Consiliul de Administrație al Transgaz a decis numirea lui Ion Sterian în funcția de director general al companiei și a lui Marius Vasile Lupean în cea de director economic, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori București, conform Agerpres.

transgaz„Procedura de selecție a directorului general și directorului economic la SNTGN Transgaz SA a fost desfășurată de Consiliul de Administrație împreună cu Comitetul Consultativ de Nominalizare și Remunerare, fără implicarea vreunui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane. Urmare a încheierii procedurii de selecție și recomandării Comitetului de Nominalizare și Remunerare, Consiliul de Administrație al SNTGN Transgaz SA a numit pe domnul Ion Sterian în funcția de director general și pe domnul Marius Vasile Lupean în funcția de director economic”, se menționează în raport.

Fostul director al companiei, Petru Ion Văduva, a anunțat, în mai, că renunță, din motive personale, la calitatea de director general, calitate care ar fi încetat de drept la data de 3 iunie 2017. Până la finalizarea procedurii de selecție conform procedurilor legale, CA al Transgaz l-a numit în funcția de director general interimar pe Ion Sterian. În data de 12 iunie,Consiliul de Administrație al Transgaz a aprobat declanșarea procedurii de selecție a directorului general și directorului economic în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.