Potrivit unui anunț, Drumul Apusenilor va fi dat în folosință la jumătatea lunii august.
„Lucrările de modernizare a Drumului Apusenilor se apropie de finalizare. În această săptămână, constructorii toarnă stratul de uzură pe DJ 108J, pe tronsonul de 7 kilometri dintre Coada Lacului şi Stâna de Vale. În paralel cu aceste lucrări, se montează parapeţii de protecţie şi plasele de protecţie în zonele unde s-a dislocat stâncă şi unde există pericolul de cădere a unor bucăţi de rocă. La finalul lucrărilor, în prima jumătate a lunii august, se vor realiza marcajele şi se vor amplasa indicatoarele de circulaţie. La jumătatea lunii august se va deschide circulaţia pe întregul tronson de 43 kilometri dintre Remeţi-Coada Lacului şi Beiuş”, a precizat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Pe unde se va putea circula
Se va putea circula pe Drumul Apusenilor între Cluj şi Bihor, ce are o lungime totală de 81 de kilometri. Partea clujeană a Drumului Apusenilor, cu o lungime de 25 de kilometri, a fost deschisă circulaţiei în luna mai a acestui an. Tronsonul aflat încă în lucru, în lungime de 43 de kilometri, face parte din proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni”. El cuprinde DJ 764 (Beiuş – Budureasa – Stâna de Vale) şi DJ 108J (Stâna de Vale – Coada Lacului).
Parte din proiectul Drumul Apusenilor este şi un sector de 13 kilometri, pe DJ 108K, între localitatea Remeţi şi limita dintre judeţele Bihor şi Cluj (Valea Drăganuului). Executantul lucrării este o asociere de firme, liderul fiind S.C. Drumuri Orăşeneşti S.A. Valoarea totală a proiectului este de 146,4 milioane de lei, TVA inclus, şi este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, potrivit Agerpress.