Țeparul Mihai Chezan are tupeul să le scoată ochii consilierilor locali că au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru amenajarea unui cimitir pe Calea Turzii. De fapt, planul lui Chezan este să-i pună bețe-n roate lui Dorin Boba cărui firmă este beneficiarul proiectului respectiv. După ce Chezan s-a folosit de tertipuri ca să pună mâna pe Tower și să-l excludă pe Bob din ecuație, după ce cei doi s-au asociat, acum Chezan încearcă prin orice mijloace să-i blocheze dezvoltatorului imobiliar și alte proiecte.

Mihai Chezan, prin avocat Mihai Ielciu a cerut Primăriei Cluj-Napoca revocarea unei Hotărâri de Consiliu Local în ceea ce privește încadrarea urbanistică a terenului situat pe Calea Turzii nr. 154A și revocarea HCL prin care s-a aprobat PUZ-ul. De asemenea, a cerut și revocarea două certificate de urbanism și a actelor care au stat la baza emiterii actelor administrative amintite mai sus și a unei autorizații de construire. Pe scurt, Mihai Ielciu dorește blocarea proiectului pentru noul cimitir de pe Calea Turzii, al cărui beneficiari sunt Aehiescopia Vadului, Feleacului și Clujului și societatea Studium Green, controlată de dezvoltatorul imobiliar Dorin Bob.

Cum își motivează Chezan cererea

Fără să aibă vreun alt interes decât blocarea proiectului lui Dorin Bob, Mihai Chezan, prin avocat Mihai Ielciu, spune ”toate actele emise au la bază prezentarea și constatarea falsă a unui cimitir existent, când în realitate pe parcela vizată nu a mai fost utilizată drept cimitir încă din anul 1944, chiar și osemintele depuse în anii 1944 fiind exhumate și mutate în anii 2013 și 2015 în baza acordurilor guvernamentale existente, organele abilitate din Germania și Ungaria exhumând osemintele și transferându-le în cimitire speciale destinate acestui scop. Pentru a nu confunda amplasamentul cu cel al Cimitirului Evreiesc, menționăm că în zonă există într-adevăr un cimitir activ, însă amplasat pe alt teren. În sensul celor expuse, inclusiv autoritatea emitentă a observat atât această distincție, cât și faptul că pe parcela vizată deși au fost înmormântați în anul 1944 soldați din cel de al doilea război mondial, la momentul actual nici măcar nu mai există morminte. Cu toate acestea în loc să constate că în realitate pe acest amplasament nu există vreun cimitir activ, totuși în mod fals a ”interpretat” că pe această parcelă ar fi amplasat un cimitir existent (…)

Este evident că pe această parcelă urmează a se înființa un cimitir (în urma emiterii actelor administrative, inclusiv a autorizației de construire care vizează amenajarea ”cimiturlui existent” !sic) și este la fel de evident că pe această parcelă nu există deja un cimitir (așa cum în mod fals s-a arătat în documentații de urbanism ilegal aprobate)”.

Escrocul Chezan se gândește la bunăstarea clujenilor

Mihai Chezan consideră că hotărârea este ilegală, motiv pentru care cere revocarea sa.Practic, omul care a țepuit peste 100 de oameni este îngrijorat acum de sănătatea comunității, fără a avea niciun scop ascuns.

”Amplasarea unui cimitir într-o zonă dens populată cu un puternic caracter rezidențial și economic este nu doar nelegală, dar și inoportună cât de periculoasă pentru sănătatea comunității”, spune Chezan.

Vă prezentăm câteva scenarii prezentate de Chezan care vor afecta siguranța și sănătatea rezidenților din zonă:

”-Poluarea mediului ambiant prin înhumarea unor cadavre lângă casele unor cetățeni, inclusiv în situația în care există minori care locuiesc în împrejurimi.

-În urma fiecărei ploi, apa pluvială care va traversa cimitirul se va scurge pe parcele învecinare, fenomenul prezentând un risc septic și bilogic major.

– Valoarea proprietăților va fi serios diminuată datorită amplasamentul cimitirului.

– Nu este respectată limita minimă a zonei de protecție sanitară.

– Riscul generat de amplasarea unui obiectiv des circulat de o stație de carburanți sub limita minimă admisă de lege – 50 de m- față de rezervoarele stației Lukoil aflate în proximitate”.

Oful lui Chezan

Mai mult, Chezan, pretinde că Dorin Bob a prezentat fals existența unui cimitir real, care în realitatea nu ar exista, inducând î eroare administrația locală.

”Pentru a crea o falsă aparență de legitimitate, beneficiarul real al actelor – Studium Green, nu a promovat direct documentațiile de urbanism, ci acestea au fost promovate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, inducând altfel autorităților falsa impresie de susținere a demersului de către o importantă instituție religioasă sub falsul pretext al amenajării unui cimitir public, ortodox, când în realitate viitorul cimitir va fi unul privat, administrat în exclusivitate de către un beneficiar persoană juridică”, spune, puțin ofticat, Mihai Chezan.

Primăria demontează afirmațiile lui Chezan

Direcția Generală de Urbanism a explicat că potrivit Comunității Evreilor din Cluj-Napoca, cimitirul cultului mozaic situat pe  Calea Turzii nr. 154 A nu a fost declarat închis nici total, nici parțial. În acest sens, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a declarat că, dacă vor fi identificate oseminte provenite de la soldații înmormântați în cimitir, în momentul amenajării cimitirului ortodox și a capelei, acestea vor fi poziționate într-un loc în interiorul cimitirului.

”Raportat la legislația în vigoare, cimitirul evreiesc a fost înființat anterior acesteia, fiind considerat un cimitir activ. Partea de nord a cimitirului nu a fost utilizat niciodată ca și cimitir evreiesc, ci folosit ca cimitir ecumenic militar timp de mai bine de 70 de ani”, arată Direcția de Urbanism.

Referitor la grija lui Chezan pentru sănătatea clujenilor, reprezentanții primăriei spun că ”documentațiile atacate au fost aprobate după obținerea avizelor instituțiilor abilitate, respectiv Agenția pentru Protecția Medicului și Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj”.

Prin urmare, Consiliul Local a respins plângerea prealabilă formulată de Mihai Chezan, prin avocat Mihai Ielciu.

2 COMENTARII

  1. ce risc septic si biologic viseaza Chezan? pai daca exista retea publica de apa-canal, nu e niciun risc. Daca oamenii ar fi avut fantani, atunci s-ar fi putut pune problema asta. Cred ca Chezan are niste avocati foarte slabi, daca atat de prost ii formuleaza plangerile.

    • Ielciu, scrie în articol. Avocat din zalău. Probabil găsit pe net. Netjobs, cu criteriul „cel mai mic onorariu”. Am avut de-a face cu unul la fel, care la o cauză perfect câştigabilă a depus recursul peste termen. Era al adversarului idiotul, ai mei sunt beton toţi 20…
      Netjobs, recomand !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.