Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992 ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să fie cinstiţi toţi sfinţii români. „Pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi, pe cei care au fost canonizaţi şi trecuţi în calendar şi pe cei care nu sunt trecuţi în calendar şi care au pătimit în închisorile comuniste luptând pentru păstrarea credinţei ortodoxe”, spunea Patriarhul Daniel anul trecut.

Cu prilejul acestei sărbători, vă prezentăm câteva aspecte interesante despre conaţionali care sunt pomeniţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

Cel mai tânăr/vârstnic martir

SFÂNTA FILOFTEIA: 12 ANI

De origine vlahă, Sfânta Filofteia a suferit moarte martirică la vârsta de 12 ani. A fost ucisă de tatăl ei pentru că împărţea mâncarea săracilor. Moaştele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeş, fiind aduse în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă.

SFÂNTUL ATANASIE TODORAN: 104 ANI

Sfântul Mucenic Atanasie Todoran a fost martirizat la vârsta de 104 ani. Generalul Bukov, trimis de Curtea din Viena să grăbească trecerea românilor din Ardeal la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să fie de faţă la sfinţirea steagului, fiind însoţit de episcopul unit.

În acele momente de grea încercare pentru creştinii ortodocşi, când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, ,,moş Tănase Todoran”, atunci în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor români o cuvântare prin care i-a convins să nu se lepede de credinţa ortodoxă.

Din aceasta pricină, la 12 noiembrie 1763, binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, ,,pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”.

Primul/cel mai recent sfânt canonizat

SFÂNTUL IERARH CALINIC: 1950

Sfântul Calinic de la Cernica este primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în anul 1950.

  • S-a născut și a crescut în București, a avut 3 frați.
  • A înființat la Râmnic o tipografie „Kallinik Rîmnik” pe care a donat-o ulterior Consiliului Municipal al orașului Râmnicu Vâlcea.
  • A ctitorit Schitul Frăsinei, unde a rânduit regula de viețuire atonită. A ridicat în total 7 biserici și 3 paraclise.
  • A cerut clerului să scrie și să vorbească doar în limba română.
  • A fost un iubitor al literaturii, a scris: versuri, o cronică, istoria Mănăstirii Cernica și îndreptare duhovnicești.
  • Pentru că nu a adunat pe parcursul vieții averi, testamentul Sfântului Calinic a cuprins doar cărți.
SFÂNTUL IERARH DIONISIE: 2018

Ultimul român care a făcut pasul din istorie în sinaxare este Sfântul Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail. Sfântul Sinod a hotărât canonizarea lui în Anul centenarului Marii Uniri, în 2018. Episcopul Dionisie reprezintă una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român.

Propunerea de canonizare a venit din partea Sinodului Mitropoliei Basarabiei.

Sfântul Dionisie:

  • La numai 15 ani, în data de 28 noiembrie 1883, a intrat în obştea mănăstirii Suruceni.
  • În 1908 a fost ales starețul Mănăstirii Suruceni;
  • 80% dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic pe starețul Dionisie;
  • A fost hirotonit episcop în anul Marii Uniri;
  • A trecut la cele veșnice în 1943.

În ședința din 25 februarie, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Printre numele anunțate se regăsesc: Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie și Arhimandritul Gherasim Iscu.

Sfinţi români poligloţi

SFINŢII NEAGOE BASARAB şi ANDREI ȘAGUNA: 6 LIMBI STRĂINE

Sfântul Neagoe Basarab, Domnitorul Țării Românești în perioada 1512 – 1521, cunoștea româna (limba maternă) slavona, greaca, latina, turca, germana, maghiară.

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (30 noiembrie), știa română (limba maternă), maghiară, germană, greacă, slavonă, sârbă și franceză.

Părintele Gherasim Iscu, propus spre canonizare în anul 2025, ştia şapte limbi străine.

Primii martiri atestaţi pe teritoriul României

SFINŢII EPICTET ŞI ASTION: 8 IULIE 290

Au suferit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (244-311), la 8 iulie 290. Sunt cei mai vechi martiri dobrogeni atestaţi de izvoarele aghiografice.

Actul martiric închinat lor ni s-a păstrat doar într-o copie târzie din sec. al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht. A fost publicat în anul 1615 de învăţatul iezuit Herbert Rosweyde (†1629).

În anul 1921, benedictinul Dom Germain Morin a descoperit în Martirologul ieronimian pomenirea Sf. Epictet şi Astion în ziua de 23 mai „De S.S. Epicteto presbytero et Astione monachu martyribus Almiridensibus in Scythia“, întărind şi el veridicitatea celor afirmate în Acta Sanctorum, editată de N. Rosweyde, amintit mai sus, spunea PS Visarion al Tulcii.

Din Acta Sanctorum a preluat pasaje într-un studiu al său asupra celor doi sfinţi martiri şi reputatul cercetător şi istoric Raymund Netzhammer (1862-1945), ajuns arhiepiscop catolic la Bucureşti. El a publicat lucrarea Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Danaudelta, Zug. 1937.

Sfântul care a trecut în veşnice cel mai recent

SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMŢ: 1960

Om de rugăciune, dar şi poet, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ este un reprezentant important al Ortodoxiei, atât la nivel naţional cât şi internaţional. A trăit 47 de ani, intens, cu un dor nestins după Dumnezeu, dintre care 27 i-a petrecut în monahism.

A trecut la cele veșnice în anul 1960.

Câteva aspecte mai puțin cunoscute despre Sf. Ioan Iacob:

  • Ocrotitor al bibliotecarilor;
  • Primul sfânt român din calendarul Bisericii Ierusalimului;
  • Sfânt poet;
  • Stareţ al Schitului românesc de la Iordan.

Sfinți reprezentați iconografic în straie populare

ȘASE ROMÂNI

Dintre sfinții reprezentați iconografic în port popular menționăm:

  • Sf. Oprea Nicolae;
  • Sf. Gheorghe Pelerinul;
  • Sf. Sava Gotul;
  • Sf. Mc. Filofteia;
  • Sfinții Martiri Năsăudeni;
  • Sf. Ioan Valahul.

Sursa: Basilica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.