Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni, 16 decembrie, că elevii de liceu vor studia în clasa a XII-a materia „Istoria comunismului din România”.
Citeşte întreaga ştire: Istoria comunismului din România se va studia în liceu, anunță Ligia Deca.
„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist, unii fiind născuţi chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană. Aceasta este dedicată elevilor din clasele a XII-a învăţământul de zi, respectiv a XIII-a învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă”, a spus Ligia Deca, potrivit Agerpres.
Programa elevilor de liceu va conține inclusiv referiri la Radio Europa Liberă și la Decretul 770 din 1966 care interzicea întreruperea de sarcină și care viza creșterea accelerată a populației. „Avem obligaţia în şcoli şi în universităţi să combatem ignoranţa şi manipularea ce derivă din necunoaşterea istoriei. O cunoaştere inadecvată sau chiar lipsa cunoaşterii faptelor istorice din perioada regimului comunist lasă loc unor distorsiuni care pot influenţa inclusiv comportamentul social şi, am văzut, electoral. În plus, aceste lecţii sunt şi pentru viitor”, a mai spus ministrul Educaţiei, care nu a precizat dacă această nouă materie se va studia din viitorul an universitar sau nu.