Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat spre finele acestei săptămâni la 5 ani de executare pentru corupție. Nu este o condamnare definitivă, așa că edilul a apucat să facă o conferință de presă în care s-a plâns de abuzurile la care a fost supus. Însă, a oferit și o doză substanțială de ”fake news” când l-a acuzat pe judecătorul clujean Mihai Ghica că ar fi primit o avansare în funcție pentru că l-a condamnat pe Cherecheș. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, sentința mai dispune și confiscarea unei sume de bani care, pentru edilul băimărean care este milionar, reprezintă bani de pizza. 

De Dragobete, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a primit în dar o condamnare de 5 ani cu executare de la Tribunalul Cluj. Judecătorii GHICA Mihai Stefan și BIRAU Verginica Maria au decis că edilul trebuie să stea 5 ani la închisoare și să i confiște câteva zeci de mii de lei.

”Scade din durata pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatului durata reţinerii (dispuse prin ordonanţa nr. 256/P/2015 din data de 26.04.2016) a arestării preventive (dispuse prin încheierea penală nr. 197/C/27.04.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită şi menţinută ulterior), respectiv a arestului la domiciliu (dispusă prin încheierea penală nr. 125/10.08.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, menţinută ulterior), perioadă de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016. (…) Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 40.000 lei. (…) Dispune confiscarea de la inculpatul C.C. a sumei totale de 65.000 lei şi 5.000 euro, urmând ca în cazul în care nu se găsesc sumele menţionate, confiscarea să se realizeze prin echivalent. (…) Obligă inculpatul Cherecheș Cătălin la plata sumei de 40.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (suma de 3.000 lei în cursul urmăririi penale, 7.000 lei în cursul camerei preliminare şi al procedurilor asociate acestei faze procesuale, respectiv suma de 30.000 lei în faza judecăţii şi în procedurile asociate)”, arată soluția pe scurt, dată cu drept de apel.

Așa că procesul este pe departe de a se fi terminat.

Ca o replică la sentința de condamnare, în ziua următoare Cherecheș a făcut o conferință de presă în care i-a pus pe eșafod pe cei care l-au trimis la închisoare.

 O conferință cu acuzații asezonate cu fake news

În cadrul conferinței de presă, edilul băimărean a explicat cât de mult luptă pentru locuitorii orașului pe care îl conduce și cât de pervers este inamicul format din grupuri de interese oculte, dar care nu poate numit

”Am luptat 6 ani, umilit prin sălile de judecată, punându-mi viața în paranteză. Mi-am demonstrat nevinovăția, dar de la primul pas am văzut clar că drepturile oamenilor din România sunt la cheremul celor care își bat joc de oameni. Mă bucur că, dacă în Rusia concurenții politici erau împușcați, la noi sunt băgați la pușcărie”, și-a început primarul pledoaria în fața ziariștilor.

Apoi a punctat faptul că a așteptat 8 luni de zile până la pronunțarea sentinței, în situația în care el știe, din ”surse sigure” că decizia de condamnare fusese luată în vara anului trecut.

”Știu detalii fapte și demersuri și mi-e milă că ați ajuns în această postură. Totuși am încredere în justiție că adevărul va ieși la iveală. Din 6 fapte, 4 sunt desființate, așa că o doză de bunăvoință a existat din partea judecătorului. Sunt vizat de interese politice și economice prin care se încearcă scoaterea mea din spațiul public. (…) Chiar ieri (24 februarie 2022, n.red.), judecătorul a avut evaluare ieri la CSM pentru promovare, în situația în care acest lucru trebuia să se întâmple în septembrie”, a declarat Cherecheș.

Practic, edilul l-a acuzat pe judecătorul clujean Mihai Ghica, care a fost președintele completului de judecată, că în schimbul condamnării magistratul ar fi fost recompensat cu o avansare în funcție, de la Tribunalul Cluj la Curtea de Apel Cluj.

Într-adevăr, cererea de avansare în funcție a fost discutată de Consiliul Superior al Magistraturii în data indicată de Cherecheș, dar Comisia i-a respins solicitarea. Astfel că judecătorul Mihai Ghica, chiar dacă are competențe de curte de apel, el va rămâne în continuare la Tribunalul Cluj.

”Am fost amenințat, am deranjat pentru că nu am dorit că în mijlocul orașului să funcționeze o fabrică de producere a aurului prin cianurare, cred că oamenii merită un aer curat.

Am încurcat interese economice de peste 2 miliarde de euro și nu văd de ce s-au complicat cu mine să mă tăvălească prin instanțe. Puteau să mă împuște în cap și terminau mai repede”, ridică Cherecheș ștafeta declarațiilor. Și aici forțează nota pentru că niciun grup economic sau societate comercială nu a intenționat să construiască o ”fabrică de producere a aurului în centrul orașului”.

Cherecheș a mai făcut referiri la faptul că, în urmă cu câțiva ani, Ioan Rus l-ar fi amenințat spunându-i că ”Noi pe ăștia mici și vocali îi tăiem din rădăcină”.

”Pot să îmi reproșez doar că timp de atâția ani mi-am pus viața între paranteze, dar nu îmi pare rău pentru că muncesc pentru acest oraș și cetățenii din Baia Mare. Nu voi ajunge la pușcărie pentru că știu să îmi apăr drepturile sub toate formele legale. Aștept rejudecarea dosarului pentru că este o batjocură la adresa mea”, a încheiat Cătălin Cherecheș.

DNA Cluj i-a mai făcut lui Cherecheș un dosar

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arată că ”în cursul anului 2013, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a pretins, a acceptat și a primit de la oamenii de afaceri menționați mai sus diverse sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.

Concret, pentru eliberarea unei autorizații de acces a autovehiculelor de mare tonaj pe raza Municipiului Baia Mare, inculpatul Cherecheș Cătălin a primit de la inculpatul Wermelinger Marco (ajutat de inculpatul Trifa Nicolae Dan care a intermediat printre altele și discuțiile cu edilul) 150.000 USD.

Această sumă de bani a fost disimulată de inculpatul Wermelinger Marco în două contracte de sponsorizare, unul în valoare de 60.000 USD încheiat cu Primăria municipiului Baia Mare și unul în valoare de 90.000 USD încheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare-Secția de fete. Ulterior, din această ultimă sumă de bani, 50.000 lei, au fost virați în contul unei societăți controlată de edil în baza unui contract privind derularea de campanii de comunicare multimedia.

În aceeași perioadă, tot pentru eliberarea unei autorizații de acces a autovehiculelor de mare tonaj pe raza Municipiului Baia Mare, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins de la inculpații Mihai Doru Adrian și Mihai Sorinel o sumă de peste 10.000 lei și a acceptat de la aceștia suma de 12.000 lei, ce urma să fie disimulată tot sub forma unui contract de sponsorizare încheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare – Secția de fete (contract care nu s-a mai concretizat din cauza începerii urmăriri penale „in personam” în această cauză.

În perioada ianuarie 2011-iunie 2013, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de deputat în Parlamentul României (până la data de 30.05.2011) și, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, a efectuat în cadrul unei societăți comerciale, ca administrator de fapt/împuternicit al administratorului de drept mai multe operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcțiile pe care le deținea: a negociat și încheiat contracte, a emis facturi etc.

Din analiza declarațiilor de avere din perioada 2013-2018, date pe propria răspundere de către inculpatul Cherecheș Cătălin, a rezultat faptul că acesta a făcut, în cuprinsul lor, mențiuni necorespunzătoare adevărului, în totală contradicție cu situația reală de fapt.

În cursul anului 2012, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, inculpatul Cherecheș Cătălin a oferit unei persoane, președinte al filialei județene a unui partid politic, sumele de 17.000 euro și 5.000 lei în scopul determinării simpatizanților acelei formațiuni politice să îl voteze pentru funcția pentru care candida,respectiv cea de primar al municipiului Baia Mare.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Cherecheș Cătălin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”.

Cherecheș acuză că a fost ”lucrat” de SRI

Anul trecut, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş declara că dosarul în care a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Cluj este unul „fabricat” şi la care a contribuit şi SRI, scrie Agerpres.

„Începând cu 2011, de când sunt primar al municipiului Baia Mare, am trăit, în tăcere, fără să mă plâng, cu sabia deasupra capului, terorizat în fiecare zi de aceşti anchetatori, indiferent că provin din DNA sau din serviciile sistemului opresiv. (…) Au fost date mandate de interceptare pe siguranţă naţională, unele din ele pe terorism internaţional, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Am trăit zilnic un atac concertat al DNA (…) pentru că m-au dorit executat şi îngropat”, a spus Cătălin Cherecheş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.