Drumul expres Bistrița-Dej-Cluj care ar fi făcut legătura cu Autostrada Transilvania și cu municipiul Cluj-Napoca a fost eliminat din planul de finanțare PNRR. Drumul ar fi trebuit să primească suma de 568 mil. euro, așa cum declarase secretarul general PNL, Robert Sighiartău, în luna noiembrie a anului trecut.

Prin PNRR, plan ce trebuie aprobat de Comisia Europeană, vor fi finanțate investiții de 9,5 miliarde de euro pentru transportul rutier și feroviar, la care se adaugă investiții și din alte domenii, valoarea totală depășind 30 miliarde euro, bani europeni.

Varianta propusă în toamnă de PNL a fost respinsă urgent de Comisia Europeană, care a cerut regândirea priorităților. Noile propuneri urmează să fie aprobate săptămâna aceasta de Guvern și apoi vor începe negocierile cu Comisia Europeană. Oficial, această etapă de negociere demarează la data de 1 mai 2021, însă discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene au avut loc informal, pe componente, pe parcursul perioadei de elaborare a PNRR, conform bistritabusiness.ro.

”Mă bucur că bistrițenii au primit confirmarea finanțării acestei artere cruciale pentru județ din fondurile alocate special de Uniunea Europeană pentru relansarea economică post-pandemie. Drumul expres ne va lega rapid de Autostrada Transilvania și de metropola care, sub Emil Boc, a avut cea mai dinamică dezvoltare între orașele românești, locul unde muncesc și studiază atât de mulți bistrițeni. Asta înseamnă Dezvoltăm România: investiții în infrastructură care duc la creșterea competitivității economice și a nivelului de trai. Între Bistrița și Dej, lucrările au alocate 317 milioane euro pentru 55 kilometri, iar între Dej și Jucu sunt alocate 251 milioane euro pentru 34 kilometri de drum expres”, declara Robert Sighiartău, secretar general al PNL, în noiembrie 2020.

Citește și: Municipalitatea clujeană a primit o nouă ofertă de amenajare urbană pentru strada Mihail Kogălniceanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.