După ce combinatul de celuloză şi hârtie Someş Dej a intrat în faliment, Stefan Vuza se pregăteşte acum să îl cumpere. La sfârşitul lunii trecute, firma Uzuc SA, aflată în “suveica” Serviciilor Comerciale Române, a aprobat cumpărarea tuturor activelor deţinute de Someş Dej. Suma tranzacţiei este de cinci milioane de euro, bani proveniţi, în mare parte din două împrumuturi bancare, unul de la Millennium Bank, celălalt de la Volksbank România. De remarcat este faptul că, înainte de faliment, Someş Dej s-a îndatorat cu 1,4 milioane de lei față de o serie de societăți comerciale controlate de Ştefan Vuza prin intermediul Serviciilor Comerciale Române.

Potrivit ultimelor raportări, cifra de afaceri a Someș Dej a scăzut de la 6 milioane lei la 2,1 milioane lei în primul semestru al anului trecut, iar pierderile au avansat de la 2,6 milioane lei la 6,3 milioane lei. Ulterior, combinatul a intrat în insolvenţă iar pentru că planul de reorganizare nu a fost “viabil”, lichidatorul judiciar, la sfârşitul anului trecut, a decis că afacerea trebuie să intre în faliment. Însă, în urmă cu aproximativ două săptămâni, salvarea combinatului a venit de la Stefan Vuza. SC Uzuc, o societate ploieşteană din cadrul Serviciilor Comerciale Române, a hotărât să cumpere activele Someş Dej.

“Aprobă achiziţionarea în bloc a tuturor activelor aparţinând SC Someş SA Dej, (inclusiv active aparţinând Secţiei Celuloză şi Hârtie), mai puţin activul “Baraj”, singur sau în orice formă de asociere cu potenţiali investitori, conform metodei şi procedurilor stabilite de către administratorul judiciar, în măsura în care SC Uzuc SA câştigă licitaţia organizată în acest sens, la preţul de maxim 5 milioane de euro. Aprobă garantarea acestui credit cu garanţii reale imobiliare de rang I. Mandatează Consiliul de Administraţie în vederea identificării unei/unor bănci, pentru contractarea creditului, negocierii condiţiilor de creditare şi stabilirea garanţiilor mobiliare precum şi pentru semnarea contractului de credit/contractelor de garanţie”, arată o minută din 24 ianuarie a hotărârii AGA a Uzuc. Înainte de a adopta această hotărâre, compania Uzuc şi-a prelungit un contract de credit  în sumă maximă de 3 milioane de euro şi a aprobat contractarea unui credit în valoare maximă de 1,5 milioane de euro de la Volksbank România.

 

Jongleriile SCR

Înainte de a intra în insolvenţă şi, ulterior, în faliment, principalul acţionar al combinatului era SC A1 Impex, o companie din cadrul Serviciilor Comerciale Române. printre ultimele contracte încheiate de SC Someș Dej este unul (2900/30.11.2012) prin care SC Someş Dej a cumpărat de la SC A6 Impex (societate controlată tot de Vuza prin SCR) o hală de tip depozit pentru suma de 620.000 de lei + TVA. De asemenea, tot A 6 Impex a împrumutat Someş Dej cu 150.000 de lei (contract nr 2583/22.10.2012), cu 200.000 de lei (contract nr 2386/794/01/10/2012), ambele contracte având ca termen scadent de maxim 10 zile, ulterior intervenind penalități. Prin intermediul contractului cu numărul 1935/14.08.2012, Someş Dej se împrumută tot de la A 6 Impex cu 300.000 de lei, apoi de la SC Caromet (societate care face parte din cadrul SCR), combinatul din Dej cere o suplimentare de 250.000 de lei la un împrumut deja contractat. Cu alte cuvinte, înainte de a intra în insolvență, Someș Dej se îndatorează față de propriul patron.

Însă această acțiune de băgare în insolvență a Someș Dej este cu bătaie lungă. În urmă cu doi ani, SC Sinterom Cluj-Napoca a cerut insolvenţa firmei A1 Impex, o societate prin care Vuza deţine SC Someş Dej. Înainte de asta, SC Someş Dej SA a împrumutat 3 milioane de lei o altă societate deţinută Vuza, SC Uzuc SA Ploieşti. La câteva luni după semnarea acestui contract de împrumut, în 09.07.2010, în cadrul unei şedinţe a acţionarilor Sinterom, s-a prezentat pentru aprobare situaţiile financiare ale societăţilor A1 Impex Cluj Napoca şi A1 Impex. După doar câteva zile, Sinterom a cerut intrarea în insolvenţă a SC A1 Impex, însă fără a preciza nici un alt detaliu referitor la acest lucru. Vuza a mai fost prins în off-side de SIF Oltenia, care contestă în instanţă o serie de decizii luate în cadrul SC Sinterom, societate clujeană unde Ştefan Vuza este acţionar majoritar. Conducerea SIF-ului l-a acuzat pe Vuza că „plimbă” banii pentru a-i păstra în propriile conturi.

 

A treia a fost cu noroc!

În cadrul procesului comercial al combinatului dejean, cererea de insolvenţă a fost respinsă de trei ori pentru că magistraţii au considerat că toţi acţionarii din cadrul Someş Dej trebuie să fie de acord cu începerea acestei proceduri, nu doar acţionarul majoritar, în spatele căruia se află afaceristul Ştefan Vuza. “Fiind o societate comercială pe acţiuni, intenţia debitoarei (Someş Dej, n.red.) de a fi supusă procedurii insolvenţei (având în vedere consecinţele unei nereuşite a reorganizării societăţii comerciale) nu poate fi luată la nivel societar decât printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor, nefiind vorba despre o operaţiune necesară pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii ce cade în competenţa administratorului/consiliului de administraţie”, arată magistrații în motivarea respingerii declanșării procedurii de urgență.

somes dej

2 COMENTARII

  1. […] La sfarsitul lunii trecute, firma Uzuc SA, aflata in “suveica” Serviciilor Comerciale Romane, a aprobat cumpararea tuturor activelor detinute de Somes Dej. SC Uzuc, o societate ploiesteana din cadrul Serviciilor Comerciale Romane, a hotarat sa cumpere activele Somes Dej. In cadrul procesului comercial al combinatului dejean, cererea de insolventa a fost respinsa de trei ori pentru ca magistratii au considerat ca toti actionarii din cadrul Somes Dej trebuie sa fie de acord cu inceperea acestei proceduri, nu doar actionarul majoritar, in spatele caruia se afla afaceristul Stefan Vuza.Mai multe detalii pe Gazeta de Cluj […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.