu promovează sau încurajează consumul de produse halucinogene, amestecurile de fumat pe care le comercializează fiind compuse din plante „aromatice”.
Un alt magazin de droguri legale din Cluj este parte din reţeaua „Spice Shop”, firmă online care s-a orientat în 2008 spre vânzarea de plante etnobotanice. După preluarea de o firmă americană, franciza „Spice Shop” are acum peste 50 de magazine în România şi vinde şi pe internet. Prin magazinul virtual se pot achiziţiona produse din familia Spice sub denumirea de „îngrăşământ plante”.
În ultima jumătate de an, în media au fost semnalate mai multe cazuri în care consumatorii de droguri legale au ajuns la urgenţe datorită acestora. Potrivit ziare.com, în septembrie un tânăr din Iaşi a ajuns la spital delirând şi prezenta dispnee şi tahicardie după ce a fumat ierburi legale, iar în cel puţin cinci băieţi din Bucureşti au fost internaţi de urgenţă, dintre care unul în comă toxică şi altul cu probleme respiratorii datorate agitaţiei extreme după consumul de etnobotanice. În noiembrie, un copil de 13 ani din Mureş a intrat în comă după ce a fumat la o petrecere ierburi legale, iar cele mai recente cazuri, menţionate de ALIAT, au rezultat în decesul consumatorilor.
În Marea Britanie există un proiect de lege pentru interzicerea comercializării ierburilor legale, care nu sunt produse naturale, aşa cum susţin producătorii, ci au şi aditivi sintetici, printre care unul derivat din canabiol, mai puternic decât THC-ul. Unul dintre aceste produse este Spice, care potrivit ziare.com, a fost adus din China şi este deja interzis în Germania, Austria şi Franţa. În România produsul se poate cumpăra de pe internet sau de la magazinele de etnobotanice.

S-a strecurat şi ceva canabis pe lângă ierburile legale

La începutul anului 2009. Poliţia Română a închis peste 20 de “magazine de vise” din ţară şi a întocmit mai multe dosare penale pentru trafic de droguri, fiind cercetate 27 de persoane, în urma unei acţiuni întreprinse alături de Garda Financiară în cadrul căreia au controlat 121 de magazine. La controalele efectuate în Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Bacău, Neamţ, Cluj, Dolj, Bihor, Argeş, Prahova, Buzău şi Mureş au luat parte şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi inspectori ai Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Oficiilor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului. Printre cele 677 de probe de plante etnobotanice s-a găsit şi canabis, iar unele produse conţineau canabinoizi sintetici, cu efecte chiar mai puternice, sunt strict controlate în alte ţări europene. „În urma analizelor de laborator, la unele produse comercializate a fost evidenţiată substanţa THC (Tetrahidrocannabinol), care este un drog de risc. În consecinţă, au fost întocmite 20 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinerea de droguri de risc în vederea consumului şi punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1, art. 4 si art. 5 din Legea nr. 143/2000 şi au fost cercetate 27 de persoane“, precizează un comunicat al Poliţiei Române. Din 89 de probe ridicate de Poliţia Română pentru expertizare, doar una a conţinut THC după încheierea acţiunilor de verificare, observând astfel, în acelaşi comunicat, că magazinele etnobotanice au retras de pe piaţă produsele care conţin substanţe dintre cele mentionaţe în tabelele-anexă ale Legii nr. 143/2000 şi comercializează produse cu conţinut de substanţe care nu sunt aflate sub control. Drept urmare, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, a întreprins demersurile necesare la Ministerul Sănătăţii, în vederea includerii sub incidenţa legii şi a substanţelor psihoactive conţinute de produsele comercializate în aceste magazine“, se mai arată în comunicatul citat. Structurile antidrog din Poliţia Română au făcut o propunere pentru modificarea legii privind combaterea traficului de droguri, potrivit CityNews.ro, în aprilie 2009.

Senatul ca curma coşmarul „magazinelor de vise”

Senatul României a adoptat la începutul lunii noiembrie o iniţiativă care cere ca vânzarea, comercializarea, distribuirea şi livrarea produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinaţii din plante cu efect halucinogen sau euforic să fie interzise. Legea 143-2000 privind combaterea traficului şi consumului illicit de droguri va interzice astfel şi comercializarea produselor etnobotanice din “magazinele de vise” şi încălcarea acestor prevederi va fi pedepsită cu închisoarea de la şase luni la trei ani. Lista cu produsele interzise va fi stabilită, prin ordin al Ministerului Sănătăţii, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, urmând a fi actualizată în funcţie de sesizări, potrivit unui amendament adoptat de senatori la recomandarea Comisiei Juridice a Senatului. Propunerea legislativă a fost aprobată în noiembrie în Senat, urmând să fie discutată în plen luna viitoare.

Diana Gabor

5 COMENTARII

  1. nu inteleg cum poti interzice ceva pe care producatorul nu la conceput pt consum uman..sar putea interzice si sapunu si soda asa..si multe altele ce sa mai vb de tigari si alcol care pt asta sunt concepute

  2. dc lea scos nu stiu a facut o prostie ca akuma se omoara lumea ca nu mai are ce sa traga asi omoara familia pentru legalele astea bagatile inapoi pa nene ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.