Ajuns la mijlocul celei de-a cincea ediții, Turneul Internaţional ”DUELUL VIORILOR”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media, ce are loc în perioada 22 septembrie – 4 octombrie 2015, se dovedește a fi, și de această dată, un real succes. Spectacolul va fi prezentat la Cluj în data de 1 octombrie și se va desfășura la sala auditorium Maximum. Săli pline, aplauze îndelungi și multe cereri de bis-uri au existat în toate localitățile în care violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru au cântat împreună cu pianistul Horia Mihail. Au fost de asemenea și reacții entuziaste din partea spectatorilor, verbale și pe rețelele de socializare, precum următoarea:
„Cuceritor! Multă pasiune, spectaculoase răsturnări de situaţie, romantism, energie, virtuozitate şi culoare, căldură, zâmbete şi chiar giumbuşlucuri – într-un duel de toată frumuseţea..” (spectatoare Bistrița)
Desigur, Duelul Viorilor este o întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, numele sonore ale instrumentelor – Stradivarius ”Pachoud”, pe care cântă Liviu Prunaru și Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziție de Muzeul Național George Enescu, în patrimoniul căruia se află)- trecând pe planul doi. Cei doi violonişti au ales lucrări de o sensibilitate aparte, care poartă ascultătorii într-o frumoasă călătorie muzicală, noutatea fiind că în partea a treia cei doi interpretează câteva tangouri celebre din repertoriul internațional, în frumoase aranjamente pentru două viori și pian.
PROGRAM
Liviu Prunaru, Horia Mihail
Paganini: Cantabile; Joachim (Joseph) Raff: Cavatina op. 85 nr.3; Antonio Bazzini: Calabrese op.34 nr.6;Henryk Wieniawski: Polonaise brillante în la major op. 21
Gabriel Croitoru, Horia Mihail
- I. Ceaikovski: Vals sentimental; F. Kreisler– Fr. Chopin: Mazurca în la minor op. Posthum; A. Haciaturian: Vals din Suita Masquerade; Isaac Albéniz: Tango în re major; Pablo de Sarasate– Chopin:Nocturna op. 9 nr. 2
Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Liviu Prunaru
Igor Alexandrovici Frolov: Un divertimento, Smoke gets into your eyes, Souvenir, Ragtime; Carlos Gardel: Volver; Angel Villoldo: El Choclo; Augusto Berto: La Payanca; Gerardo Matos Rodriguez: La Cumparsita