Spre finele lunii trecute, CJ Cluj a acordat fără licitație contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene (zona 4) firmei Opentrans, societate abonată la contractele Primăriei Cluj Napoca. Motivul pentru care nu a fost organizată o licitație publică constă în faptul că firma care se ocupa de acest contract, SC Drumuri și Poduri Cluj SA, firmă a administrației județene, a intrat în faliment și nu s-a mai putut onora de contract.

Spre finele lunii trecute, administrația clujeană a semnat un contract pentru deszăpezirea drumurilor din zona 4 cu firma Opentrans SRL. Înainte de semnarea contractului nu a fost organizată nicio licitație, administrația prevalându-se de considerentul ”extremă urgență”.

De fapt, de acest contract se ocupa SC Drumuri și Poduri Județene, o firmă a CJ Cluj, care în luna septembrie a intrat în faliment și nu s-a mai putut ocupa de contract.

”Admite cererea de trecere în faliment în procedura generală a debitoarei Drumuri și Poduri Județene SA. formulată de administratorul judiciar S. SPRL, . şi, în consecinţă: Dispune intrarea în faliment a debitoarei Drumuri și Poduri Județene SA şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu D. I. IPURL, 2A0522,. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.500 lei + TVA plus un onorariu de succes de 5% + TVA din sumele distribuite creditorilor, plafonat la suma de 5.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Dispune dizolvarea societăţii debitoare Drumuri și Poduri Județene SA. (…) Executorie”, arată soluția pe scurt a instanței clujene.

Societatea se aflau tot mai aproape de faliment de câțiva ani. În vara anului 2019 și-a cerut insolvența, dar nimeni nu a putut reorganiza afacerile companiei. De altfel, fostul Prefect al Clujului, Călin Platon, și-a dat demisia din funcția de director.

Drumuri și Poduri Județene (DPJ) SA este în proprietatea Consiliului Județean și are ca obiect de activitate construirea, întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor de interes județean. Aproape toate lucrările care s-au realizat pe drumurile județene din Cluj în anii trecuți au fost executate de DPJ Cluj SA. În februarie 2018, Consiliul Judeţean Cluj a decis majorarea capitalului social la Societatea Drumuri şi Poduri Judeţene cu 8 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) ca măsură pentru salvarea acesteia de la insolvenţă. Potrivit unui document, la 31 decembrie 2018, Drumuri și Poduri Județene a înregistrat o pierdere în valoare de 8,6 milioane lei. Datoriile totale la 31 decembrie 2018 sunt în sumă de 17,5 milioane lei (credite, datorii către furnizori și datorii către bugetul de stat).

În 2018 nu au fost realizate investiții constând în utilaje pentru construcții de drumuri din surse proprii. În 2019, firma administrației județene a declarat o cifră de afaceri de 13,9 milioane lei și o pierdere de 9,6 milioane lei, iar anul trecut a declarat o cifră de afaceri de 15,4 milioane lei și pierderi de 3,2 milioane lei. De pe urma falimentului acestei societăți peste 300 de angajați au rămas fără loc de muncă. La înființarea firmei au fost declarați 570 de angajați.

Afaceri transpartinice: pe-o mână cu PNL, pe alta cu PSD

Firma Opentrans, patronată de Gabriel Stanciu, este bine înfiptă în afacerile Primăriei Cluj Napoca dar, pe de altă parte, este racordată și la contractele primăriilor mai mici din județ, cu precădere cele conduse de membri PSD. Astfel se poate spune că derulează afaceri ”transpartinice”.

Spre exemplu, societatea face parte dintr-o asociere (SC RoVerde Landscaping SRL – SC OpenTrans SRL – SC Electrogroup SA – SC Cris Garden SRL – SC Prospect Drill SRL) care a primit de la Primăria Cluj Napoca proiectul de construire a parcului La Terenuri în valoare de peste 5,5 milioane de euro. În mod normal, lucrările ar fi trebuit finalizate anul acesta, dar abia s-a ajuns la jumătatea lor.

De asemenea, periodic, RADP Cluj Napoca, regie din subordinea administrației locale, închiriază periodic utilaje de la Opentrans. Valoarea contractelor între regia primăriei conduse de Emil Boc este de ordinul milioanelor de lei.

O posibilă explicație pentru relația dintre administrația Boc și Opentrans ar putea să o constituie faptul că patronul societății STANCIU IOAN GABRIEL, un om de afaceri din Târgu Lăpuș, este unul dintre cunoscuții Ștefaniei Ferenț, unul dintre oamenii de încredere ai lui Emil Boc care, acum, are o carieră fulminantă în Guvern.

Pe de altă parte, Stanciu își trage seva afacerilor și de pe urma contractelor încheiate cu primăriile PSD din județ. Această filieră este întreținută prin relațiile comerciale dintre Opentrans și omul de afaceri PSD din Dej, Ion Tecar, patronul afacerilor Tec Industry, unul dintre sponsorii principali din zonă ai PSD . El este asociat în cadrul firmei în cadrul MG Tec Industry, alături de omul de afaceri bistrițean LARIONESI TRAIAN, supranumit ”Fierăstrăul Pădurilor”. De asemenea, și Ioan Lohan, unul dintre directorii Opentrans SRL, face parte din acționariatul MG Tec Industry.

”Puii” afaceristului Horia Simu

Una dintre cele mai interesante în care este implicat patronul Opentrans SRL este Dunapref Cariere o exploatare din jude Tulcea care, inițial, a fost achiziționată de afaceristul Horia Simu. Omul de afaceri care acum este condamnat penal definitiv pentru implicarea lui în dosarele ANRP, alături de fostul șef DIICOT, Alina Bica, a achiziționat compania Dunapref Cariere în anul 2012, la scurt timp după ce a convertit în bani acţiunile primite de la ANRP, via Fondul Proprietatea. Ştiind că toate aceste sume provin din infrac­ţiuni, Simu a plasat fondurile către un offshore cipriot, cu ajutorul căruia a achiziţionat, de la stat, o companie, pe nume CCCF Bucureşti SA. Aceasta, la rândul ei, deţinea societatea CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL. Tot în 2012, Adunarea Generală a Asociaţilor CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, controlată de facto de Horia Simu, a decis, în data de 3 aprilie, achiziţionarea întregului capital social al companiei SC Dunapref Cariere SRL Tulcea, iar, în 3 mai 2012, CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL a şi intrat în posesia acestor acţiuni.

După ce a intrat în portofoliul lui Simu, Dunapref Cariere SRL a încheiat un contract de asociere cu Primăria Niculiţel, pentru exploatarea carierei de diabaz aferent Carierei „Meseaua Roşie”. Aceasta este o zonă de extracţie şi de prelucrare a pietrei pentru construcţii, produ­cerea şi valorificarea agregatelor pentru lucrări de infrastructură de drumuri, căi ferate sau lucrări hidrotehnice. Din perimetrul minier Niculiţel se exploatează, potrivit unor date guvernamen­tale, diabaz, necesar produc­ţiei de piatră spartă aferentă infrastructurii de cale ferată, dar şi sorturi de piatră pentru infrastructura rutieră (în special la fundaţiile drumurilor).

În total, zona concesionată de SC Dunapref Cariere SRL Tulcea se întinde pe o suprafaţă de 31,85 hectare, din care 23,67 hectare reprezintă perimetrul de exploatare a pietrei.

În 2015, când zornăitul de cătușe începea să îl deranjeze pe Horia Simu, se începe înstrăinarea acțiunilor de la cariera de piatră către Stanciu Ioan Gabriel, patronul Opentrans SRL. Acum, cariera de piatră este deținută în proporție de 5% de Stanciu, restul acțiunilor fiind ale SC Opentrans.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.