Dosarul în care Traian Onuc este judecat pentru înșelăciune, fiind acuzat de zeci de persoane că le-a luat banii fără a le da apartamentele cumpărate, a fost trimis la Tribunalul Cluj. Motivul: magistratul Gabriela Moț căreia i-a fost repartizat dosarul în februarie 2017 a decis la începutul lunii august 2019 că, de fapt, dosarul este de competența Tribunalului Cluj. Traian Floarea Ianson, care și-a schimbat numele în Traian Onuc, este cunoscut pentru mai multe țepe imobiliare date în Cluj Napoca. Anul trecut, a fost arestat preventiv, iar, între timp, a fost eliberat.

Magistratul Gabriela Moț a decis să decline competența în cazul lui Traian Onuc, acuzat de țepe imobiliare, către Tribunalul Cluj. În acest dosar sunt 130 de părți vătămate care au reclamat faptul că Onuc i-a înșelat.

”În temeiul art.47, alin.1 şi art.36, alin.1, lit.a din Codul de procedură penală raportat la art. 244 al.(1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art.35 alin.(1), art.183 si art.2561 din Codul penal, admite excepţia necompetenţei materiale invocată de procuror şi în consecinţă, declină în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul Onuc Traian, (anterior Floarea Ianson Traian), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată prevăzută de art. 244 al.(1) şi (2) din Codul penal raportat la art.183 și art.2561 din Codul penal, cu aplicarea art.35 alin.(1) din Codul penal şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prevăzută de art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.50/1991, în condiţiile art.38 alin. (1) din Codul penal. În temeiul articolului 50 din Codul de procedură penală dosarul se va trimite de îndată instanţei competente. În temeiul articolului 275, alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală, sumele, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj astfel : – suma de 1040 lei pentru avocat Năndrean Eugen Daniel. – suma de 2510 lei pentru avocat Motocu (fostă Bita) Rodica Irina. – suma de 2630 lei pentru avocat Georgiu (fostă Bartha) Carmen Denisa. – suma de 2590 lei pentru avocat Andro Sebastian. – suma de 2590 lei pentru avocat Ardelean Oana. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Șmecherii imobiliare

Traian Floarea Ianson, cunoscut acum sub numele de Traian Onuc, este un constructor imobiliar clujean acuzat de mai multe persoane de înșelăciune. El le-a promis oamenilor că le vinde apartamentele din trei blocuri de câte opt etaje (două pe strada Miko Imre nr. 14 şi un alt bloc pe strada Fabricii nr. 67), dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Inițial, el a fost arestat, apoi a fost eliberat sub control judiciar, stare în care este judecat și cercetat în mai multe dosare.

Ianson este fiul lui FLOAREA IANSON MARIANA, medic expert al asigurărilor sociale, fost şef serviciu Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul Casei de Pensii a Judeţului Cluj, care a fost condamnată de magistrații clujeni la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Traian Onuc este acuzat de înşelăciune cu un prejudiciu estimat la 680.300 euro. Proiectele imobiliare nu respectă autorizaţia de construire iar oamenii au cumpărat apartamente în clădiri autorizate ca birouri. Ba mai mult, Ianson a vândut de câteva ori apartamentele la clienţi diferiţi sau apartamente la etajul 9 care în realitate are 8 etaje sau situate la etajul 5, deşi imobilul a fost avizat doar cu 3 etaje şi etajul 4 retras. Din acest motiv, cumpărătorii nu au putut să-şi intabuleze locuinţele.

În același timp, Traian Onuc a făcut plângeri penale împotriva clienților lui, a avocaților acestora, a procurorilor, polițiștilor și judecătorilor care au avut de-a face cu el.

Pe procurorul Daniela Crăciunescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cuj, o acuză  de ”instigare la infracțiunea de represiune nedreaptă” pentru că și-a făcut treaba în sala de judecată cerând prelungirea arestului preventiv. Pe Georgeta Câmpean, ofițer judiciar, o acuză de comiterea aceleiași infracțiuni pentru că ar fi dispus reținerea lui pe o perioadă de 24 de ore. De asemenea, pe procurorii Călin Marius Pantea și Dragoș Gheorghe, pe judecătorul Gabriela Moț îi acuză tot de represiune nedreaptă, culminând cu o serie de acuzații împotriva magistratului Cristi Vasilică Danileț, fost membru CSM și reprezentat au judecătorilor din România. Împotriva lui Danileț are chiar mai multe capete de acuzare: abuz în serviciu, represiune nedreaptă și complicitate la șantaj!

Onuc, afaceri cu fostul director adjunct al ADRNV

Autorizaţiile pentru o parte din blocurile construite de Traian Onuc s-au emis pe numele Sebastian Horaţiu Mureşan şi a soţiei acestuia, fostă consilieră locală PSD. Horaţiu Sebastian este şi proprietarul terenului pe care se construieşte noul bloc ilegal, iar în trecut a mai fost sancţionat pentru lucrările care s-au dovedit a fi ilegale, poliţia locală a întocmit şi o plângere penală împotriva acestuia. În ciuda acestor demersuri, lucrările au continuat.

Pentru construcţia de pe strada Miko Imre nr. 14, primăria a prelungit în 2013 autorizaţia de construire. Potrivit site-ului Primăriei, autorizaţia îi avea ca şi beneficiari pe lângă Sebastian Horaţiu Mureşan şi pe soţia acestuia, Angela Anca Mureşan şi Stefan şi Matilda Konya.Pe vremea aceea, în 2013, Angela Anca Mureşan, de profesie jurist, era consilier local şi preşedinte al organizaţiei de femei a PSD Cluj-Napoca, când preşedintele partidului social-democrat era Mircea Jorj. La sfârşitul anului 2013, Anca Mureşan şi-a dat demisia din Consiliul Local al Cluj-Napoca pentru postul de director adjunct al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) , al cărui director este orădeanul Marcel Ioan Boloş, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Trei ani mai târziu, Anca Mureşan a fost concediată de la ADRNV, iar în martie 2016 aceasta a dat în judecată Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Consiliul pentru Dezvoltare Regională (din cadrul ADRNV) contestând decizia de concediere. Dosarul a fost plimbat între instanţe, ajungând într-un final la Curtea de Apel Cluj. Magistraţii acestei instanţe au anulat în ianuarie 2018 decizia de concediere a fostului director adjunct al Agenţiei de Dezvoltare Regională de Nord Veste, Anca Angela Mureşan, din anul 2016 şi au dispus reîncadrarea sa, cu achitarea salariilor restante.

Pe vremea când era consilier local, Anca Mureşan deţinea şi funcţia de director la SC Napotransgrup SRL, dar a omis să treacă în declaraţia sa de avere veniturile de la această firmă. În prezent, firma este administrată de Rodica Doina Pop, o doamnă în vârstă de 73 de ani cu domiciliul în Turda. În această firmă, asociatul lui Mureşan era Călin Pescariu din Turda care în prezent lucrează ca şi inginer la ADR Nord Vest, la aceeaşi instituţie unde Anca Mureşan este director adjunct.

Construia fără autorizație

În 14 februarie 2018, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Inspecţie şi Control – Serviciul Control Urbanism şi Disciplina în Construcţii, Serviciul Control Protecţia Mediului, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj – Napoca – Secţia 6, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Ştefan Cicio-Pop” şi inspectori din cadrul ITM Cluj au verificat şantierul de pe str. Miko Imre nr. 14,  unde s-a constatat continuarea lucrărilor de construire fără autorizaţie a unui imobil de locuinţe.

3 COMENTARII

    • Ce sa demoleze mă analfabetule. Au avut autorizație care i.a expirat. Cum sa demoleze construcție care a fost legal făcută unde au cumpărat sute de oameni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.