/LE FIGARO/
Eugen Ionesco a murit în 1994, în vârstă de 94 de ani. După zece ani de la dispariţia acestui dramaturg franco-român, el prezintă interes pentru personalităţi teatrale din generaţii diferite, scrie autorul articolului.
În această toamnă a anului 2004, opera lui Eugene Ionesco este chiar la mare cinste în două teatre prestigioase ale capitalei franceze, pe lângă templul parizian al lui Ionescu, Huchette, unde în fiecare seară, în afara zilei de duminică, se joacă “Cântăreaţa cheală” şi “Lecţia”.
Încă de la începutul lunii septembrie, Michel Bouquet, la vârsta de 79 de ani a revenit la Hebertot în spectacolul “Regele moare”, piesă scrisă în 1962.
Theatre de la Ville deschide stagiunea 2004-2005 prin găzduirea unei reprezentaţii a actorilor teatrului Comedie din Reims cu “Rinocerii” (1958), în regia lui Emmanuel Demarcy-Mota.
Michel Bouquet a jucat deja, în urmă cu zece ani, rolul lui Berenger I, regele care moare , în piesă. El , care a interpretat operele dramaturgilor contemporani prestigioşi — Anouilh, Beckett, pinter, Thomas Bernhard —, consideră că Eugene Ionesco este poate cel mai mare prin “universalitatea” sa.
Comedianul l-a avut ca regizor pe Georges Werler care stabileşte un echilibru perfect între farsă şi metafizică, într-un decor de o sobrietate exemplară, semnat Pace.
Berenger, în interpretarea sa, este un bătrân cu minte de copil: cele mai mici gesturi, mişcări, expresii ale feţei şi inflexiuni ale vocii gravitează în jurul întrebărilor legate de bătrâneţe, boală şi moarte prezente în creaţia lui Ionesco. El este înconjurat, în principal, de Juliette Carre şi Valerie Karsenty, care interpretează personajele celor două regine, prima deja prezentă alături de Michel Bouquet în urmă cu zece ani.
Regizor cu experienţă, Emmanuel Demarcy-Mota revine la originele teatrului absurdului cu piesa “Rinocerii”, al cărui personaj principal este un gen de Candid alcoolizat şi şleampăt, confruntat cu un fenomen straniu, metamorfoza progresivă a unei întregi populaţii în “animale dezgustătoare”.
“Ionesco”, comentează Emmanuel Demarcy-Mota, “cochetează cu fantasma distrugerii lumii noastre bine organizate, care într-o clipă ar putea exploda. «Rinocerii» se crispează în jurul unei imense angoase interioare. Dar cel mai surprinzător, cel mai pasionant este modul evident în care această angoasă se amestecă cu alunecările delirante ale textului, cu aiureala lui Ionesco, cu geniul silogismului său, cu virtuozitatea repetiţiilor, derapajelor…”
“Acest om”, continuă el, “este un mare dramaturg, iar construcţia pieselor sale oferă spaţiu invenţiei, instalează un climat plin de ceva straniu care nu te lasă să aluneci în obişnuinţă”.
Faptul că Eugen Ionesco este un “mare dramaturg”, echipa de la Huchette nu are nici o îndoială: ea a celebrat, la sfârşitul lunii iulie, reprezentaţia cu numărul 15000 a “Cântăreţei chele”, pe care o joacă de 47 de ani — un record absolut pe scenele din Franţa.
Tanţi Luchian
