Justiția clujeană iese din decor într-un dosar de înșelăciune în care patronii unei firmei de construcții DeBeCo, Marcel Clețiu și italianul DE ANGELIS ALBANO sunt judecați tocmai din anul 2014. Cei doi au trecut prin furcile caudine ale Judecătoriei Cluj Napoca și Curții de Apel Cluj și, pe parcursul a 6 ani de procese, au fost condamnați o dată și achitați de două ori. Printre cei înșelați de cei doi se numără și procurorul clujean Rica Leordean care a plătit un apartament și nu a mai primit nimic.

La sfârșitul lunii trecute, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat defitiv într-un dosar de înșelăciune care trenează prin sălile de judecată de șase ani. Este vorba de patronii firmei de construcții DeBeCo, Marcel Clețiu, fost chelner la Hotel Victoria și cunoscut al lui Marius Nicoară, fostul șef liberal al CJ Cluj, și italianul DE ANGELIS ALBANO.

Judecătorii Iuliana Moldovan şi Viorel Virgil Andreieş de la Curtea de Apel Cluj au decis achitarea celor doi, după ce colegul lor, Ionuț Borlan de la Judecătoria Cluj Napoca îi condamnase anul trecut.

”Admite apelurile declarate de inculpaţii CLETIU MARCEL IOAN  şi  DE ANGELIS ALBANO împotriva sentinţei penale nr. 3522/23.11.2018 pronunţate de Judecătoria Cluj – Napoca în dosarul nr. 4199/211/2014*. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, numai sub aspectul laturii penale a cauzei în ce priveşte soluţia de condamnare a inculpaţilor şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: În baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedură Penală rap. la art. 16 lit. b teza a II -a Cod de Procedură Penală, achită pe inculpatul CLETIU MARCEL IOAN de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 Cod Penal, cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal. În baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedură Penală rap. la art. 16 lit. b teza a II-a Cod de Procedură Penală, achită pe inculpatul DE ANGELIS ALBANO de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 Cod Penal, cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin. 6 Cod de Procedură Penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C M I va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 29.07.2019”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

Anul trecut, magistratul Ionuț Borlan de la Judecătoria Cluj Napoca i-a condamnat pe Clețiu și pe Albano la 2,6 ani și, respectiv, trei ani de închisoare cu executare pentru înșelăciune. De asemenea, cei doi au fost puși să plătească daune de peste 1,8 milioane lei în dosarul de înșelăciune în care au fost judecați. Potrivit Curții de Apel Cluj, în cadrul cercetării judecătorești italianul nu a fost audiat.  ”Inculpatul D.A. (DE ANGELIS ALBANO, n.red.) pentru primul termen de judecată în apel a trimis la dosarul cauzei o solicitare de a fi audiat în Italia chiar şi prin videoconferinţă, deoarece se află în imposibilitatea de a se deplasa în România din motive de sănătate şi economice indicând chiar şi autoritatea competentă în acest sens Procuratura Generală de pe lângă Curtea de Apel din Ancona Italia”, arată Curtea de Apel Cluj.

Nicoară i-a făcut lobby lui Clețiu și unui italian

Marcel Clețiu este un personaj cunoscut în mediul de afaceri clujean și unul dintre cunoscuții lui Marius Nicoară, fostul șef al CJ Cluj. În 2005, când administrația județeană era condusă de Nicoară, firma De.Be.Co era în cărți să construiască stadionul Cluj Arena. La vremea respectivă, practic, Nicoară făcea lobby pentru ca această firmă să edifice proiectul.

„Nu prea văd nici o altă firmă (este vorba de SC De.Be.Co, n.red.) care să vină cu un proiect mai ieftin și la aceleași standarde. Locația unde se află actualul stadion este centrală. Italienii mi-au explicat că nu se construiesc stadioane în zona centrală din cauza fluenței circulației, cât și a vandalismelor de după meciuri. În plus, demolarea va duce la creșterea prețului cu aproape douăzeci la sută. Totuși, avem variante în Gheorgheni sau în Făget pentru noua construcție. Amplasamentul actual va fi valorificat și vom scoate niște bani pentru noul proiect!, explica la vremea respectivă Nicoară. Ulterior, pasiența nu le-a ieșit, iar Nicoară a devenit senator.

Însă, italienii tot au pișcat ceva de administrația județeană.

În 2007 ei au câștigat, fără licitație, contractul de renovare a hotelului Univers T aflat în administrarea CJ Cluj. După doi ani, când consilierii județeni au văzut că cei de la De.Be.Co cheltuiesc cele trei milioane de euro, care era valoarea contractului, pe altceva decât pe renovarea Univers T au făcut o… comisie.

Oficialii s-au ținut de ”comiții și comitete” și banii au dispărut

Conform lui Ramonei Moldoveanu (şeful unei comisii de supraveghere a lucrărilor de la Univers T de la acea dată, n.red), firma a cheltuit peste 1,6 milioane de euro doar pentru reamenajarea amfiteatrului care se află în incinta hotelului. “Noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea şi să decidem, ca acţionar, dacă aşteptăm ca instanţa să finalizeze acest proces sau mergem mai departe şi angajăm un alt constructor. Procesul se poate prelungi ani de zile şi rămânem cu lucrările blocate. Consiliul de Administraţie trebuie să demareze procedura de reziliere a contractului cu De.Be.Co, iar apoi să angajăm un nou constructor. Dacă trebuie să plătim societăţii De.Be.Co, plătim, vom vedea cum se va proceda, găsim soluţii. Important este să nu blocăm lucrarea”, declara Alin Tișe, care îi luase locul lui Nicoară la șefia CJ Cluj.

Tot la data respectivă, consilierul PSD, Pop Puşcaş, susţinea, în cadrul şedinţei CJ Cluj, că s-ar putea face şi o plîngere penală pentru ca procurorii să deschidă un dosar de urmărire penală. “S-ar impune chiar deschiderea unui dosar de urmărire penală, dar asta ar presupune să blocăm întreg proiectul. De aceea propun ca proiectantul să evalueze stadiul lucrărilor necesare pentru un hotel de trei stele, aşa cum a fost obiectivul Consiliului Judeţean şi să mergem mai departe. S-a ajuns la concluzia că nici vechiul, nici noul Consiliu de Administraţie nu pot lucra cu această societate. Ar trebui făcută o reevaluare a proiectului şi consultat proiectantul, pentru a putea începe lucrările de unde am rămas”, a spus Pop-Puşcaş.

Până la urmă, renovarea hotelului univers T a fost finalizată abia în 2011.

Prima dată a fost cu achitare

În 2014, la Judecătoria Cluj Napoca a fost deschis procesul penal de înșelăciune care îi are ca inculpați de clujeanul Marcel Clețiu și italianul De Angelis Albano. Primul este un fost recepționer la Hotelul Victoria, fieful băieților cu ochi albaștri, care a fost cooptat de italian să facă parte, ca administrator și acționar în cadrul societății constructoare De.Be.Co SRL. În Italia, firma respectivă este specializată pe edificarea de arene sportive.

Din 2014 până la jumătatea anului 2016 în cadrul procesului, care s-a ținut la Judecătoria Cluj Napoca, au fost administrate 13 termene, majoritatea dintre ele fiind amânări pe diferite motive, pentru ca în final instanța să îi achite pe Clețiu și italian în baza stingerii acțiunii penale.

Însă, la apel, surpriză!, instanța dispune casarea sentinței și rejudecarea cauzei.

Procuror clujean înșelat de un fost chelner

Cei doi oameni de afaceri au fost puși să plătească despăgubiri pentru peste 30 de persoane înșelate în acest dosar.

Printre cei păcăliți se numără și procurorul clujean Rica Leordean. ”(…) admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile LEORDEAN VASILE-DĂNUŢ şi LEORDEAN RICA împotriva inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente SC DE BE CO SRL (SPA) Italia, cu sediul în Castellalto (TE), str. Tevere – Zona Industrială – Cod poştal 64020, cartier Castelnuovo Vomano şi, în consecinţă: Obligă în solidar inculpaţii CLEŢIU MARCEL-IOAN şi DE ANGELIS ALBANO şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC DE BE CO SRL (SPA) Italia la plata către părţile civile, a sumei de 156.440,16 lei cu titlu de daune materiale. Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente la plata sumei de 35.580 Euro contravaloarea ratelor bancare”, mai arată sentința.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.