Cătălin Drulă, fostul ministru USR al Transporturilor, i-a calificat drept incompetenți pe primarul Emil Boc și pe actualul ministru al Transporturilor, PSD-istul Sorin Grindeanu.

„4 pași simpli ca să înțelegi cât de incompetenți la infrastructură sunt Boc și Grindeanu

Pasul 1. Boc tocmai a suspendat licitația pentru metroul de la Cluj (proiect PNRR) pentru ca Grindeanu să actualizeze indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Indicatori pe care tot Grindeanu îi aprobase acum 8 luni în guvern și cu care Boc se lăuda atunci.

Pasul 2. Grindeanu a blocat celălalt mare proiect de metrou din PNRR, metroul M4 Sud (Gara de Nord-Gara Progresu) din București. N-a reușit (nici nu s-a străduit) să obțină avizele, acordul de mediu, să aprobe studiul de fezabilitate și să lanseze licitația de lucrări.

Pasul 3. Jalonul de contractare a 50% din proiectele de metrou din PNRR până la finele lui 2022 va fi ratat. Asta înseamnă risc de pierdere de bani din PNRR.

Pasul 4. Boc și Grindeanu nu au reușit să aprobe nici indicatorii tehnico-economici ai Centurii Metropolitane Cluj. Știți care, proiectul despre care țipa Boc că nu e în PNRR, cel pentru care am gândit finanțare din fondurile structurale de Transport 2022-2030.

Concluzia: primii la dat din gură, ultimii la făcut treabă. PNL și PSD la guvernare”, a declarat Drulă.

Pierde Clujul banii din PNRR?

Licitația de construire a metroului de la Cluj a fost suspendată, temporar, de către Primăria Cluj-Napoca, după consultarea cu Ministerul Transporturilor, în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției.

„În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată. Precizăm faptul că aceste firme au realizat multiple lucrări de metrou în capitale și orașe ale Uniunii Europene.

Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României.

Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici”, a informat Primăria Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.