Cel mai rau drum din judetul Bitrita-Nasaud sau drumul rusinii nationale, cum mai este numit DN 17 (E 576) de catre cei care circula de la Cluj spre Bistrita, face, într-adevar, tara de rusine. Nu stim daca pe cine si cum înjura turistii straini care se mai aventureaza în zona deservita de acest drum când sar pivotii, se rup planetarele, sar rotile si se „face praf” toata suspensia masinilor. Cu siguranta însa ca ei si prietenii lor carora le vor povesti despre calvarul parcurgerii acestui drum nu vor mai veni în zona. De-acum înainte, aceasta suferinta se va accentua, chiar daca DN 17a intrat în reabilitare, tronsonul Dej înspre judetul Bistrita-Nasaud fiind licitat si predat constructorilor.

În sfârsit se lucreaza…

Pentru ca, asa cum se spunea într-una din conferintele de presa ale prefectului Ioan Szilagyi, pe toata perioada lucrarilor, DN 17 va fi un drum acceptabil pentru circulatie. Adica, tot greu si rau se va circula pe el.
Trebuie sa spunem ca licitatiile pentru reabilitare au fost câstigate de doua firme grecesti – Proodeftiki si apoi de Efklidis: portiunea Dej – Bistrita. Iar odata cu predarea lui constructorilor, Compania Nationala a Drumurilor si-a luat mâna de pe tronsonul mentionat. Conform contractului de reabilitare, sarcina întretinerii drumului pe toata perioada contractului revenea constructorilor. Iar pe acestia numai Compania Nationala îi poate trage la raspundere. S-au trimis mai multe adrese constructorilor pentru a începe lucrarile de întretinere, însa reparatiile nu se pot face într-o zi. Firma Proodeftiki, care a câstigat în noiembrie 2004 contractul pentru reabilitarea DN17 Cluj – Bistrita, nici macar nu s-a obosit sa îsi aduca utilajele în tronson.

Pauza de ani de zile

Daca pe unii administratori straini i-a prins în cele din urma rusinea si s-au apucat de lucru, chiar daca au facut-o destul de târziu, pe grecii de la Proodeftiki i-a durut în cot de obligatiile pe care si le-au luat fata de Banca Europeana de Investitii, institutie care finantase 75% din întreaga lucrare. Vreme de aproape un an, grecii de la Proodeftiki s-au bazat pe unele persoane influente din Bistrita, si nu numai, care au facut lobby pe unde au stiut pentru ca firmei sa nu-i fie reziliat contractul.
Prefectul de Bistrita-Nasaud i-a dat, însa, de gol: "Graficele de executie n-au fost respectate, cu toate ca grecii au cheltuit aproape toti banii alocati, adica peste 3,5 milioane de euro din totalul de 3,8 milioane. Cu siguranta cineva stie unde s-au dus acesti bani, în timp ce a fost sapat doar un sant!”
Grecii de la Proodeftiki au câstigat licitatia de reabilitare a 52,4 kilometri de drum, de la limita judetelor Bistrita-Nasaud si Cluj pâna în municipiul Bistrita. Acestia au sperat ca, împartind comisioane si donatii în stânga si în dreapta, toata lumea va închide ochii, iar ei îsi vor face de cap în România.

Dezinteres total

Din statisticile obtinute reiese ca firma Proodeftiki a primit suma de 3.594.000 de euro din totalul de 3.800.000 cât reprezenta programul anului 2005. Astfel, reprezentantul Guvernului în teritoriu a înaintat o adresa catre CNADNR, prin care atragea atentia asupra faptului ca firma Proodeftiki nu a lucrat deloc pe tronsonul din DN17 câstigatîn urma unei licitatii. Din câte se pare, firma greceasca a devenit total dezinteresata de reabilitarea DN17, dupa ce grecii au esuat în încercarea lor de-a atrage într-o capcana societatea LDP, aflata în subordinea Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud. Ministerul Transporturilor a reziliat contractul încheiat cu firma greceasca Proodeftiki. Aceasta ar fi trebuit sa modernizeze drumul european dintre Bistrita si limita dintre judetele Bistrita-Nasaud si Cluj. De asemenea, ministerul a început procedurile pentru rezilierea contractului si cu firma Efklidis, care trebuia sa modernizeze drumul dintre granita celor doua judete si Cluj-Napoca.

Nu sunt la prima abatere

Proodeftiki a compromis reabilitarea unor drumuri si din judetul Braila. Totodata, Efklidis a împiedicat concretizarea unui proiect finantat din fonduri europene pentru reabilitarea infrastructurii din statiunile Luna Ses din judetul Satu Mare si Borsa din judetul Maramures. Ca sa le împiedice sa se implice si în alte proiecte, Ministerul Transporturilor a eliberat niste certificate în care a mentionat lucrarile pe care le-au executat, precum si modul în care au respectat termenele de executie si standardele de calitate. Firmele care nu au primit aceste certificate nu vor mai putea participa la licitatie. Ministrul Transporturilor i-a laudat în schimb pe germanii de la firma Geiger.

Cu Geiger înainte

Geiger lucreaza la ora actuala la reabilitarea drumului dintre Bistrita si Dej. Compania germana a finalizat peste 30 la suta din lucrari. Dar chiar si reparat, timp de câtiva ani cât va dura reabilitarea, DN 17 va fi doar un drum acceptabil pentru circulatie. Cine va dori sa circule cu viteza va trebui sa-si aleaga alte variante. E adevarat ca zona sufera, mai ales turismul, dar din alte puncte de vedere, va avea de câstigat: firmele grecesti folosesc constructori din zona, precum si materiale de constructii românesti. Deci, timp de câtiva ani, DN 17 va fi un drum în reconstructie, însa, în final va fi un drum bun, cu platforma de 10 m, iar în pante de peste 4 la suta si cu banda a treia de circulatie.
Asadar, deocamdata, solutia salvatoare pentru soferii care traverseaza judetul Bistrita Nasaud ar fi Sintereag – Blajeni – Sigmir. Numai ca, surpriza, si pe acest tronson angajatii LDP, printre ploi, deci dupa cum le permite timpul. Vicepresedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Constantin Pamfiloiu a declarat ca Bistrita-Nasaud are cele mai proaste drumuri din tara si ca vinovat de aceasta situatie este presedintele Consiliului Judetean Gheorghe Marinescu. Care la rândul sau sustine ca de fapt judetul nostru are cele mai bune sosele din Transilvania. De asemenea, si ceilalti parlamentari bistriteni critica starea proasta a drumurilor judetene. Constatin Pamfiloiu a declarat ca desi acest sector se afla în aria lui de responsabilitate, nu poate face nimic. “Nu pot participa la licitatii, nu stiu nimic. Marinescu este cel care nu vrea sa faca mai mult pentru drumurile din judet”, a explicat nervos vicepresedintele CJ. Presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Marinescu a explicat ca pentru plombari, licitatia a fost câstigata de Lucrari Drumuri si Poduri Bistrita (LDP) care se va apuca de reparat drumurile chiar în zilele urmatoare.

Vocea poporului…

Dar totusi bistritenii care circula prin judet cu masinile sunt de alta parere.
„Se va putea circula cât de cât normal vreodata pe drumurile judetene? Probabil o vreme se va circula în conditii acceptabile. Cât vor rezista, însa, aceste lucrari? Anul acesta rezista, e clar, nu se pune problema însa pâna la primavara viitoare”, spune un sofer suparat. „Drumul judetean Sintereag – Blajeni – Sigmir, e posibil sa nu reziste atâta, pentru ca e prea deteriorat, e cârpit aproape în totalitate. Sunt câteva zone mai bunisoare, dar în rest e gaura lânga gaura, plomba lânga plomba”, spun alti soferii plini de nervi. Alti conducatori auto mai întelegatori spun ca sunt convinsi ca se fac eforturi ca si acest drum sa fie bun pentru circulatie, doar ca totul se învârte însa în jurul banilor care se vor putea aloca în acest scop.

Coada de masini

Nici o speranta, asadar, ca în urmatoarea perioada pe DN 17 sa se circule omeneste. Chiar daca se fac plombari, dupa ce constructorii vor demara lucrarile de reabilitare, vor fi limitari de viteza, ocoliri, încât recomandam ca soferii care nu prea au rabdare sa circule pe rute ocolitoare desigur, golindu-si buzunarele pentru benzina. Cum însa si cei care nu adora viteza vor trebui sa scoata bani grei pentru reparatia masinilor, nu stim care-i cea mai buna solutie: sa circuli pe DN 17 ori sa folosesti un mijloc de transport aerian?…

Aurelia Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.