O mașină identică cu cea a lui Gheorghe Dincă, o hală în care, odinioară, se strângea fier vechi, fete care ar practica prostituția, cazate într-o clădire din orașul Ineu, lângă Arad, toate se află pe propietatea fiicei mecanicului acuzat de crimele din Caracal. Amănuntele legate de „ascunzătoarea” Danielei Dincă au fost dezvăluite de jurnaliștii de la CriticArad.ro. Mai mult, noile dezvăluiri arată că tânăra care susține că nu și-a mai văzut tatăl de multă vreme a avut domiciliul pe buletin chiar pe strada Craiovei, acolo unde se află „Casa Groazei”, în care au fost sechestrate Alexandra și Luiza.

Elemente de noutate în dosarul „Crimele din Caracal” vin să confirme cele declarate de Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Măceșanu, adolescenta dispărută pe 14 aprilie. Așa cum spunea avocatul, familia lui Gheorghe Dincă ar fi ascuns informații și chiar ar fi distrus probe relevante în ancheta coordonată de DIICOT.

În completarea acestor informații, jurnaliștii de la CriticArad.ro scriu că fiica criminalului Gheorghe Dincă – Daniela Dincă – a moștenit afacerile și proprietățile fostului ei concubin, italianul Giorgio Albiero, inclusiv o hală industrială din orașul Ineu de lângă Arad, unde s-ar practica prostituția. Hala respectivă ar aparține societății Albiero Group, firma lui Giorgio Albiero, iar acolo era sediul altei societăți, Leul Import Export. Este vorba despre o proprietate străjuită de ziduri de beton prevăzute cu porți de tablă, care a funcționat ca depozit de materiale, sediu de firmă, bază de reparații pentru utilaje sau – potrivit ipotezei lansate de jurnaliștii de la CriticArad.ro – punct de tranzit pentru scoaterea din țară a fetelor obligate să se prostitueze.

Întreaga proprietate din Ineu, filmată de jurnaliștii sursei citate, arată precum o fostă întreprindere de stat din timpul regimului comunist, a cărei destinație a fost schimbată, imediat după 1990, pentru ca, în prezent, să găzduiască spații industriale la parter și camere de locuit improvizate la etaj.

Fata misterioasă

La fereastra uneia dintre aceste camere, reporterii au fotografiat o tânără care s-ar ocupa cu prostituția. Asta rezultă din susținerile unor surse cărora CriticArad le protejează identitatea și care spun că au și identificat-o pe femeia respectivă. „Fata din Arad. (…) Lumea se întreabă unde lucrează, de are atâția bani. (…) A zis că lucrează aici în Ineu… nu a vrut să spună unde… și că o plătește foarte bine”, au declarat sursele publicației citate.

Potrivit declarațiilor primarului din Ineu, Călin Abrudan, citat de CriticArad, hala industrială „Leul” a aparținut unei societăți Agricole” și a fost cumpărată de „o firmă cu acționariat italian”. Bănuind că este vorba despre una dintre firmele din grupul italianului Giorgio Albiero, reporterii au discutat la fața locului cu paznicii, de la care au aflat cu subiect și predicat că proprietatea aparține Danielei Dincă.

A moștenit zeci de proprietăți

Sursa citată a aflat că societatea Albiero Group deține zeci de proprietăți în zonă, administrate de Daniela Dincă după moartea concubinului său, Giorgio Albiero. În trecut în hala industrială respectivă se strângea fier vechi, amănunt care i-a făcut pe reporterii sursei citate să se gândească imediat la „Casa Groazei” de pe strada Craiovei nr. 169, domiciliul lui Gheorghe Dincă și, până în urmă cu câțiva ani, al Danielei Dincă.

Fiica lui Gheorghe Dincă a avut domiciliul „în acte”, până recent, la adresa la care locuia tatăl ei în Caracal, cea indicată mai sus. Daniela Dincă spunea că nu știa nimic despre ceea ce tatăl ei, Gheorghe Dincă, făcea la Caracal. „Nu am nicio legătură. Ne dezicem. Eram departe, nu aveam de unde să ştim ce se întâmplă. (…) Niciunul dintre membrii familiei nu face parte din nicio bandă de traficanţi. Nici eu, nici restul familiei. Nu am avut tangenţe sau să ofer tinere sau femei vreunui cetăţean român sau italian. Exclus în totalitate”, susținea Daniela Dincă.

Nici ultimele rezultatele ADN nu confirmă moartea Alexandrei

Concluziile unei noi expertize medico-legale în cazul Alexandrei Măceșanu au fost transmise, luni, de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

DIICOT -Structura Centrală arată că din raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză genetică judiciară – în ceea ce o privește „pe victima minoră M.A.M (Mihaela Alexandra Măceșanu n.r.)”, rezultă faptul că, „analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la fața locului în cenușa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a condus la evidențierea unui profil ADN unic, aparținând unei persoane de sex feminin”.

De asemenea, se arată în comunicatul DIICOT, din raportul de expertiză medico – legală rezultă faptul că „persoana de sex feminin evidențiată în urma analizelor genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%”. Oficialii DIICOT au precizat, pentru EVZ, că nu sunt, încă, dovezi ale existenței AND-ului Luizei Melencu, cealaltă fată răpită de Gheorghe Dincă.

De altfel, și asupra morții Alexandrei planează, încă, suspiciuni, întrucât, până în prezent, singurele dovezi sunt cei doi dinți, găsiți alături de alți 19, din care s-a extras ADN-ul. Așa cum preciza redactorul șef al EVZ, Simona Ionescu, încă din 6 august, ADN-ul a fost obținut din dinții găsiți în butoiul în care se spune că a ars trupul copilei. Niciun procuror, însă, nu a precizat dacă trupul adolescentei a fost ars în totalitate sau doar parțial. Din datele anchetei reiese că cele două fete s-au urcat în mașina lui Gheorghe Dincă, au coborât, dar nu sunt dovezi ale presupuselor crime.

Dincă așteaptă expertiza în arestul Capitalei

Tot ieri, DIICOT a anunțat că Gheorghe Dincă a fost adus în București, duminică, fiind transferat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv București pentru efectuarea unei analize comportamentale de către specialiști din cadrul IGPR, reaudierea acestuia, precum și examinarea medico-legală psihiatrică.

Mașina care putea să îi inducă în eroare pe anchetatori

Coincidențele nu s-au oprit aici pentru cei care s-au deplasat la halele industriale „Leul” din Ineu. Acolo, reporterii au găsit un autoturism de culoare gri deschis, cu numere de Italia, cu aceleași caracteristici precum cel condus de Gheorghe Dincă, despre care polițiștii din Caracal se interesau la interlopi pentru a-l identifica. Tot la capitolul„ coincidențe” se numără și informațiile culese de jurnaliștii din presa locală despre Daniel Dincă, unul dintre băieții lui Gheorghe Dincă. Acesta și-ar petrece timpul împărțit între Deveselu (unde ar avea o casă) și Arad (unde ar deține o pescărie). Vecinii socrului lui Dan Dincă spun că Gheorghe Dincă îl mai vizita din când în când pe fiul său la Deveselu, unde nu stătea mult timp. „Venea pentru afacerile lor, cu fiare sau mai știu eu cu ce”, spun sursele citate de CriticArad.ro.

Rețelele de trafic de persoane au făcut peste 3.000 de victime în ultimii cinci ani

Rețelele de trafic de persoane sunt printre cele mai vechi și mai bine organizate, încă de la începutul anilor 90.

De-a lungul ultimilor cinci ani, la nivel național, DIICOT a anunțat că, în dosarele instrumentate de anchetatori au fost înregistrate circa 3000 de victime, jumătate dintre acestea fiind minori. Numai în semetrul I al anului 2019 au fost înregistrare un număr de 73 victime. Un caz care seamănă izbitor cu cel din Caracal a fost instrumentat, în anul 2016, de DIICOT. Un taximetrist, al cărui frate este ofițer de poliție la Biroul de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Brăila, a fost arestat pe motiv că făcea parte dintr-o rețea de traficanţi de minori.

Practic, taximetristul Marcel Eftincă, a fost arestat în aceeaşi zi cu recidivistul Traian Gânguţă sub acuzația de trafic de minori, „constând în aceea că, în perioada aprilie – mai 2016, în înţelegere cu Gânguţă Traian, în mod repetat, a transportat-o pe minora P.A. la diferite adrese, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu diferite persoane”.

De asemenea, precizează reprezentanţii acuzării, taximetristul brăilean a căutat clienţi pentru minoră şi i-a comunicat recidivistului despre solicitările respectivilor clienţi. Din datele anchetei, despre care DIICOT a comunicat pe 26 mai 2016, reiese că cei doi, în complicitate cu Felicia Călin, în vârstă de 39 de ani, au pus pe roate o „afacere” cu sex pe bani, fără să ţină cont de faptul că victimele pe care le ofereau sunt minore în vârstă de numai 13 ani.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2014, recidivistul Traian Gânguţă a racolat-o în scopul exploatării sexuale pe minora în vârstă de numai 13 ani „profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia”. Proxenetul a trăit în concubinaj cu fata şi a adăpostit-o, iar în perioada august 2015 – mai 2016 (când a fost pus la punct şi reţinut de procurorii DIICOT) i-a căutat „clienţi” pentru întreţinerea unor relaţii sexuale contra cost.

 Minore pentru Turcia

Tot în 2014, un bărbat, de 23 de ani, din comuna Verguleasa, județul Olt, ar fi vândut, pentru 500 de euro, pe sora sa, în vârstă de 14 ani, unei femei, de 31 de ani, din comuna Cungrea care a dus-o în Turcia, sub pretextul oferirii unei vacanţe, iar acolo a obligat-o pe fată să se prostitueze.

În Turcia – Bodrum, cu sprijinul unui cetăţean de naţionalitate turcă, prin folosirea de violenţe şi ameninţări exercitate asupra minorei, femeia ar fi obligat-o să practice prostituţia timp de aproximativ 3 luni, încasând peste 20.000 de euro. Un caz de ultimă oră comunicat de DIICOT: un băcăuan a fost arestat, sâmbătă, pentru trafic de persoane. Concret, bărbatul este acuzat că câștiga 1.000 euro pe săptămână din exploatarea unei tinere pe care a sedus-o și, apoi, a forțat-o să se prostitueze, în perioada decembrie 2018 – august 2019, în diferite apartamente, închiriate în regim hotelier, din municipiul Bacău și Tecuci, județul Galați, precum și în alte locații.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că, individul îi stabilea victimei programul de lucru,iar dacă voia să plece era amenințată și bătută. Circa 16.000 de euro a obținut individul din expoatarea tinerei, bani pe care îi juca, cel mai adesea, la jocuri de noroc.

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.