Potrivit unui anunț făcut de administrația județeană, au fost reluate lucrările de reabilitare pe drumul județean DJ 107M Luna de Sus (DN1) – Vlaha – Săvădisla – Săcel – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Alba.

Demarate în cursul anului trecut, lucrările au fost reluate în aceste zile, în contextul condițiilor meteorologice favorabile înregistrate. În această etapă se execută lucrări de frezare a căii de rulare, în paralel cu cele de așternere a stratului de piatră, în vederea turnării celor două straturi de asfalt, binder și strat de uzură.

”Reamintim, pe această cale, faptul că reabilitarea și modernizarea drumului judeţean DJ 107M Luna de Sus (DN1) – Vlaha – Săvădisla – Săcel – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Alba constă în ample şi complexe lucrări ce vizează întreaga cale de rulare şi vecinătatea acesteia, în profunzimea drumului, de la fundaţie şi până la aşternerea a două straturi de asfalt. Proiectul de investiții vizează un tronson în lungime de 42 de kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 42+000”, arată anunțul CJ Cluj.

Lucrările sunt executate de Asocierea Kiat Group Construct SRL –Tehnic Asist SRL –Damar Consult SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.